Lia Olguţa Vasilescu, reţinută de DNA

in Război corupției

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a fost reţinută de procurorii DNA, urmînd să fie propusă Tribunalului Bucureşti pentru arestare preventivă. Olguţa Vasilescu este acuzată de luare de mită (4 infracţiuni), folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (3 infracţiuni) şi spălare de bani.
Procurorii susţin că în cursul anului 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului Municipiului Craiova, mai mulţi oameni de afaceri au fost determinaţi de candidatul Lia Olguţa Vasilescu, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări. „Într-un context diferit, în cursul anului 2014, inculpata Vasilescu Lia Olguţa a pretins şi primit de la mai mulţi oameni de afaceri, pentru şi printr-o asociaţie non profit, cu titlu de mită, suma totală de 544.209, 33 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu. Concret, în perioada respectivă, inculpata Vasilescu Lia Olguţa, direct sau prin intermediari, beneficiind de ajutorul celorlalţi inculpaţi, a solicitat oamenilor de afaceri care aveau în derulare contracte cu Primăria Craiova să efectueze sponsorizări către asociaţia reprezentată de inculpata Popescu Elena Daniela, în vederea efectuării unor lucrări de reabilitare a faţadelor unor clădiri din Municipiul Craiova“, se mai arată într-un comunicat DNA. În acelaşi dosar în care este acuzată primăriţa Craiovei, au mai fost puse sub control judiciar alte două persoane.
Comunicatul DNA:
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începînd cu data de 30 martie 2016, a inculpatei:
* VASILESCU LIA OLGUŢA, primar al Municipiului Craiova, sub aspectul săvîrşirii infracţiunilor de: luare de mită (4 infracţiuni), folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (3 infracţiuni), spălare de bani.
De asemenea, procurorii anticorupţie au mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începînd cu data de 30 martie 2016, faţă de inculpaţii:
* PREDA RADU COSMIN, administratorul public al Craiovei, sub aspectul săvîrşirii a două infracţiuni de complicitate la luare de mită;
* POPESCU ELENA DANIELA, reprezentant al unei asociaţii non profit, sub aspectul săvîrşirii a patru infracţiuni de complicitate la luare de mită.
Din ordonanţele întocmite de procurori a rezultat că există date şi probe potrivit cărora:
În cursul anului 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului Municipiului Craiova, mai mulţi oameni de afaceri au fost determinaţi de candidatul Vasilescu Lia Olguţa, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări. În scopul obţinerii acestor foloase, inculpata s-a folosit de influenţa pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic. «Donaţiile» respective, estimate la 135.907 euro, făcute în condiţiile de mai sus, s-au concretizat atît în realizarea de materiale electorale, dar şi pentru organizarea unor spectacole în susţinerea campaniei inculpatei. Materialele respective au fost folosite de inculpată, cunoscînd că provin din săvîrşirea infracţiunii de folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Într-un context diferit, în cursul anului 2014, inculpata Vasilescu Lia Olguţa a pretins şi primit de la mai mulţi oameni de afaceri, pentru şi printr-o asociaţie non profit, cu titlu de mită, suma totală de 544.209, 33 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu. Concret, în perioada respectivă, inculpata Vasilescu Lia Olguţa, direct sau prin intermediari, beneficiind de ajutorul celorlalţi inculpaţi, a solicitat oamenilor de afaceri care aveau în derulare contracte cu Primăria Craiova, să efectueze sponsorizări către asociaţia reprezentată de inculpata Popescu Elena Daniela, în vederea efectuării unor lucrări de reabilitare a faţadelor unor clădiri din Municipiul Craiova. Oamenii de afaceri au acceptat solicitările formulate de inculpata Vasilescu Lia Olguţa în considerarea atribuţiilor pe care aceasta le avea în calitate de primar, pentru a nu întîmpina din partea edilului dificultăţi în buna desfăşurare a contractelor, în efectuarea plăţilor şi în recepţionarea lucrărilor. De asemenea, edilul a beneficiat în mod direct de avantaje nepatrimoniale constînd în acumularea de capital electoral, aspecte invocate deja în spaţiul public într-o emisiune televizată din data de 2 martie 2016. Pe timpul cît se află sub control judiciar, inculpaţii Preda Radu Cosmin şi Popescu Elena Daniela trebuie să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de cîte ori sînt chemaţi;
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de cîte ori sînt chemaţi;
d) să nu depăşească limita teritorială a României, decît cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare;
e) să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă;
f) să nu comunice direct sau indirect, pe nici o cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar;
g) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
Inculpaţilor Preda Radu Cosmin şi Popescu Elena Daniela li se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală“.
Olguţa Vasilescu s-a prezentat la DNA, fiind citată de procurori. Întrebată la intrarea în sediul instituţiei dacă citarea sa are legătură cu un denunţ al lui Adrian Mititelu, primarul Craiovei a spus: „Nu ştiu. Probabil, aşa mă aştept“.
Radu Marinescu, avocatul Olguţei Vasilescu a declarat la ieşirea de la DNA că acest dosar nu are nici o legătură cu Adrian Mititelu.
Ulterior, ea a fost propusă pentru arest la domiciliu.

Ioana Radu

COMENTARII DE LA CITITORI