La TVR, într-o emisiune electorală, Vadim a întrebat-o pe Ecaterina Andronescu:

in Alte știri

„CÎND VA DA PSD-UL AFARĂ DE LA GUVERNARE UDMR-UL?“

 

În timp ce revizionismul Budapestei ia amploare, ziarul „Adevărul“ scrie despre români şi unguri (13)

O problemă stringentă este aceea privind măsurile urgente ce trebuie aplicate pentru stoparea acţiunilor, din ce în ce mai agresive, ale revizionismului practicat de liderii maghiari, dirijaţi, punct cu punct, de Budapesta. Unii purtători de cuvînt ai autorităţilor româneşti (dacă le mai avem – n.m.) afirmă că, deja, 4 membri Jobbik, între care şi liderul lor, Vona Gabor, sînt declaraţi persoane indezirabile pe teritoriul României, urmînd să fie expulzaţi din ţară. Dar Kelemen Hunor, Korodi Attila, alţi membri ai UDMR, cu funcţii guvernamentale, ce fel de persoane sînt? Cum de actualii guvernanţi, precum şi cei precedenţi, nu înţeleg, nu văd că Jobbik, UDMR, PCM (Partidul Civic Maghiar), PPMT (Partidul Popular Maghiar din Transilvania) al lui Laszlo Tökeş, Organizaţia 64 de comitate, Garda Naţională, toate, au un scop precis: smulgerea unei părţi importante din teritoriul României?

Deci, toate fac casă bună cu fascismul. La Conferinţa de Pace de la Paris, din septembrie 1945, au cerut ca Transilvania să fie inclusă în Ungaria. „Argumentele“ istorice mincinoase nu i-au ajutat pe unguri. Au insistat, în cererea lor absurdă, să obţină măcar 22.000 de kilometri pătraţi din pămîntul României, fiindcă li s-ar cuveni, din punct de vedere „istoric“, etnicilor maghiari prezenţi aici. A căzut cu brio şi această dorinţă a Ungariei, ţară vecină şi „prietenă“. Apoi, la aceeaşi Conferinţă de Pace, şi-au zis ungurii să fie „mai modeşti“ şi să solicite, măcar de la graniţă, o suprafaţă de 4.000 de km pătraţi, suprafaţă pe care se găsesc 3 importante oraşe româneşti: Arad, Oradea şi Satu Mare. Pretenţia, neargumentată ştiinţific, le este, fireşte, respinsă. De fapt, Conferinţa de Pace de la Paris a întărit, cu argumente noi, hotărîrea Tratatului de Pace de la Trianon, din 4 iunie 1920.

Revizioniştii unguri, însă, cum se vede foarte bine şi azi, nu s-au dat bătuţi şi au căutat, caută, noi căi sau manevre prin care să schimbe hotarele fixate cu aproape 95 de ani în urmă. Au găsit de cuviinţă criteriul etnic: minoritatea maghiară, existentă chiar în inima României, constituie nucleul cel mai numeros. Aici îşi pun acum speranţa revizioniştii maghiari. Dacă, prin absurd, ar obţine autonomia cerută, fără întrerupere, 25 de ani, ei vor pretinde, mai departe, conform drepturilor omului, un culoar, cît mai larg, către patria-mamă, Ungaria. De aceea, mai tot timpul, flutură steagul ţării vecine pe teritoriul României.

Nu se vor mulţumi nici dacă, tot prin absurd, li s-ar împlini şi această dorinţă.Vor pretinde, poate, ca, din dreapta şi stînga culuoarului, să se desprindă, către nu mai ştim ce unguri, nişte poteci, pentru că, vezi, Doamne, românii încă nu respectă drepturile omului. Că aşa e caracterul ungurilor (revizionişti), aflăm din opera marelui Ion Luca Caragiale, în schiţa „Meteahna …“. Dar, dacă în septembrie 1945, politicienii români, conducători din acea vreme, au reuşit, prin vocea lui Gheorghe Tatarescu, să respingă, perfect argumentat, toate pretenţiile ungurilor, conducătorii de astăzi cînd, în ce zi, vor pune piciorul în prag, respingînd, ferm şi demn, dorinţa absurdă a revizioniştilor maghiari, de a forma o enclavă în inima României?

(va urma)

Radu Pădurariu

COMENTARII DE LA CITITORI