LECTURI LA LUMINA CEAIULUI…Diverse

in Lecturi la lumina ceaiului

1. Atenţie, români!

,,Pentru a lichida popoarele, se începe prin a li se şterge memoria. Le distrugi cărţile, Istoria, cultura, şi altcineva le va scrie alte cărţi, le va da o altă cultură, le va inventa o altă Istorie. Între timp, poporul începe să uite cine este şi ce a fost, iar cei din jur vor uita de acel popor şi mai repede. Limba nu va mai fi decît un simplu element de folclor, care, mai devreme, sau mai tîrziu, va muri de moarte naturală”. – Milan Hübl (1927-1989), istoric şi profesor universitar ceh.

2. Etimologia cuvîntului ,,Bucur”

În opinia filologului Ovid Densuşianu, numele ,,Bucur”, sau ,,Bucura” este asociat ideii de frumuseţe, aspect întărit şi de etimologia sa. Astfel, în albaneză, ,,bukura” înseamnă ,,frumos”, ,,bukuré” – ,,frumuseţe”, iar ,,bukuron” – ,,înfrumuseţez”. De la albanezi, cuvîntul a ajuns şi la români, avînd, iniţial, o semnificaţie adjectivală. ,,Un om bucuros” însemna ,,un om frumos”, iar numele de ,,Bucur”, ,,Bucura” se dădeau, la început, băiatului şi fetei care erau consideraţi frumoşi. Mai tîrziu, această semnificaţie s-a pierdut, şi ,,Bucur” a devenit un nume obişnuit. Ulterior, adjectivul ,,bucur” a dat derivatul verbal ,,a se bucura”, care, iniţial, însemna ,,a considera o fată frumoasă”, iar, apoi, prin abstractizare, a exprimat o stare sufletească – ,,a se înveseli”. În sfîrşit, forma verbală a dat naştere substantivului ,,bucurie” şi adjectivului ,,bucuros”. Pornind de la aceste explicaţii, Ovid Densuşianu precizează că numele de ,,Bucur” nu vine de la ,,bucurie”, ci de la ,,frumuseţe”. Antroponimul este răspîndit şi la unguri (,,Bokor”), şi la aromâni, şi la slavi (,,Bochur”). Aşezări rurale al căror nume derivă de la radicalul ,,Bucur”, sau ,,Bocor” sînt răspîndite pe tot spaţiul românesc: în Vîlcea, Teleorman, Neamţ, Cîmpulung, Hunedoara ş.a.m.d.

3. Valorile morfologice ale cuvîntului ,,şi”

În funcţie de contextul în care apare, cuvîntul ,,şi” poate avea următoarele valori morfologice:

– substantiv: Am scris un ,,şi”.

– adjectiv: Astăzi am învăţat folosirea cuvîntului ,,şi”.

– pronume reflexiv: Copilul şi-a rupt mîna.

– adverb: Chiar şi ursul s-a speriat.

– conjuncţie: O lămîie şi o gutuie.

– interjecţie: Şi! Mai trage o dată!

În ultima vreme, adverbul ,,şi” pune tot mai multe probleme. S-a ajuns la nenumărate aberaţii lingvistice, precum: ,,Eu, ca şi ministru”. De vină ar fi teama de cacofonii, care îi împinge pe unii vorbitori la asemenea enormităţi, cînd mai lesne ar fi să răsfoiască o gramatică, sau, şi mai simplu, să-şi aducă aminte cum se exprimau, pînă nu demult, părinţii lor.

În mod corect, adverbul ,,şi” se foloseşte în următoarele situaţii:

– cînd construim un superlativ absolut stilistic:

,,Mama era frumoasă, dar fata ei era şi mai şi”.

– cînd exprimarea are o nuanţă sociativă: Să vorbească şi Nea Ion, că şi el e om!

– cînd marchează o comparaţie: Ca şi tatăl lui, băiatul era blond.

Constataţi diferenţa dintre exemplele de mai sus şi ceea ce auzim, tot mai des, la televizor: ,,ca şi femeie”, ,,ca şi student”, ,,ca şi mînă” ş.a.m.d.? Aducem în discuţie, încă o dată, un adevăr dureros: principala sursă de poluare a Limbii Române este televizorul. Rareori, şi numai noaptea, tîrziu, cînd nu-l mai vede nimeni, se mai rătăceşte, pe acolo, cîte un om de cultură. În schimb, de dimineaţă şi pînă seara, se perindă, pe micile ecrane, tot felul de analfabeţi: femei de moravuri uşoare, manelişti, bişniţari, ziarişti mercenari, politicieni şantajişti ş.a.m.d.

4. Un cabotin

Actor cunoscut, Florin Călinescu a fost, toamna trecută, protagonistul serialului TV ,,Tanti Florica”. Seria mai veche, de la începutul verii, rezistase criticilor mai mult datorită prospeţimii actorilor din distribuţie, întrucît mult trîmbiţata ,,noutate” a subiectului – o pensionară senilă şi cu mulţi copii (dintre care unul este ,,gay”, căci aşa e, acum, la modă în cinematografie) – nu a însemnat decît vulgaritate şi prost-gust. Că a fost o nimereală, sau, pur şi simplu, politica de marketing a PRO TV-ului a cumpănit bine lansarea, cert este că, luni bune, telespectatorii au fost răsfăţaţi, săptămînal, cu mai multe seriale umoristice: ,,Serviciul Român de Comedie” şi ,,Tanti Florica”, miercurea, şi ,,Las Fierbinţi” şi ,,Spitalul de Demenţă”, joia. Dacă la aceste producţii adăugăm serialul ,,Mondenii”, de la Prima TV, putem spune că aşteptările iubitorilor de comedie au fost răsplătite din belşug. În schimb, episoadele din toamnă ale serialului ,,Tanti Florica” au fost sub orice critică. Doar kitsch-uri şi gesturi obscene, plus ingredientele obligatorii pentru o şuşanea de gang: rîsete la comandă, aplauze şi ţipete isterice. Goana după succesul facil, generator de rating tot mai mare şi aducător de bani grămadă, a stat la baza acestui serial, făcut de tîmpiţi pentru tîmpiţi. Ghinionul lui Florin Călinescu a fost că ,,Tanti Florica” s-a difuzat concomitent cu un alt serial, ,,Lumini şi umbre”, făcut prin anii ‘80, în care, deşi student, omul nostru, cu cap mare şi braţe scurte, a jucat unul dintre rolurile principale. Şi, astfel, telespectatorii l-au putut pune pe acest actor între două oglinzi paralele: debutantul promiţător de altădată şi actorul ratat de astăzi. Cu alte cuvinte, ce ar fi putut deveni utecistul Călinescu şi ce a ajuns milionarul capitalist de astăzi: o cruntă dezamăgire. Anul trecut, Florin Călinescu a avut un deces în familie – o adevărată tragedie. Cu toate acestea, el a continuat să joace rolul mahalagioaicei Florica. Era sărac?! Nici pomeneală. S-o fi considerat vreun mare actor, precum Mihail Pascaly, sau Vittorio Gassman, pe care marile drame familiale nu i-au împiedicat să urce pe scenă, să cînte şi să danseze, căci, după cum bine se ştie, arta cere sacrificii?! Mai degrabă asta a fost. Urmînd modelul hollywoodian, Florin Călinescu se vrea un actor total: interpret principal, scenarist, regizor, creatorul decorurilor şi al costumelor, sufleor, pompier ş.a.m.d. Din păcate, viziunea lui artistică şi maniera interpretativă au rămas aceleaşi de la ,,Chestiunea zilei”, de acum vreo 15 ani. De ce, oare, nu a evoluat?! Deşi director de teatru şi, aud, profesor la nu ştiu ce universitate particulară, Florin Călinescu s-a impus doar ca un actor de 2 lei, ca un cabotin. Ce roluri memorabile a realizat el în teatru şi în cinematografie?! Poate cineva să numească vreo capodoperă în care a jucat el?! A alergat (sau a primit) numai după roluri uşoare, pe care le-a interpretat cam în aceeaşi manieră, umoristică, deşi unele dintre acestea erau roluri de dramă, sau de comedie. Ce-i drept, a încercat cîte ceva şi în televiziune, dar şi acolo i-a copiat pe americani (asta se întîmplă cu absolut tot ce se difuzează astăzi pe micile ecrane), adăugînd, ca notă personală, behăiala de mahala, gustul îndoielnic şi indiscreţia. Acesta e un umor grosier, de provenienţă suburbană, ce se practica acum vreo 20 şi ceva de ani, cînd insanităţile de tot felul, sexualitatea şi violenţa de limbaj – semne ale libertăţii de exprimare – erau răspuns la cenzura care ne sufocase o jumătate de secol. Dar vremurile acelea au trecut. Astăzi, comedianţii s-au întors la sursele de umor clasice – comicul de limbaj şi comicul de situaţie, contrastul dintre aparenţă şi esenţă-, care i-au făcut celebri pe I. L. Caragiale, pe Tudor Muşatescu. Cel mai bine au înţeles acest adevăr realizatorii serialului ,,Las Fierbinţi”, care, folosindu-se de actori tineri şi talentaţi, nu mai au nevoie de aplaudaci, ţipători şi behăitori din culise.

Paul Suditu

COMENTARII DE LA CITITORI