Liderul PRM îi trezeşte pe români la realitate

in Lecturi la lumina ceaiului

CINE UMBLĂ CU FOARFECA PE HARTA ŢĂRII TREBUIE

SĂ AJUNGĂ LA PUŞCĂRIE, NU LA PREŞEDINŢIE!

 

* Radu Şerbănescu: Bună dimineaţa, domnule preşedinte al Partidului România Mare.

* Corneliu Vadim Tudor: Bună dimineaţa.

* Radu Şerbănescu: Îmi spunea colegul nostru că a fost, cel mai probabil, o greşeală din partea candidatului Klaus Iohannis să nu se delimiteze de extremiştii maghiari, care i-au promis sprijinul în turul II al prezidenţialelor şi, de asemenea, că e o greşeală faptul că a marşat în mesajul său pe diferenţa dintre ardeleni şi restul ţării, plecînd, desigur, de la faptul că, în primul tur, a cîştigat mai mult în Ardeal decît în restul ţării. Cum comentaţi?

* Corneliu Vadim Tudor: În politică, greşelile nu se repară, se plătesc. Şi, uneori, se plătesc cu capul, iar Istoria are suficiente exemple. E un moment periculos pentru ţară. Eu nu bănuiam că în 2014, cînd sîntem de atîţia ani membri ai Uniunii Europene, să ni se fluture iar steagul zdrenţăros al autonomiei teritoriale. Spunea Liviu Dragnea de faptul că s-a strigat „Republica Banat“, aseară, la Timişoara. Asta înseamnă că s-a reactivat punctul 8 al nefastei Proclamaţii de la Timişoara! Românii au o vorbă, dragă Radu Şerbănescu şi stimaţi colegi de emisiune: „Spune-mi cu cine te-nsoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti“. Acest Tökéş, cu care eu mă lupt din 1990 – de 24 de ani mă lupt cu Satana în Sutană – chema acum 2-3 ani la rezistenţă armată împotriva Statului Român.

* Ilie Năstase: E şi nebun!

* Corneliu Vadim Tudor: Aşa ceva este extrem de alarmant pentru ţară şi pentru spiritul unei Europe care se îndreaptă spre unificare. Eu am aruncat primul „bomba“ dialogului dintre Klaus Iohannis şi László Tökéş. Luni, acum 6 zile, Klaus Iohannis a vorbit la telefon – l-a sunat de două ori – cu László Tökéş şi de două ori cu Szilagyi Zsolt. Le-a cerut sprijinul, la sfatul lui Traian Băsescu şi cu intermedierea lui Viktor Orban. Ce credeţi că i-a cerut la schimb László Tökéş? Lui poţi să-i fluturi şi-un tramvai. El are o problemă cu Trianonul. Are o problemă cu prezenţa Transilvaniei în componenţa Statului Naţional Unitar Român. I-a cerut să fie abrogat Articolul 1 al Constituţiei României. Peste asta nu se poate trece! Eu i-aş băga în Tribunal pe ăştia. Ce Preşedinţie? Ce dialog? Puşcăria îi mănîncă, pentru că avem prea mulţi morţi, în ambele războaie mondiale, care s-au bătut pentru Transilvania. Nu vin nişte străini de Neam şi Lege, să umble cu foarfeca pe harta României! Treziţi-vă la realitate! Nici un sas nu va conduce, niciodată, România dacă are o mentalitate de genul acesta.

* Radu Şerbănescu: Spunea Liviu Dragnea, domnule Vadim Tudor, că este un mesaj cu atît mai periculos cu cît e foarte aproape ca dată de anul 2018, cînd se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire. Credeţi dvs. că acum, la aproape un secol de la acel moment, mai există pericolul real ca România să piardă nişte teritorii?

* Corneliu Vadim Tudor: Există pericol întotdeauna, dragul meu. Tu nu uita că vorbeşti cu un doctor în Istorie, care şi-a dat doctoratul chiar despre făurirea României Mari. Eu ştiu pe zile, pe minute ce s-a întîmplat în preajma Unirii. Aşa se încerca să ni se adoarmă vigilenţa şi între cele două războaie mondiale, că nu vor mai lua ungurii Ardealul. Dar exista un Plan Werth – acesta era ministru adjunct de Război al Ungariei – şi care anticipa că o să aibă Führerul nevoie de ei într-o anumită conjunctură istorică şi, în ’40, cînd au prins momentul prielnic, le-au forţat mîna lui Hitler şi lui Mussolini (i-au şantajat, de fapt) şi s-a semnat Diktatul de la Viena, în 30 august 1940. Eu nu ştiu dacă tu ai fost, tinere Radu Şerbănescu, la Palatul Belvedere din Viena. Eu am studiat Istoria la Viena, şi aproape zilnic mă duceam acolo, fiindcă era lîngă Ambasada României – cred că Ilie Năstase ştie, că a fost de atîtea ori în Capitala Austriei. Acolo e Golden Cabinet, Cabinetul de Aur – unde s-a semnat Diktatul de la Viena şi a pornit un viscol de lacrimi şi de sînge către obidita noastră Transilvanie.

* Ilie Năstase: Să-i dea Dumnezeu sănătate domnului Vadim, fiindcă e mare nevoie de el.

(Fragment din emisiunea difuzată de postul România TV

duminică, 9 noiembrie 2014)

COMENTARII DE LA CITITORI