La vînătoare cu Nicolae Ceauşescu (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Preşedintele Ceauşescu se uită la artişti şi-i îndeamnă să privească în stînga şi în dreapta, apoi, în sus, spre culmile munţilor: „Uitaţi-vă şi voi, nu vedeţi că aici sîntem înconjuraţi de codri verzi de brad?“. Şi, mai departe, începe să fredoneze romanţa „La noi…“, pe versurile lui Octavian Goga: „La noi sînt codri verzi de brad/ Şi cîmpuri de mătasă;/ La noi atîţia fluturi sînt,/ Şi-atîta jale-n casă./ Privighetori din alte ţări/ Vin doina să ne-asculte;/ La noi sînt cîntece şi flori/ Şi lacrimi multe, multe…“. Orchestra a prins repede melodia şi l-a acompaniat… Apoi, preşedintele îi ameninţă în glumă că dacă nu ştiu „A venit aseară mama..“ n-o să-i accepte să participe la faza finală a „Cîntării României“, la care se calificaseră.

Pentru a-şi dovedi priceperea, orchestra şi soliştii, în cor, au interpretat magistral cîntecul compus pe versurile lui Vasile Militaru, secondaţi de Nicolae Ceauşescu. În acordurile acestei melodii, oaspeţii şi-au luat rămas bun de la noi, s-au urcat în elicoptere şi au plecat spre Sinaia, la reşedinţa prezidenţială pentru protocol, concedii şi, cum se spune acum, pentru week-end.

* * *

Într-o zi de primăvară, cînd începuse să amurgească, pe lucerniera Hergheliei din Cislău, împreună cu primul-secretar, l-am aşteptat pe preşedintele ţării, care venea cu elicopterul. De aici – singurul punct din zonă unde se putea ateriza noaptea – urma să-l conducem pe Nicolae Ceauşescu tot în Munţii Buzăului, într-un loc unde se organizase o „nadă“ pentru atragerea unui urs uriaş. Acesta venea la nadă aproape de miezul nopţii. Era un cer senin, cu lună plină. Împreună cu aghiotantul, generalul Nicolae Stan, am rămas la cantonul de vînătoare. Am spus glume, ne-am cinstit cu o băutură din fructe de pădure. Se făcuseră orele 23. Mai aveam de aşteptat. Am ieşit în poiana din faţa cantonului şi, în liniştea care domina pădurea, stăteam cu urechile ciulite. Pîndeam detunătura puştii pasionatului vînător, care nu pregeta să-nfrunte şi noaptea pentru satisfacerea poftei de a-şi mai adăuga la bogata colecţie încă un trofeu. În locul detunăturii, a venit un mesaj din partea Coanei Leana: „Comunicaţi-i tovarăşului că mamei sale îi este foarte rău şi că doreşte să-l vadă…“.

Aghiotantul îmi spune că trebuie să se conformeze. Pînă la observatorul în care se instalase tovarăşul, drumul era destul de întortocheat şi de periculos. Cu inima cît un purice, de teamă să nu ne întîlnim cu Moş Martin, însoţiţi de un pădurar, ne-am apropiat de locul cu pricina şi i-am comunicat mesajul. Şeful Ocolului a insistat pe lîngă el să mai rămînă, pentru că n-ar mai fi decît vreo trei sferturi de oră pînă să apară ursul. Însă, îngrijorat de vestea primită, preşedintele Ceauşescu şi-a strîns obiectele de vînătoare şi a ordonat: „Plecăm. Venim altădată…“.

Nu ştiu cînd am parcurs sinuosul drum din munţi, pînă la Cislău. Eram în autoturismul de protocol, împreună cu generalul Stan. La un moment dat, am avut senzaţia că ne prăvălim într-o prăpastie şi am strigat la şofer: „Dreapta, dreapta…, în stînga este pericol!“. De la Cislău, elicopterul şi-a luat zborul. După ce pasărea de oţel s-a pierdut în zare, ne-am îndreptat şi noi spre Buzău, cu regretul că şeful a fost întrerupt de la o acţiune care-i mergea de fiecare dată la inimă, atunci cînd avea succes. Oricum, am apreciat gestul lui Nicolae Ceauşescu, dictat de iubirea faţă de mama sa, care, de altfel, nu peste mult timp, avea să treacă în veşnicie.

* * *

La încheierea acestor rînduri, mi-au revenit în memorie partidele de vînătoare din acele două zile de Crăciun. În prima zi, a vînat 2 urşi, iar în cea de-a doua, în loc de mistreţi, o pisică sălbatică. Ironie a sorţii: el, vînătorul numărul 1 al ţării, a fost secerat de gloanţe tot într-o zi de Crăciun! Să fi fost blestemul urşilor?

Sfîrşit

LAZĂR BĂCIUCU

COMENTARII DE LA CITITORI