Legionarul

in Polemici, controverse

În aceste zile, Franţa, sora noastră mai mare, fierbe! Toţi cei care au înţeles că prăpastia dintre cei bogaţi şi cei săraci este imensă, fraudulos de mare şi de împovărătoare, şi-au pus o vestă galbenă pe ei şi au ieşit în stradă. Poporul francez, cei care au o istorie bogată în a fi verticali cînd marea este învolburată, a renăscut, realizînd că nu se mai poate negocia cu reprezentanţii corporaţiilor străine cu vorba bună. Ce altceva mai înseamnă în ziua de azi, în acest globalism sălbatic, aceşti politicieni de carton, fie că sunt ei francezi, români sau chiar nemţi?

Vestele galbene au demarat o amplă mişcare de protest, un adevărat uragan uman s-a pus în mişcare, avînd ca temă principală, revenirea la valori ceva mai normale, ceva mai umane, ceva mai tradiţionale. Paharul amar al migraţiei, al sărăciei, al taxelor şi al multor probleme pe care acestea le generează, s-a umplut iar tot ce se varsă acum în afară se vede pe străzile Parisului.

Despre Micul Paris însă, nu putem să spunem nimic. Indiferent cît de mult cresc taxele, românul îşi mai poate pune o haină pe el, ca să treacă iarna mai uşor. Îşi va pune orice pe el, dar nu o vestă galbenă. Pentru că noi nu avem în sînge anticorpi la cei care îşi bat joc, în speţă la politiceni. La Servicii, care îşi fac nevoile pe propriul popor, la autorităţi, care îşi bat joc, fără să înţeleagă că, pînă la urmă, din banii proştilor pe care îi batjocoresc îşi iau salariile. Cu toate aceste neajunsuri, în timp ce urmăream evoluţia evenimentelor de la Paris, mi-am amintit de un altfel de român, un fost legionar, un om cu suflet mare, un OM de o modestie rară, dar cu o putere de reacţie cu mult peste nivelul mediu al românului de rînd. Este vorba de Cătălin Berenghi, un tip de român pe care îl doresc în mulţi români, un adolescent pornit în pribegie, un român decis să trezească din letargie acest popor, un Morpheus din Matrix, dispus oricînd să-ţi ofere pastila roşie, pentru a afla adevărul şi să fie mereu alături de tine, întru binele societăţii, al acestei ţări. Unii poate nu îşi amintesc de el. Eu, însă, am urmărit cum s-a luptat şi a împiedicat construirea acelei mega-moschei în Bucureşti, cum a participat la refacerea unor case memoriale ale unor mari personalităţi ale acestui neam, precum şi multe, multe alte acţiuni care, pentru mine, cel puţin, fac deosebirea dintre un adevărat lider şi un biet politician, fie că e el preşedinte sau doar un amărît de membru.

Cătălin, acest Legionar întors acasă pentru a lupta pentru neamul lui, este cel mai bun exemplu de urmat de către toţi cei care doresc, într-un fel sau altul, să se exprime social şi să facă ceva pentru România. El, Cătălin, a înţeles că prin fapte bune, prin exemplul său, poate să aducă lîngă el alţi oameni cu aceeaşi gîndire şi, undeva, în viitorul apropiat, să poată duce această grea sarcină la nivel de mişcare naţională. Este exact ce are nevoie acum România, un om modest, cinstit şi cu iubire de neam, care şi-a pus la dispoziţia ţării timpul şi resursele, nu pentru a face avere sau pentru a fi adulat de mase, ci pentru că el aşa consideră că e normal să fie, să se comporte şi să facă ceva pentru ţara lui. Sincer, undeva în sufletul meu, îmi doresc ca el şi cei care îl apreciază să încerce să ridice miza, să abordeze proiecte mai mari, de interes naţional, aşa, în felul lui, aprig, cinstit, activ. Mi-ar plăcea să înceapă să pună presiune pe cei care îşi bat joc de noi, de ţară şi de neam, ca aceştia să facă autostrăzi, să rezolve probleme importante ale acestei ţări.

Fără un om aşa cum eu îl văd pe Cătălin Berenghi, mă îndoiesc că cineva, fie că e politician sau doar un om din popor, are să poată să pună în funcţiune o mişcare a vestelor galbene, care să aibă ca obiectiv construirea de autostrăzi, în special legarea Bucureştiului de Transilvania şi, implicit, de Europa. De astfel de legionari are nevoie România, de astfel de oameni. Anii petrecuţi de el în Legiunea Străină se pare că au fost suficienţi să capteze şi să păstreze în el virusul anti-prostie, acel anticorp despre care vorbeam la începutul acestui material, care face astfel ca personalitatea fiecăruia să reacţioneze şi să lupte cu cei care  îl iau de prost sau, mai rău, cu cei care îl fură.

Românul, România, ca naţiune, au nevoie de o infuzie mare de astfel de anticorpi. Am convingerea că un asemenea generator de anticorpi este chiar Cătălin Berenghi. El a reuşit să importe de acolo, de unde a fost, de pe teritoriul francez, exact ceea ce noi, românii, avem nevoie: dorinţa de a ne ridica împotriva celor care sabotează şi distrug speranţa la bunăstare şi prosperitate a românilor.

Tano

 

Cine va mai crede?

Păreri și opinii