Lui Eminescu

in Fără categorie

Voi nu mă ştiţi, fireşte, luminăţia voastră

pe-atunci eram sămînţă, sau nici măcar atît

umblam prin labirintul trupesc

                            al unor oameni

din care unii, poate, vă vor fi şi văzut

ştiu doar că-n ziua-n care voi v-aţi născut

                            pe lume

trei magi cu guri de aur, călăuziţi de-o stea

s-au pogorît din munţii Moldovei să vestească

un prunc domnesc cu fruntea heraldică şi grea

O super-novă, parcă, a explodat în iarnă

a fost şi un cutremur de tei în univers

(aceste semne, toate, le-au scris de fapt bătrînii

prin pravili şi cazanii, cu seve de neşters)

şi aţi crescut ca feţii-frumoşi, şi eraţi geamăn

cu candela de miere a limbii româneşti

aud că fiinţa voastră lăsa prin aer urme

de forma unui clopot oceanic tras de peşti

Aţi păstorit o ţară, apoi, cu sceptrul minţii

bătut tot în luceferi, argint şi-onihinos

şi astfel cum Danubiul ne străjuieşte sudul

la nord stă duhul vostru cel sfînt şi mînios

luminăţia voastră, voi nu mă ştiţi, fireşte,

îngăduiţi-mi, însă, a mă-nchina la voi

să vă ating cu buze evlavioase dreapta

picioarele bolnave în mirt să vi le-nmoi

Şi orice vas de sînge din trupul meu nevrednic

în clipa cînd se lasă la chei, în zori de zi

să îl botez cu vinul cel vechi al slovei voastre

fără de care, doamne, nici c-aş putea trăi

îngăduiţi-mi, dară, să vă urez din suflet

somn lin, şi raiul dulce, şi cugetu-mpăcat —

încolo, neamul vostru e bine şi v-ascultă

aşa cum se cuvine s-asculţi de-un împărat!…

Corneliu Vadim Tudor

(Poezie reprodusă din volumul

„Epistole vieneze“, 1979)

Păreri și opinii