Lumea Misterelor (13)

in Lecturi la lumina ceaiului

O experienţă universală?

Raymond Moody, a cărui carte, ,,Viaţa de după viaţă“, a creat senzaţie cînd a fost publicată, în 1975, scria că aproape toate experienţele de după viaţă urmează un scenariu similar. Pacientul, sau pacienta, îşi vede cadavrul, traversează un tunel întunecat şi ajunge într-un loc unde domneşte o pace absolută. Apar rudele şi prietenii care au murit, şi o făptură puternică îi cere persoanei proaspăt sosite să-şi evalueze viaţa. Aceasta îşi rememorează evenimentele capitale ale existenţei sale, după care ajunge la o barieră simbolică – graniţa dintre viaţa pămînteană şi viaţa de dincolo. Nici unul dintre cei care au avut experienţe dincolo de viaţă nu a spus vreodată că a trecut de această barieră, ci, din contră, că spiritul se întoarce pe Pămînt. Totuşi, o cercetare pe scară largă, realizată de medicii practicanţi din SUA şi India, a scos la iveală deosebiri semnificative între cazurile relatate de persoanele de culturi şi credinţe diferite. Pe parcursul acelei călătorii, indienii nu-l vedeau pe Isus, iar în cazul creştinilor, nici unul nu a spus că a zărit vreo o zeitate hindusă. Americanii îşi vedeau, cel mai probabil, mama, în timp ce indienii aproape că nu zăreau femei deloc. De asemenea, în vreme ce americanii erau, adeseori, bucuroşi să-şi vadă rudele defuncte, indienii aveau tendinţa să se împotrivească la fiecare pas al călătoriei.

,,Lasă-mă jos, Doamne!”

În Europa, capacitatea de a levita era considerată, odinioară, un semn de sfinţenie. Se spune că peste 200 de sfinţi au fost în stare să-şi ridice corpurile în aer, fie conştient, fie inconştient. Despre Teresa de Avilla, o sfîntă din Spania Secolului al XVI-lea, se povesteşte că experienţele sale erau, uneori, atît de violente, încît surorile ei trebuiau să o ţină ca să nu se ridice. Cînd se înălţa de la pămînt cu acea forţă teribilă, ea însăşi exclama: ,,Lasă-mă jos, Doamne!”.

În 1591, experienţa levitaţiei a făcut-o pe o franţuzoaică, pe nume Françoise Fontaine, să se simtă stingherită: ,,Cînd aveam 12 ani, am fost ridicată deasupra altarului de 3 ori. A treia oară, am fost purtată prin aer, cu mîinile în jos. Nu mi-a fost teamă, ci, mai degrabă, mi-a fost ruşine, pentru că hainele mi-au alunecat de pe trup”. O jumătate de secol mai tîrziu, ambasadorul spaniol la Roma a descris astfel scena levitaţiei unui bărbat, la care asistase plin de uimire: ,,Omul s-a năpustit în zbor pe uşa bisericii, peste capetele credincioşilor, peste altar, înaintînd pînă la vreo 80 de metri distanţă… Papa a văzut totul şi a fost absolut uluit”.

Se pare că bisericile sînt un spaţiu favorit pentru levitaţie. În Secolul al XIX-lea, Abbe Petit şi-a descris spaima de a fi purtat în aer către altar, pentru că, spunea el, ,,nu doream deloc să zbor”. În schimb, o călugăriţă germană, care era ,,mereu ridicată, la mare înălţime, către ornamentele sculptate din biserică”, a declarat că nu îi era cîtuşi de puţin frică, deoarece era convinsă că îngerul ei păzitor îi stătea mereu în preajmă.

Biserica creştină a început să aibă îndoieli cu privire la levitaţie. Cum putea ea să fie sigură că această putere venea, într-adevăr, de la Dumnezeu? În fond, se credea că şi vrăjitoarele pot zbura, iar puterea lor se spune că venea de la Diavol. Un incident care s-a petrecut în 1906 e posibil să fi fost generat de aceste suspiciuni. În anul acela, o sud-africancă de 16 ani a început să leviteze, fără a se putea controla, la o înălţime de 1 metru şi jumătate. Singura modalitate prin care a putut fi adusă la pămînt a fost să fie stropită cu apă sfinţită, ceea ce sugera faptul că de vină era puterea diavolului.

Şamanul universal

Cuvîntul ,,şaman” desemnează o persoană, dintr-un trib, sau dintr-un grup, despre care se crede că se află în comunicare directă cu zeii şi cu lumea spiritelor, şi care a fost înzestrată cu puteri mistice. Aceste puteri includ capacitatea de a vindeca, din care cauză şamanul este cunoscut printre băştinaşii indieni din America sub numele de vraci. Unul dintre cei mai vestiţi şamani din această cultură a fost Zgomot de Tunet, care s-a născut în 1915. El a fost imediat recunoscut drept doctorul viitorului şi a fost instruit special pentru a-şi putea îndeplini rolul ce-i fusese destinat. Pregătirea aceasta consta în perioade lungi petrecute într-o izolare completă, pe parcursul cărora învăţa să comunice cu animalele şi cu plantele.

Una dintre primele sale paciente a fost o bătrînă ce părea să se afle în pragul morţii. Totuşi, după o noapte întreagă, în care Zgomot de Tunet a stat la căpătîiul ei, intonînd nişte cîntece ritualice, femeia s-a însănătoşit ca prin minune. Mai apoi, el a devenit consilierul spiritual al multor celebrităţi, precum Cassius Clay, The Grateful Dead şi Bob Dylan. Acesta din urmă şi-a recunoscut mentorul în revista ,,Zgomot de Tunet”.

(va urma)

JOHN şi ANNE SPENCER

COMENTARII DE LA CITITORI