Legăturile periculoase ale celor trei foşti baroni PDL din Vest (1)

in Război corupției

Consiliul Judeţean Arad a contractat, zilele trecute, o firmă din Timişoara, deţinută de rectorul USAMV Banat, Alin Cosmin Popescu, pentru a evalua un schimb de terenuri pe care urmează să-l realizeze cu Primăria Aradului, condusă de candidatul PNL pentru un nou mandat de edil al localităţii, Gheorghe Falcă. Firma în cauză derulează, încă din octombrie 2015, un contract în valoare de peste 3,45 milioane de euro, cu Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru cadastrarea a 12 localităţi din judeţele Timiş, Arad şi Caraş-Severin. Parteneri în această operaţiune sînt compania UTI Grup, a lui Tiberiu Urdăreanu, şi o societate a unor afacerişti locali ce au deţinut, împreună cu deputatul Alin Popoviciu, colegul de partid al lui Gheorghe Falcă, dar şi cu fiica fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, părţi sociale în firma care distribuie în România produse sportive Fischer. Aceşti parteneri au lucrat, în parteneriat, cu subsidiara Gazprom în România, NIS Petrol, pentru prospectarea a peste 580 de kilometri pătraţi, în vederea identificării rezervelor de gaze pe raza judeţului Timiş.
Cadastrează trei judeţe
În 30 octombrie 2015, Agenţia de Cadastru a organizat o licitaţie pentru încheierea a zece acorduri-cadru, în vederea achiziţionării de servicii de înregistrare sistematică a imobilelor în Sistemul Integrat de Cadastru şi Carte Funciară. Obiectivul acestei operaţiuni era, potrivit caietului de sarcini, înregistrarea în acest sistem a imobilelor de pe raza tuturor unităţilor administrativ-teritoriale (aşa-numitele sectoare cadastrale) din România, urmînd ca la finalizarea acestui obiectiv să se întocmească documentele tehnice ale cadastrului, respectiv registrul cadastral al imobilelor, opisul alfabetic al titularilor drepturilor reale de proprietate sau al persoanelor şi al altor deţinători, precum şi întocmirea planului cadastral. În acest sens, ANCPI a anunţat că doreşte să încheie acorduri-cadru cu cîte un agent economic, însă care poate depune oferta doar pentru un singur lot. Loturile au fost împărţite pe grupuri de unităţi administrativ-teritoriale, reprezentînd minimum trei judeţe. Astfel, primul lot viza 12 unităţi administrativ-teritoriale din judeţele Arad, Timiş şi Caraş-Severin. Celelalte loturi se referă la un număr cuprins între 10 şi 20 de unităţi administrativ-teritoriale, care cuprind restul judeţelor din România. Suma totală pe care Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a pus-o la bătaie pentru acest proiect s-a ridicat la 58.751.482,5 lei cu TVA inclus, adică 13.055.885 de euro.
Partenerii deputatului Alin Popoviciu (1)
Licitaţia a decurs exact aşa cum au fost cerinţele, în sensul că fiecare ofertant a participat pentru cîte un lot. Pentru primul lot, care viza cele 12 unităţi administrativ-teritoriale de pe raza judeţelor Arad, Timiş şi Caraş-Severin, a fost depusă o singură ofertă. Anume cea a SC Procad SRL Timişoara, ai cărei asociaţi sînt fostul decan al Facultăţii de Agronomie, actualul rector al USAMV Banat, Cosmin Alin Popescu, şi un anume Ion Miron. Procad a fost lider al unei asocieri, din care mai făceau parte companiile SC Geolink SRL Timişoara şi SC UTI Grup SRL, firma lui Tiberiu Urdăreanu.

(va urma)

COMENTARII DE LA CITITORI