Lirică din Argentina – Banchetul lumii

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

M-am apropiat de sărbătoarea lumii

Şi haină am ales, de sărbătoare.

Dar cînd sosit-am,

Aflai doar porţi cu grijă ferecate

Şi – pîlpîind ‘nainte de a fi atinse –

Doar ultimele facle.

Se încheiase-ospăţ şi veselie.

O undă subtilă de parfumuri

Plutea-n pustiul nopţii…

 

Şi m-am întors.

Am mers, am mers prin viaţă,

Printre cuvinte de tot felul, risipite.

Unul striga justiţie, altul glorie

Şi-al treilea număra, în gura mare, stele.

Unul rostea cuvinte mari, răsunătoare,

Altu-nţelepte. Vorbe, vorbe, vorbe…

Am auzit, şi n-am mai ştiut, bietul,

Ce erau lucrurile, neschimonosite.

 

Erau, de asemenea, şi cărţi în care

Zăcea ştiinţa îngropată-adînc.

Am răsfoit şi eu bucoavne, sute,

În mii de nopţi ce îmi păreau eterne.

Şi-acum… în ochi lumină mai puţină,

Mîinile mai bătrîne şi un suflet

Poate mai trist, mai singur şi mai bun.

 

Îmi povesteau de pasărea măiastră

Cu grai de om. N-a întîlnit-o nimeni.

Îmi povesteau de un copac vrăjit

Care cînta. Poate. Azi, precum se ştie,

Copacii nu mai cîntă. Am sosit

Tîrziu la sărbătoarea lumii.

ARTURO CAPDEVILA

COMENTARII DE LA CITITORI