Liberté-Fraternité? Poate… Égalité? S-avem pardon!

in Lecturi la lumina ceaiului

Or fi scandat alde Robespierre şi franţujii lui, la 1789, Liberté-Égalité-Fraternité!, numai că promettre c’est noble, tenir c’est bourgeois: cu două minuţele înainte de finalul meciului Franţa-România, la scorul de 1-1, taman cînd gheneralu’ începuse să spere că n-a pupat în zadar iconiţele, şi nici n-a adus degeaba sobor de popi în cantonamentul naţionalei, Dimitri Payet ne-a expediat, direct la păianjen, o ştachie pe care n-o putea opri nici scutul anti-rachetă de la Deveselu, darămite săracul Ciprian Tătăruşanu! Pînă atunci, vorba expiratului Trăienică (Mă, maestre, mă… Cu „golaveraj” 3% şi-un pic nu mai eşti interesant nici ca comision), trăiserăm bine. Iar după cum începuseră băieţii repriza secundă, începuserăm şi noi să credem că, vorba lux-emburghezului Klaus şi a lux-emburghezei Carmencita (ehee, ce partidă de dublu-mixt ar fi putut încinge ’mnealor cu zglobia pereche prim-ministră a gazdelor!), România arată ca o echipă a lucrului bine făcut. Evra şi ai săi ne lăsaseră destulă liberté de mişcare, jocul decursese într-o notă de relativă fraternité, fără presiuni exagerate pe tibii-coaste-fălci şi alte părţi moi, dar, ceasul rău-pisica 13!, n-a fost să fie şi égalité. Căci, vorba lui Grigore Alexandrescu, nepotul întru fabule al lui La Fontaine, Noi vrem egalitate, dar nu pentru căţei!
Nefericita întîmplare să ţină, oare, de zicala strămoşească potrivit căreia La omul sărac, nici boii nu trag? Nu-i exclus. Drept care, păţania faultîndu-ne supărător de des, şi nu doar în materie de fotbal, voi reveni asupra fatidicei întrebări.
Dar, aoleu!, ia staţi puţin… Şi rachetă, şi Dimitri?! Întrucît nu prea cred în coincidenţe, mă întreb, şi vă întreb: nu cumva ţarul Putin o fi început deja să-şi pună în practică ameninţările proferate tot mai insistent în ultima vreme?! Cu alte cuvinte, acest asasin de nădejdi numit Payet, deşi născut în Réunion, n-o fi, de fapt, vreun… agent rus sub acoperire, vopsit niţel cu cremă de ghete, şi infiltrat în naţionala Franţei? Iată o temă pe care, după umila mea părere, dl. Mihai Răzvan Ungureanu, şeful Serviciului de Informaţii Externe, n-ar trebui să o trateze cu indiferenţă. Iar dacă află ceva, recomandabil ar fi să o informeze cu maximă celeritate pe doamna Codruţa Kövesi.
După cum am citit şi-am auzit, unii susţin că în meciul cu băieţii lui Didier Deschamps am avut ghinion. Şi nu orice fel de ghinion, ci un ghinion mare cît Palatul Cotroceni! Că, vorba cîntecului, cînd se-mpărţi norocú, noi fost-am duşi la lucrú! Aşadar, ne-ar fi lovit un ghinion mai mare decît cel al profesorilor români, neînstare să-şi cumpere şi ei 6 (şase) case din banii luaţi pe meditaţii. Nu-i contrazic, fără doar şi poate că a fost vorba şi de aşa ceva; pe numitul Dimitri, dacă-l mai laşi să tragă la antrenament de 10 ori, de 20 de ori, de 100 de ori… Atenţie, repet, la antrenament! Nu în condiţii de meci, în minutul 89, cu puls 200, cu stress cît stadionul, şi cu 2 adversari călare pe tine… Ee, am curaj să mizez pensia mea pe-un an de zile că plîngăciosul nu mai teleportează cît e hăul coţofana tot acolo! În nici un caz cu aceeaşi forţă, ură şi disperare, acumulate de-un fotbalist care, cu o lună-n urmă, nu era sigur că va fi selecţionat. Dar, mă rog, c’est la viul vieţii, cum ar zice francezii de baltă – iar cu inundaţiile lor din ultima vreme, cam toţi au ajuns băltăreţi.
Pe de altă parte, însă… Cînd ratezi două ocazii rarissime, precum cele ale lui Stancu, iar cînd Tătăruşanu iese ca un adolescent cu acnee, la o minge simplă, în careul de protecţie al portarului… Ce adolescent?! Ca un inconştient, ca un portar de liga a paişpea! În asemenea condiţii, deci, nu poţi spera la egalité cu Franţa, la ea acasă. Aaa, dacă în locul lui Stancu s-ar fi aflat în teren Mopsul Dumitrache, bun şi verro-italianul Radu Răducioiu (dar actualul secund Viorel Moldovan ce cusur avea?), atunci, vorba lui Iordănescu, scorul ar fi putut lua o cu totul altă turnură. Nu mai vorbesc dacă, în poartă, la faza primului gol, s-ar fi aflat Rică Răducanu. Fac pariu pensia mea pe încă un an… Mă rog, cu condiţia s-o mai apuc… Deci, pariez că numitul Giroud îşi căuta şi-acum măselele, poate şi-o ureche, prin acel careu mic din care a înscris, nederanjat cu nimic de placidul Tătăruşanu.
Există, de asemenea, o categorie de specialişti care consideră că am jucat bine spre foarte bine. Şi?! Ne încălzeşte chestia asta cu ceva? Cele 3 puncte de vinerea trecută, au revoir!, s-au dus pe apa Senei. Că şi aici ar fi o problemă de discutat; potrivit presei franceze, ai lor au jucat slab. Potrivit comentatorilor români, noi n-am jucat rău deloc. Nu cumva diferenţa asta de mentalitate o avea şi ea o părticică de vină?… Cu adevărat bine ai jucat numai atunci cînd ai cîştigat, restul e bla-bla-bla, fără acoperire în bancă!
Bine spre foarte bine am jucat şi contra Suediei, la Mondialele din ’94. Cînd, vă amintiţi?, tot la o fază în careul mic, tot pe final de joc, tot la scor de calificare asigurată, Prunea rupea margarete (Ies la minge? Nu ies la minge?), perminţîndu-i lui Magnusson să ne trimită la ruleta penalty-urilor. Unde, iar ceasul rău-pisica 13!, iar am scofîlcit-o.
În 1979, la Frankfurt, pînă spre finalul meciului retur, Dinamo era ca şi calificată în dauna lui Eintracht. A fost nevoie de un şut magnific al lui Bum kun Cha, urmat de o gafă a portarului Ştefan, la o minge simplissimă, şi s-a ales praful. E nevoie să mai continui lista exemplelor de acest gen? N-are rost, ar fi prea multe. Dar, odată ajunşi aici, e musai să amintesc – şi veţi vedea de ce – criza de nervi a lui Alexandru Sătmăreanu, Sătmăreanu II, căci e în directă legătură cu fatidica întrebare de mai sus. Trîntind de pămînt etern „vinovata“ sticlă de apă minerală şi dînd cu şutul în la fel de „vinovata“ uşă a vestiarului, Peggy urla cît îl ţineau bojocii, neţinînd cont de securistul care, bineînţeles, nu putea lipsi de la faţa locului: Cum dracu se face, băăă, că nenorociţii ăştia de capitalişti au mereu baftă, iar noi, comuniştii lu’ peşte prăjit, luăm mereu plasă?! Abia a doua zi am priceput care fusese explicaţia acelei descărcări în public: Sătămăreanu II nu s-a mai prezentat la avionul de revenire în ţară, preferînd să aleagă sfînta liberté!
Şi uite cum ajungem la arbitraj… În meciul Anglia-Rusia, la scorul de 0-0, fluieraşul italian a dictat în favoarea Angliei o lovitură liberă, la un fault doar de el văzut, permiţîndu-le băieţilor lui Hodgson să deschidă scorul. Moment care, iată, după 37 de ani, îi dă dreptate lui Sătmăreanu II: aşadar, tot capitaliştiilor li se crează avantaje, în vreme ce (foştii?) comunişti continuă să tragă ponoasele. Păi, asta-i égalité, dragi tovarăşi şi naş Sandule?! Că veni vorba: cică pe 17 iunie se va da, în sfîrşit, sentinţa în procesul intentat de Mititelu, sentinţă care s-ar putea lăsa cu privare de liberté. Başca ce-o mai urma pe parte civilă, fiind şi acolo vorba de despăgubiri în valoare de niscai j’de milioane de euro; căci, fraternité, fraternité, dar fromaju-i pe bani! Revenind la idee, Rusia, cu formidabila ei pereche de fundaşi centrali, mi-a plăcut mai mult decît Anglia; nu voi mai paria încă o pensie şi pe ea, dar vă propun s-o urmărim cu atenţie, căci avem ce vedea.
În partida noastră cu Franţa n-a fost vorba de erori de arbitraj, ungurul Kassai achitîndu-se foarte onest, şi competent, de sarcini. Ceea ce nu mai garantam dacă ne-ar fi arbitrat László Tökés. Că Monica Macovei (a rămas singura cu bretonel, premierul Cioloş renunţînd, concomitent, şi la cîţiva miniştri, şi la nostima lui frizură) ar fi avut vreun cusur?… Apropo: soţioara lui Cioloş cu cine-o fi ţinut la acest meci (ăsta chiar ar fi fost un interviu f.f. interesant!). Dar coproducţia franco-română de ultimă oră, Clotilde Armand, cea furată de arbitri, zice-se, la Primăria Sectorului 1, cu cine-o fi compătimit? Fiindcă tot se dă marmazela manager profesionist şi baschetbalistă amatoare, aş fi curios s-o văd jucînd o miuţă, 1-1, cu procurorul-baschetbalist Kövesi; întrucît şi-aşa n-am prea mult de pierdut, aici da, aş mai paria pensia pe înc-un an că va cîştiga detaşat Codruţa; vă daţi seama ce rating uriaş ar avea o asemenea transmisie, în direct şi la ore de vîrf?!
În meciul viitoarelor noastre adversare, Elveţia-Albania (1-0), victoria a fost decisă de golul unui elveţian de origine sîrbă, graţie pasei primite de la un elveţian de origine albaneză. Bună, deci, şi globalizarea asta la ceva! Dovadă că ştie ea ce ştie, Angelica lu’ Merkel, cînd susţine făţiş migraţia arabă; poate, peste nişte ani, victoria Germaniei într-o finală de Campionat Mondial va fi asigurată de golul marcat de Halef Omar Ibn Davud, din pasa lui Omar Haissam al Gossarah. Primul conceput cu Steffi, al doilea cu Gertrude, domnişoare care, într-o noapte de iunie 2016, reveneau acasă, neînsoţite, de la servici…
Desigur, nu în aceeaşi ordine de idei, constatăm că, pînă în prezent, din fericire, teroriştii nu şi-au făcut simţită prezenţa la europene. Mă refer la teroriştii ISIS, sau ce alte asemenea îmbîrligături or mai exista, fiindcă, altminteri, teroriştii-suporteri au făcut ravagii. Conform stilului şi metodelor lor de lucru, englezii au devastat cîteva berării. La rîndul lor, rusnacii au dat cu tifla lanţului de controale de la intrarea-n Stade-Vélodrome, introducînd, nederanjaţi de nimeni, un morman de petarde. Confruntarea directă ce-a urmat acestor preludii – mă refer la chelfăneala din tribune, continuată pe străzi – a fost cîştigată clar de foştii combatanţi din Cecenia, care i-au cocoşat pe strănepoţii vitejilor de la Hastings. Dar, atenţie, acesta a fost doar primul tur al „piramidei K 1“, astfel că forţele speciale s-ar putea să mai aibă mult şi temeinic de furcă. Chiar dacă după Germania-Ucraina (2-0) pare puţin probabil, vă imaginaţi ce s-ar putea-ntîmpla dacă, prin absurd, s-ar ajunge la o finală Rusia-Ucraina?! Cu Putin şi Poroşenko în tribuna oficială, respectiv cu urmaşii lui Emelian Pugaciov şi Taras Bulba, în tribune?… Apă, mamă, apă!
Pînă atunci, însă, să vedem ce ispravă om face noi astăzi, cu maestra mondială a ceasurilor, Elveţia; care Elveţie ne-a fript ba cu 7-1, ba cu 4-1, de ne-a stat ceasul!

SORIN SATMARI

COMENTARII DE LA CITITORI