Lumea Misterelor (10)

in Fenomene paranormale

 

 

Cea mai mare vedetă a spiritismului

Daniel Douglas Home s-a născut în Scoţia, în 1833. Prin 1840 a fost trimis în SUA pentru a locui la mătuşa sa, însă ea a fost atît de alarmată de zgomotele ciudate şi de alte fenomene asociate cu prezenţa lui, încît l-a dat afară.

Home a devenit, în scurt timp, cea mai mare vedetă a spiritismului şi a fost elogiat pentru minunatele lui isprăvi de levitaţie. În mai mult de 100 de ocazii, el a levitat în public şi a mişcat piane după bunul său plac, el fiind legat de un scaun. A reuşit, de asemenea, să îi facă pe alţii să leviteze, aşa cum avea să descopere soţia Lordului William Crookes. Acesta din urmă era un om de ştiinţă de înaltă clasă, căruia i se ceruse să demonteze afirmaţiile uluitoare ale lui Home. Cînd Crookes a declarat că puterile lui Home erau reale, colegii săi de breaslă au fost scandalizaţi. Ei se încăpăţînau să afirme că tot ceea ce făcea Home era, din punct de vedere ştiinţific, imposibil de realizat. Răspunsul lui Crookes a fost următorul: ,,Eu n-am spus niciodată că este posibil, am spus doar că este adevărat”.

Home a făcut mare senzaţie cînd a ieşit plutind pe o fereastră, de la etajul al III-lea al unei clădiri, reîntorcîndu-se prin fereastra unei alte camere. Totuşi, faptul că şi-a instruit observatorii să nu-şi părăsească locurile în timpul acestei demonstraţii de forţă ar putea sugera, în mod clar, un truc, spre exemplu, folosirea unui sistem ingenios de sfori şi de uşi legate, sau chiar hipnoza.

,,Dumnezeule! Se adevereşte totul!”

Oameni precum D.D. Home, Ted Serios şi Uri Geller, care şi-au demonstrat în public puterile paranormale (levitaţia, capacitatea de a imprima gîndurile direct pe un film fotografic, îndoirea, de la distanţă, a unor linguri), nu au putut fi demascaţi drept şarlatani, deşi îndoielile persistă în rîndul publicului.

În 1974, scriitorul de romane science-fiction Arthur C. Clarke a fost unul dintre aceia care au încercat să investigheze puterile lui Uri Geller. Iată mărturisile lui Geller însuşi: ,,Simţeam că Arthur nu mă crede. (Aşa că) i-am cerut să ţină cheia în palmă şi să-şi concentreze privirile asupra ei, ca să se asigure că nu o înlocuiam cu o altă cheie; nu i-o luam din mînă şi nici nu o apăsam deloc. Peste cîteva momente, cheia a început să se îndoaie… Arthur Clarke părea să-şi piardă tot scepticismul. A spus ceva de genul: «Doamne! Se adevereşte totul!»”.

Versiunea lui Clarke este foarte diferită. El susţine că Geller a luat cheia, a aşezat-o pe o suprafaţă dură, de metal, şi a atins-o. Americanul James Randi, cunoscut pentru faptul că a demitizat multe astfel de întîmplări, îşi afirmase, şi el, scepticismul cu privire la puterile lui Geller, acuzîndu-l chiar de fraudă. Deşi, pentru aceasta, s-a ales cu un proces de defăimare, Randi continuă să ofere premii speciale în domeniul parapsihologiei, cum ar fi cel intitulat, sugestiv, ,,Artistul «parapsihic» care îi înşeală pe oameni cu efort minim”. Premiile – linguriţe îndoite, montate în perspex – se numesc Uri, iar cîştigătorii sînt desemnaţi telepatic. Totuşi, Geller l-a impresionat mai mult pe Arthur Koestler, astfel că, după moarte, acesta i-a lăsat, prin testament, 1.000.000 de lire pentru studiul parapsihologiei, la o universitate britanică.

Vieţi anterioare (1)

Multe religii cred că spiritul este nemuritor şi că el trece printr-o serie de corpuri muritoare. Egiptenii antici, aborigenii australieni, hinduismul, budismul: acestea sînt cîteva dintre culturile şi credinţele care subscriu la ideea reîncarnării. Deşi aceasta nu se regăseşte în spiritul nici uneia dintre religiile creştine principale, totuşi, atît în Europa, cît şi în America de Nord, aproape 20% dintre adulţi cred în existenţe multiple. Încă din Epoca victoriană, au apărut o mulţime de poveşti despre vieţile anterioare. Într-un caz vestit, din anii ‘50, o tînără din Wisconsin pare să se fi întors dintr-o existenţă anterioară, prin hipnoză. Cu o claritate uluitoare, ea şi-a descris viaţa trăită în oraşul Dublin, în Secolul al XIX-lea, sub numele de Bridey Murphy. Au fost confruntate şi regăsite nume de magazine şi de diverse localuri, iar hărţile vechi au susţinut felul în care tînăra a descris cartierul.

(va urma)

JOHN şi ANNE SPENCER

COMENTARII DE LA CITITORI