Laszlo Tökeş şi Viktor Orban au impus României un preşedinte-marionetă

in Alte știri

Crime ale cotropitorilor

horthyşti săvîrşite împotriva Poporului Român (1)

 

În anii postdecembrişti, arareori s-a întîmplat ca presa scrisă românească să amintească de atrocităţile şi crimele comise pe teritoriul României, în diferite perioade ale Istoriei, împotriva Poporului Român, de către elementele extremist-revizioniste maghiare. Excepţie de la această stare de lucruri, nefirească, a făcut-o presa patronată şi condusă de către marele ziarist şi scriitor – care, deja, poate fi considerat un clasic în viaţă – dr. Corneliu Vadim Tudor. Acest adevăr, de necontestat, este oglindit în colecţiile publicaţiilor prezente, revista „România Mare“ şi ziarul „Tricolorul“, precum şi în fostul săptămînal „Politica“, în ale căror pagini o parte din monstruoasele crime sînt amintite motivat, cu date şi argumente bazate pe documente, de care nimeni nu se poate îndoi. Dar, paradoxal, a fost o perioadă în care o parte din organele de presă scrisă, zis românească, precum şi unele posturi ale audio-vizualului, în loc să i se alăture, în această activitate şi atitudine demascatoare, ilustrului coleg de breaslă, îl etichetau, pe cel supranumit Tribun al Poporului Român, cu epitetul, depreciativ, de extremist. Iată, însă, că, în aceste zile, pentru cotidianul „Adevărul“ s-a ivit prilejul ca, prin ziarista Alina Pop, să amintească românilor, pentru a nu uita, de una dintre cele mai oribile crime comise, în septembrie 1940, de către soldaţii lui Horthy. Este vorba de localitatea Ip din judeţul Sălaj, unde, în noaptea de 13-14 septembrie 1940, soldaţii horthyşti, cu o cruzime nemaiîntîlnită în lumea civilizată, au masacrat 157 de români, fără ca aceştia să fi avut vreo vină.

Articolul din „Adevărul“, semnat de Alina Pop şi apărut la 15 septembrie 2014, în pag. 12, se intitulează „74 de ani de la masacrul de la Ip: «Iertăm, dar nu putem uita!»“. Articolul are şi un subtitlu dezvoltat: „Sălaj: Peste o mie de oameni s-au adunat ieri în localitatea Ip, pentru a-i comemora pe cei 157 de români ucişi de armata horthystă, în urmă cu 74 de ani, într-una din cele mai sîngeroase pagini ale Istoriei României“. Merită citată şi manşeta formulată de autoare, pentru că de aici se desprind sentimente deosebite şi idei care domină materialul publicat în ziarul menţionat: „Nu mai puţin de 157 de români, de la copii de nici 2 ani la bătrîni de peste 8o de ani, au fost măcelăriţi la Ip, în Sălaj, de armata horthystă, într-o tristă noapte de 13 spre 14 septembrie“.

Cititorul român, cunoscător al Istoriei ţării noastre, poate repede observa că monstruoasa crimă de la Ip se petrecea la exact 2 săptămîni de la Diktatul de la Viena, hotărît de Germania hitleristă şi Italia fascistă, la 30 august 1940. Din conţinutul articolului, încă de la primele rînduri, aflăm că la Ip, localitate-martir a neamului românesc, duminică, 14 septembrie a. c., s-au adunat peste 1.000 de oameni la monumentul ridicat la groapa comună a acelor români ucişi mişeleşte, fără să fi avut vreo vină. Urmaşii de azi ai celor de atunci au venit la monument, la placa comemorativă, „cu o floare în mînă ori, pur şi simplu, cu emoţia rememorării unei pagini triste din Istoria României, copii şi bătrîni, oameni simpli şi oficialităţi, români şi maghiari“. Ziarista subliniază şi că în groapa comună „au fost azvîrlite trupurile mutilate de baionetele soldaţilor unguri şi ciuruite de gloanţe“. Aflăm, de asemenea, că au fost şi supraveţuitori. Ultimul care a supraveţuit acelui teribil măcel a fost săteanul Gavril Butcovan, care a murit chiar în ziua comemorării acelor români, ce i-au fost consăteni , în urmă cu 4 ani (2010).

În zilele noastre, rolul de „a pune o piedică în calea uitării“ a fost preluat de profesorul de Istorie din Ip, Nicolae Pop, de la care Alina Pop a aflat despre acea noapte de groază, trăită de românii din localitatea în care, acum, el este dascăl. La cimitir, unde ziarista l-a întîlnit pe profesor, acesta i-a spus: „… important este să fim atenţi ca astfel de orori ale Istoriei să nu se repete“. A ţinut să sublinieze: „Iertăm, dar nu putem uita! Pentru că 157 de oameni au murit, în acea noapte, fără a fi avut o altă vină decît aceea de a fi români. La Ip nu au murit nici evrei, nici slovaci, nici romi. Au murit doar români“. Profesorul trăieşte cu un sentiment de regret, pentru că generaţiile „care s-au succedat de la acel eveniment teribil“ cunosc foarte puţin despre tragedia petrecută atunci şi că în manualele de Istorie se aminteşte în cîteva rînduri, fără a arăta cum s-au petrecut lucrurile: „Noi, aici, le spunem copiilor ce s-a întîmplat, dar în manualul de Istorie masacrul de la Ip este descris în două rînduri. Este mult prea puţin“. Preotul paroh din Ip, loan Marian, prezent la întîlnirea cu ziarista, stăpînit de emoţie, adaugă: „Au folosit un fals pretext, cel potrivit căruia o localnică le-ar fi dat soldaţilor (unguri) un coş cu mere, în care ar fi strecurat o grenadă. Sau că s-ar fi tras în ei cu mitraliera din turnul bisericii. Nimic adevărat!“.

(va urma)

RADU PĂDURARIU

COMENTARII DE LA CITITORI