LUMEA DEOCHEATĂ A FEMEILOR (4)

in Lecturi la lumina ceaiului

Aproape toate cocotele trăiesc viaţa de odinioară şi sînt precum fructele rare şi fierte în zahăr din vitrinele marilor cofetării: Lili Gheorghiadis, cea blondă, azi îşi tîrăşte picioarele adipoase, ca de elefant; Lina Magazia, proprietăreasă cuminte peste drum de Liceul Lazăr, colţ cu Strada Silfidelor; Miţa Biciclista, fostă nevastă a bunului meu coleg, premiant de onoare la Sf. Sava, măritată, apoi, cu un general, care locuia în casele din faţa Bisericii Amzei, cadou de 120.000 de lei aur al unui adorator. La începuturile ei a fost fată de spălătoreasă din curtea instalatorului Hart, furată, la 15 ani, din Moreni, dusă la Paris, decrotată, stilată şi culcată cu berbantul-rege Leopold al Belgiei, om de ispravă, ca toţi marii curvari, fiindcă a adus ţării sale întreg Bazinul Congoului. Apoi, Maria Studenta – amanta ministrului Rusiei, Pokliewski-Koziel; Mimi Moft – amanta regelui Alfonso al XlII-lea şi ctitoră a dispensarului pentru femei gravide în casele ei din Strada Dionisie; Angela Marioţeanu – fostă amantă titrată a prinţului Turun, fratele Regelui Farak al Egiptului, de la care s-a ales cu o bijuterie de 140 de briliante mari; şi, pentru finalul deprimant al acestui palmares, Perticăreasa, neam cu generalul, ajunsă o arătare putredă de boală şi de alcool. Într-o seară mi-a ieşit înainte, în faţa unui bar suspect din Pasajul Victoriei, nesigură pe călcîie şi golindu-şi vezica, de-a-n picioarele, pe trotuar, aducîndu-mi aminte de imaginea acelei „Mors Syphilitica“, din gravura lui Félicien Rops.

Şi o mai întîlnesc şi astăzi pe ,,la princesse“, altă veterană din echipa de haute galanterie a Podului Mogoşoaiei, de acum o jumătate de secol, o bătrînică minionă şi delicată, ciripind, amabil, în franţuzeasca ei aleasă, tremurînd de frig sub zdrenţele ei căpătate, cu mîinile strîns împreunate pe sub mîneci şi călcînd, dureros şi anevoie, în pantofii scîlciaţi, din picioarele ei deformate de reumatism. Mă tot ţineam s-o opresc din treapădul ei mărunt şi zgribulit, de căţeluşă rătăcită şi speriată în Bucureştii ăştia zgomotoşi, şi să-i ofer, cumva, o mîncare caldă. Duhul credinţei religioase nu le lipseşte acestor femei, fiindcă nu le-am văzut înghesuindu-se pe la biserici, unde bănuiesc că ar păşi cu mare frică. În acele biserici slujite de preoţi cu gravitate elegantă şi frumoase voci baritonale, modulate cu intenţii armonioase de efect profan; în acele biserici larg deschise cucoanelor noastre arţăgoase şi necuviincioase cu tine, pînă la vîrsta cînd nu le mai stă bine să-ţi poarte pică, pentru simplul motiv că ţi-ai exercitat frumoasele tale virilităţi cu inteligenţă şi oarecare eclectism. Nu am avut norocul să surprind vreo femeie din bordel rugîndu-se cu faţa spre peretele pustiu de orice imagine sfîntă al odăilor lor rău-mirositoare, în speranţa că uşa milostivirii se va deschide, vreodată, înaintea lor, ceea ce ar fi fost, pentru oricare dintre noi, un prilej de adîncire şi de mai nu ştiu ce neaşteptată conversiune pentru libertinul cinic, simplu amator, curios la tainele acestor femei mereu obosite, mereu dezgustate, prizoniere încătuşate robotelii lor în plăceri zilnice şi obligatorii. Dar oarecare indicii şi mărturii – Şerban Cioculescu spune că a văzut pe una acoperind icoana din perete cînd şi-aducea un client în odaia ei – m-au convins că a existat, totuşi, în umbra tăcută a dimineţilor lor tîrzii şi fără altă întrebuinţare decît somnul (somnul cel rău, abrutizant şi nereparator, din plină zi), un gînd furişat peste perna lor mult căznită şi care semăna, uneori, cu cel creştinesc, cu ceva care amintea de lupta grea şi fără succes împotriva păcatelor acestei lumi, îngrămădite şi ispăşite de o singură fiinţă răstignită pe o cruce, dar fară nici un tîlhar, bun şi consolator, lîngă dînsele.

Curvarul de azi şi dintotdeauna, prietenul Geacă, care abia aşteaptă să-ntorci capul în altă parte ca să-i propună iubitei tale a-i vizita garsoniera de holtei cvincvagenar, afanisit, trist şi fără parale, cu pereţii ei afumaţi de tutun prost şi cu patul răvăşit, zilnic, de atîtea femei tinere, frumoase, unele de condiţie, dar năroade şi uşuratice, aşadar prietenul care le face, după aceea, „vînt pe scări“, Geacă, otrăvitul, de 20 de ori otrăvitul în suflet şi în toate măruntaiele lui din atîta muierlîc practicat, din simplul nărav şi fără convingere, posedă, însă, ca toţi curvarii inteligenţi şi atenţi la nesfîrşitul treapăt licenţios al acestui neam de femei, marea şi excelenta predilecţie de a observa, în jurul lui, de a înregistra şi reflecta, uneori, chiar dacă nu îndrăzneşte a scrie. Îl întrebam, deunăzi, stînd amîndoi, ca în fiecare seară, pe bordura Grădinii Atheneului, dacă a constatat, sau a bănuit, ca şi mine, strecurîndu-se sentimente religioase pînă în această lume a prostituatelor, urgisite ca într-un ţarc, departe de scutul tuturor legilor sociale, sau morale.

– M-am luptat, nene Beldie – pe vremea cînd eram sublocotenent şi băteam pavajul ăsta împuţit al Bucureştilor -, cu una care nu voia în ruptul capului să se culce cu mine în Vinerea Mare. Biruită de insistenţele mele, s-a abandonat, în sfîrşit, spunîndu-mi: „Să cadă păcatul meu pe tine!“. Dacă nu-s chiar bisericoase, sînt, mai toate, fiinţe miloase, fiindcă dau de pomană mai mult decît toţi regii pămîntului la un loc şi adună, în jurul lor, cîte o bătrînică rămasă fără rost pe lume, ajutînd-o cu gologani, cu vreo rochie demodată şi cu pantofii lor prea mult purtaţi pe uliţe. (Îmi vine să-i las cît colo pe Stendhal şi Jules Michelet, cu ale lor analize clasice ale fenomenului amoros, cînd ascult, în nopţile astea, pe stradă, confidenţele prietenului Geacă, cele mai crude, mai dezgustătoare şi mai deprimante destăinuiri pe care le-am auzit despre femei. Asta pentru că prietenul Geacă s-a ţinut de ele mult mai stăruitor decît mine, şi-a purtat, printre ele, chipiul într-o parte, cizmele Chantilly şi cravaşa lui de ofiţer sedentar, reuşind să pătrundă în intimitatea alcovurilor femeilor snoabe din societatea bucureşteană, a actriţelor la modă şi a curvelor de clasă, ca unul care le patrona în localurile lui de noapte şi de mare lux, Melody Garden şi Monte Cristo, o lume a femeilor şi numai a femeilor). Aţi fost, vreodată, la bordel în Noaptea Învierii?

– Ţi-aduci aminte, tu, Fănică Constantinescu, meştere dibaci al peisajelor lunare din Balcic şi dezamăgitule după cele 3 însurători ale tale, ţi-aduci aminte de ţăranca, de cojanca, zdravănă şi frumoasă, ajunsă într-una din acele case prea ospitaliere din Crucea de Piatră, unde lăturile cu dejecţii vaginale şi uretrale sînt azvîrlite cu ligheanul prin curte şi pe trotuar, ca să alunge clienţii fără parale care stau şi privesc lung la femei, cu mîinile în buzunare pîn’ la cot?

(va urma)

CONSTANTIN BELDIE

COMENTARII DE LA CITITORI