LUMEA DEOCHEATĂ A FEMEILOR (6)

in Așa vă place istoria

 

 

Tot la o asemenea instituţie din Sibiu – cu porţi mari, ca de cetate, cu portari gravi şi „directori” plini de importanţă, dar mai ales cu un şir rotund de odăi ispititoare, ocolind, cu cerdacul lor dantelat, un „patio” în stil spaniol, pavat cu dale colorate, cu flori multe şi un havuz vesel şi răcoros – am găsit, spre norocul meu, o ţărăncuţă din Vinţ, proaspătă la trup şi care ţi se dăruia cu dărnicia elementară a pomului ce-ţi oferă poamele din crengile lui, anume aplecate spre tine. Îmi ziceam, plecînd de lîngă ea încet, să îl aduc, aici, de mînă, pe băiatul meu, cînd i-o da tuleiele şi-o începe a-i mirosi a catrinţă de muiere, să-l întreb dacă i-a plăcut şi cînd vom mai veni, sau dacă e nevoie să-l mai aduc eu de mînă. Iar fata, ca oricare fată cuminte, îşi aduna, în felul ei, zestrea, creiţar cu creiţar, ca să se mărite cu flăcăul ei, dus la cătănie, departe.

La Paris, am fost o singură dată într-un lupanar şi am obţinut un rezultat nul pentru buna faimă a virilităţilor mele, dar m-am întors cu un documentar nou şi instructiv, cu privire la condiţia femeilor şi la minunata organizare a lucrurilor în aceste fabrici furnizoare de plăceri. Una din cheltuielile inutile din banii ţării a fost şi cea cu reprezentările noastre pe la congresele internaţionale din străinătate. Am participat la două dintre acestea şi n-am văzut nici un compatriot care să fi ieşit în evidenţă luînd cuvîntul, sau producînd vreo comunicare scrisă, aşa, ca o simplă formalitate de birou. În schimb, la primul dineu prezidat de ambasadorul nostru, pe care îl însoţeam, toţi bărbaţii, unii veniţi cu nevestele după ei, ne comunicam, pe sub mese, ultimele adrese de localuri cu femei în pielea goală, avînd organul lor muieresc astfel dresat ca să-ţi ia francul de pe marginea mesei, aspirîndu-i, aşa cum ţi-ar suge lipitoarea sîngele rău din tine, sau adresele localurilor cu „tapeţi” (homosexuali pasivi) fardaţi şi îmbrăcaţi femeieşte, sau cu „guse” (lesbiene) masculine fumînd din trabuc şi din lulea, însă fără a putea, la o adică, să se măsoare cu noi, cînd ne proţăpim în picioare la rădăcina copacului şi zvîrlim din noi departe, jucîndu-ne de-a tulumba de stropit. Într-o zi, la prînz, am ieşit din restaurantul românesc din Rue de la Michodiere (fiindcă românului i se apleacă, de la o vreme, de toate, de femei, dar şi de literatură, afară numai de ciorba de perişoare cu zeamă de varză şi ardei iute, de sarmalele rumenite în cuptor, de ghiveciul la tavă cu momiţe de viţel şi de mititei, sau cîrnaţi în piele pe talerul de lemn, tot lucruri alcătuind fondul nostru etnic naţional, la care sîntem obligaţi a apela continuu, întru susţinerea zilnică a tonusului nostru vital), şi, coborînd pe Strada 4 Septembrie, am zărit, la un colţ, tăbliţa care indica o alee de care auzisem cîte ceva la ospăţul ministerial din ajun, de la Café de Paris. Mi-am luat inima-n dinţi şi am intrat pe un gang, am urcat o scară elegantă pînă la entresol, unde m-a întîmpinat o cucoană în rochie lungă şi neagră şi cu aere grave de directoare a celui mai select pension de domnişoare, din cea mai aleasă societate burgheză.

– Qu’y a-t-il pour votre service, monsieur? („Cu ce vă pot servi, domnule?” – fr.), mi s-a adresat, abia zîmbind, codoaşa cea mare.

– Voir les femmes, madame, et… sans les „voyeurs” („Să văd fetele, doamnă, dar… fără «voyeurs»”), am accentuat eu, cu degetul ridicat, fiindcă îl văzusem pe un domn apoplectic, păşind repede după mine, la intrarea din gang, cu intenţia, desigur, să privească la mine in momento concubitus („în momentul împreunării” – lat.) printr-o gaură şi cu un ochean măritor, care m-ar fi apropiat cu fesele mele drept lîngă nasul lui. Cucoana m-a poftit într-o cameră cu pardoseala şi tavanul din sticlă multicoloră, care s-au luminat, brusc, în cinstea mea, intonîndu-mi-se, totodată, printr-o mecanică muzicală, un imn de bun sosit, ceva asemănător cu marşul nupţial din Lohengrin. Să fi fost acesta lupanarul despre care am auzit, sau poate vreun templu al unei secte necunoscute? Am aşteptat, cu inima cît un purice, să văd ce s-ar putea petrece cu mine, în afară de orice poftă pentru femei. Stăteam în fotoliu şi mă minunam, ca un adevărat paysan du Danube al lui La Fontaine, cînd am început să aud şoapte şi paşi mărunţi pe culoar, de unde un stol vesel de fete a năvălit pe uşă, aşezîndu-se în cerc dinainte-mi. Erau vreo 20 de fătuce, cum le-ar spune ardelenii noştri, care de care mai mîndre, mai galeşe şi mai în pielea goală, unele stînd turceşte pe jos, altele în picioare, în fel şi fel de poziţii, una mai atractivă decît alta, în timp ce luminile multicolore şi marşul se întăreau cu efecte triumfale, eu stînd, bineînţeles, tot cum eram, adică în fotoliu, şi tot pe gînduri, în faţa acestei panorame stupide.

– Choisissez! („Alegeţi!” – fr.), îmi porunci doamna directoare, aruncînd priviri aprige de dresoare de animale – cîini, pisici şi broaşte ţestoase.

– Păi… păi… Am început eu a o da pe româneşte, atunci cînd am fost luat prea repede. Am îndrăznit să mă ridic în capul oaselor, ca să mîngîi obrazul ofilit al unei blonde suave şi cu trup subţire ca de zeiţă.

– Voyons, madame – am început eu, pe un ton de om important, ca să ascund încurcătura în care intrasem. Permettez-moi une petite explication. J’ai obtenu, oh, par quel miracle!, votre bonne, votre excellente adresse, et, par un de ces bienfaits de la Providence, j’ai passé tout-ŕ-l’heure Rue du 4 Septembre, aprčs un diner copieux ŕ la suite duquel je me déclare un peu incommodé. A mon âge, ça s’entend! Mais je dois vous assurer que je passerai ce soir męme, avec tous mes amis et collčgues, vous savez, les Roumains qui participent au XV-e Congrčs International pour l’organisation scientifique du travail. („Doamnă, îngăduiţi-mi o mică explicaţie. Am obţinut, printr-un miracol, adresa dumneavoastră minunată, excelentă şi, printr-o binefacere a Providenţei, am trecut acum cîteva clipe pe Strada 4 Septembrie, după ce am luat o cină copioasă, în urma căreia nu mă simt prea bine. La vîrsta mea, e de-nţeles. Dar, vă asigur că voi veni chiar astă-seară, împreună cu toţi prietenii şi colegii mei, românii, care participă la al XV-lea Congres Internaţional al organizării ştiinţifice a muncii”).

Ce-o fi înţeles din toate astea doamna directoare, care mi-a răspuns, zîmbind acru, ofensată, dar mult mai spontană decît mine:

– Mais la blonde?… Qui vous a plu tant?… Et que vous avez caressée?… („Dar blonda? Cea care v-a plăcut atîta? Şi pe care aţi mîngîiat-o?”).

– Ah, pardon, j’ai oublié la blonde, la belle blonde, que j’ai caressée bien tendrement et c’est pourquoi je ferais honneur ŕ votre maison… („A, scuze, am uitat de blondă, de frumoasa blondă, pe care am mîngîiat-o cu mare tandreţe, şi de aceea o să vă onorez casa…”).

Şi, lăsînd, cu regret, blonda-blondissimă (cu care mi se lăuda, a doua zi, un comesean de-al nostru, că a pus-o să-i facă lucruri pe care nu i le face, acasă, nevasta), am aşternut, galantoneşte, pe masă, „misia” mea pe o zi, din bugetul Statului Român.

(va urma)

CONSTANTIN BELDIE

COMENTARII DE LA CITITORI