Leonardo da Vinci, patron şi bucătar (2)

in Lecturi la lumina ceaiului
  1. Leonardo şi bucătăria secretă a lui François I

În 1499, Ludovico Sforza Maurul a fost luat prizonier de regele Franţei, Ludovic al XII-lea, ale cărui trupe invadaseră Italia de Nord şi n-a mai condus niciodată Milano. După alte peregrinări prin Mantua şi Veneţia, după o a doua şedere la Milano şi 5 ani petrecuţi la Roma, la Curtea papală, Leonardo şi-a găsit fericirea alături de un tovarăş ideal de … bucătărit : însuşi regele Franţei, François I (1494 –1547), alături de care şi-a petrecut ultima perioadă din viaţă, ca pictor de Curte, şi în braţele căruia şi-a dat ultima suflare, pe 2 mai 1519, la vîrsta de 67 de ani. Amîndoi împărtăşeau aceeaşi pasiune secretă pentru gătit. Atunci cînd nu proiecta maşini grandioase, clădiri şi canale de irigaţie pentru noul său patron, maestrul se dedica, pe de-a-ntregul, gătitului. Neştiuţi de nimeni, amîndoi se ascundeau în bucătăria Castelului Clos-Lucé – reşedinţa de vară a regilor Franţei, pe malul Loarei – şi creau reţete şi mîncăruri „Haute Cuisine“ – desfătătoare atît pentru minte, cît şi pentru cerul gurii. François I l-a instalat acolo pe maestrul său preaiubit şi nepreţuit, socotindu-l, în primul rînd, un om de mare valoare şi demn de a locui într-o reşedinţă regală. Ca să nu mai piardă vremea pe drum, regele a construit o galerie între Castelul său din Amboise şi Clos-Lucé, unde venea, în secret, să gătească cu amicul şi pictorul său. Leonardo se ocupa şi de grădina de zarzavaturi, unde, şi astăzi, creşte un soi fermecat de legume. Acesta era adevăratul Leonardo da Vinci: un om care adora să gătească, care stăpînea tainele ierburilor şi ale polentei şi care ar fi rîs dacă i-ar fi propus cineva să intre în vreo societate secretă. Singura „Societate Secretă” în care poate că ar fi intrat ar fi fost aceea a Maeştrilor Înaltei şi Subtilei Bucătării. Adevăratul său Cod ascuns în L’Ultima Cena este să te întrebi mereu şi mereu: Nu cumva eu sînt, Doamne (cel ce Te va trăda) ? Iar adevărata sa chemare a fost aceea de a iubi oamenii şi de a-i hrăni cu bucate pline de … spirit. Leonardo a spus că „adevărata înţelegere este rodul adevăratei iubiri”. Era una din expresiile lui preferate.

* * *

Cîteva titluri din cuprinsul „Notelor de bucătărie ale lui Leonardo”/ Codul Romanoff:

Cum să alegi brînza cea mai bună.

Echipamentul bucătăriei perfecte.

Despre efectul şofranului în vin.

Tartă cu soc.

Polenta cu varză de Bruxelles.

Mîncărurile mele preferate pe bază de polenta.

Binefacerile unei diete cumpătate.

Dieta celor bolnavi de ciumă.

Feluritele şi curioasele proprietăţi ale castravetelui.

Comportamentul necorespunzător al Domnului meu (Sforza, n.n.) la masă.

De ce e bine să mîncăm anghinare.

Observaţii asupra ierburilor.

Proprietăţile lăptucii.

Despre Caelius Apicius (autorul celebrului manual de artă culinară „De Re Coquinaria“ – „Despre gătit“ ( sec. IV sau V d.Ch.- n.n.).

Proprietăţile medicinale ale unor ierburi.

Prune romane şi supă de conopidă.

Cantitatea ideală de mîncare şi de lichide pentru o zi.

 

Fragment din capitolul Echipamentul bucătăriei perfecte:

„ … maşini de spălat, de măcinat, de feliat, de curăţat şi de tăiat. Încă o maşină care să absoarbă mirosurile urîte şi fumul din bucătăie (hota de azi-n.n.) şi care să înnobileze aerul cu un miros plăcut. Apoi muzică, pentru că oamenii muncesc mai bine şi sînt mai fericiţi cînd ascultă muzică“. (Note di cucina di Leonardo da Vinci, pag. 80.)

Sfîrşit

ZENAIDA LUCA

COMENTARII DE LA CITITORI