LEAGĂNUL POPORULUI ROMÂN: CASA CONSPIRATIVĂ

in Alte știri

Nu ştiu de unde avem noi, românii, o înclinaţie către secretomanie. N-am să merg foarte departe în timp, ci doar pînă la borna de hotar a României Moderne, 1821. Cînd m-am documentat pentru o piesă de teatru consacrată lui Tudor Vladimirescu, pe care mi-o ceruse Virginia Pană, de la Radio (nora bătrînului scriitor avangardist Saşa Pană), şi care avea să se joace în 1977, cu Ştefan Iordache şi Mircea Albulescu în rolurile principale – am găsit, la Biblioteca Academiei Române, mărturii despre întîlnirea secretă pe care a avut-o marele patriot român cu şeful Eteriei, Alexandru Ipsilanti – prinţ grec, dar şi general ţarist. Cei doi s-au văzut la Palatul Ghica, din marginea Bucureştilor, deci la loc ferit. Am remarcat comportarea demnă a olteanului, care l-a ţinut la respect pe descendentul acelei familii, furnizoare de domni greci pentru Ţările Române. Un mic salt peste timp, în 1866: la 11 februarie, conspiratorii care puneau la cale arestarea şi detronarea iubitului Prinţ al Unirii şi-au dat întîlnire în casa lui C.A. Rosetti, unde s-a organizat, de ochii lumii, un zaiafet mare, cu muzici şi luminaţie ca de Revelion, pentru a distrage atenţia agenţilor şi Poliţiei.

Tot atunci, alţi conspiratori se ascunseseră în turla Bisericii Kreţulescu, de lîngă Palatul Domnesc (situat în acelaşi loc în care e Palatul Regal, dar clădirea era alta) – aceştia aveau misiunea să observe orice mişcare suspectă. Ceea ce a urmat, se ştie: Cuza a fost trădat chiar de propria gardă, care i-a pus pistoalele în piept. Apoi, Domnitorul a fost dus, sub pază severă, în puterea nopţii, la casa unui oarecare Ciocîrlan, aflată în zona Bisericii Sf. Gheorghe Nou; locuinţă, de asemenea, conspirativă.

A doua zi, el a fost trecut munţii, către Ardeal, fiind prizonier într-un han din Braşov, care se mai păstrează şi azi (peste drum de Hotelul ARO, există o placă memorială), după care a luat drumul exilului, spre Viena. În vara lui 1916, primul-ministru Ionel I.C. Brătianu şi miniştrii plenipotenţiari ai Rusiei (Poklevski-Koziel), Franţei (Contele de Saint Aulaire) şi alţi diplomaţi ai Antantei s-au întîlnit tot într-o casă conspirativă, unde au pus la punct ultimele detalii ale intrării României în război şi au semnat Pactul diplomatic şi militar.

Secretul a fost atît de bine păzit încît intrarea ţării în acel prim război mondial a constituit nu numai o surpriză de proporţii, ci chiar un veritabil şoc, atît pentru populaţie, cît şi pentru Puterile Centrale (care nu numai că nu se aşteptau, dar militau pentru alianţa cu ele). Nu vreau să mai pomenesc despre casele conspirative ale PCR din ilegalitate, adică din perioada 1924-1944. Totuşi, una mă face să tresar, prin consecinţele folosirii sale: acea casă modestă, din cartierul bucureştean Vatra Luminoasă, unde „Inginerul Ceauşu” (alias Emil Bodnăraş) şi banda lui de politruci aserviţi Moscovei l-au transportat pe Mareşalul Antonescu. Există şi o fosilă vie a acelor zile, aruncată pe plaja Secolului XXI de cumplitul tsunami al trădării: Mihai de Hohenzollern. El se încăpăţînează să creadă că a făcut bine ceea ce a făcut şi că a scurtat războiul cu 6 luni – poate, dar cu preţul scurtării de capete a 170.000 de militari români şi a 300.000 de deţinuţi politici, morţi în lagărele staliniste.

În decembrie 1989, locul „casei conspirative” a fost luat de „toaleta conspirativă”. Într-o asemenea incintă sordidă au hotărît Ion Iliescu şi gaşca lui de interlopi ai Istoriei să-l asasineze pe Nicolae Ceauşescu. Repet: într-un WC! Mă mir că încă n-a fost pusă o placă de marmură: „În acest WC s-a luat hotărîrea ca Nicolae Ceauşescu, care a întinat nobilele idealuri ale socialismului, să fie executat”. Imediat cum s-a tras apa, a tras şi plutonul!

În 1992, eu şi amicul Adrian Păunescu am fost invitaţi de fostul meu coleg de facultate Virgil Măgureanu la o vilă a SRI, în Pădurea Băneasa. Acolo, Şarpele cu Ochelari ne-a propus să-l susţinem la alegerile prezidenţiale din toamna acelui an pe Viorel Sălăgean. Nu mai derulez filmul dialogului – cert este că noi am refuzat propunerea. Dar am rămas cu un gust amar: carevasăzică, la 2 ani după ce l-a trădat pe Ceauşescu, fostul căruţaş maghiar şi căpitan de Securitate îl trăda şi pe Iliescu! Perseverare diabolicum! În toamna lui 1996, acelaşi director al SRI îi invitase la discuţii separate (probabil, în aceeaşi vilă conspirativă) pe Emil Constantinescu şi, respectiv, Ion Diaconescu. Dar ştiţi ce-a făcut? A filmat dialogurile, pe şest, cu ziarul „Adevărul” pe masă, la vedere, ca data să fie evidentă. Isteţ băiat! Dar nu atît de isteţ încît să-şi salveze pielea: în august 1997, noul preşedinte, Emil Constantinescu, l-a schimbat din funcţie.

Oamenii vin şi pleacă, dar casele conspirative rămîn. Cîte ar putea, ele, să povestească! Un alt personaj cu înclinaţii de conspirator e Traian Băsescu. Nu mai are încredere în Vila Lac 2, nici în Palatul Cotroceni, deşi s-au cheltuit imense sume de bani pentru securizarea lor. Aşa că a urmat sfatul lui Teodor Meleşcanu şi s-a deplasat, incognito, la o vilă a SIE. Aflată tot în Pădurea Băneasa. Acolo, cei doi securişti au pus la cale transformarea modestului politician Meleşcanu în… prezidenţiabil! Asta, deşi în 2000 eu l-am bătut măr, abia dacă a strîns 4%. Oare ce s-o fi întîmplat între timp, încît Marele Clăpăug să aspire la funcţia supremă în stat? Nu-i ajunge că, dintr-un mediocru securist pensionar, a ajuns ditamai şef al spionilor? I-a furnizat dovezi lui Băsescu, despre adversarii lui politici? Asta e treaba lui Meleşcanu? La Băsescu n-am nici o pretenţie – la el, şantajul e un mod de viaţă. Fireşte, cu cine i-a mers. Rămîne gustul amar al acestui abuz incalificabil: persoane plătite cu bani publici se deplasează cu maşini şi escorte pe bani publici, în clădiri luxoase întreţinute tot pe bani publici – ca să facă ce? Rahatul praf! Indiferent pe ce sprijin american mizează socrul anomaliei genetice Peter Imre (un humanoid mutant, care sperie gravidele), el ar trebui să priceapă ceva esenţial: tot ce intră în legătură cu Traian Băsescu e respins, categoric, de populaţie.

Corneliu Vadim Tudor

Joi, 7 august 2014

COMENTARII DE LA CITITORI