Lumea Misterelor (14)

in Alte știri

 

 

Avioanele Fu

În cel de-al II-lea război mondial, atît piloţii britanici, cît şi cei americani au raportat că au văzut ,,mingi luminoase” în timpul zborului, plutind în apropierea aparatelor lor. Aliaţii au crezut că acestea ar putea fi arme germane, dar, după război, s-a descoperit că echipajele germane ar fi avut, şi ele, experienţe similare. Din motive care acum ne sînt necunoscute, luminilor ciudate li s-a dat numele de ,,avioanele Fu”. În august 1944, căpitanul Alvah Reida a întîlnit un avion Fu în timp ce îşi pilota bombardierul B29 deasupra Sumatrei. El l-a descris ca pe o minge roşie strălucitoare, cu un diametru de aproximativ 2 metri. Căpitanul Reida, care zbura la o înălţime de aproape 4.200 de metri, şi cu o viteză de 200 de metri pe secundă, a încercat să scape de urmărirea acelei mingi luminoase, dar ea şi-a menţinut poziţia lîngă avion şi, apoi, a dispărut în mare viteză. În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1944, cînd un pilot şi un operator radio al escadronului combatant 415 îşi încheiau o misiune au văzut două lumini portocalii mari, care se înălţau rapid la nivelul lor de zbor, de 3.000 de metri. Pilotul a angajat avionul în picaj, în efortul de a pune distanţă între el şi lumini, dar i-a fost imposibil să scape de ele. În cele din urmă, luminile au pălit şi au dispărut – un scenariu similar cu multe întîmplări care implicau avioane Fu.

La scurtă vreme după sfîrşitul celui de al II-lea război mondial, Biroul de Servicii Strategice (predecesorul CIA-ului), a investigat fenomenul şi a concluzionat că aceste avioane Fu erau un fenomen neobişnuit, dar natural. S-a speculat că este vorba despre un fel de fulger sub formă de minge, sau energie plasmatică, probabil, formată din cauza proprietăţilor structurale sau electrice ale scheletului aparatului de zbor.

Rachete-fantomă

La începutul anilor 1930, luminile asemănătoare unor aparate de zbor au fost raportate, pentru prima dată, deasupra unor zone ale Suediei şi Norvegiei, unde nu ar fi trebuit să se afle nici un vehicul aerian. Mărturii despre rachete-fantomă, cum a ajuns să fie cunoscut fenomenul, au continuat vreme de mulţi ani. Pînă în ianuarie 1934, se primeau peste 40 de rapoarte zilnic; iar în vara anului 1946, au fost înregistrate aproape 1.000 de incidente.

Unul dintre cele mai bine documentate cazuri s-a petrecut lîngă Lacul Kolmjarv, în nordul Suediei, la 19 iulie 1946. Chiar înainte de ora prînzului, Knut Lindback şi Beda Persson, în timp ce lucrau pe malul lacului, au auzit un bîzîit pe cer. Au văzut un fel de obiect gri, asemănător cu un avion sau cu o rachetă, îndreptîndu-se cu o viteză uriaşă spre lac. A lovit apa la aproape un kilometru şi jumătate de locul în care se aflau ei, creînd o cascadă imensă de valuri. Mai tîrziu, Lindback a spus: ,,Sînt sigur că era un obiect solid. Era lung de aproape 2 metri şi avea un fel de «nas» cîrn şi un piept ascuţit. Mi s-a părut că erau şi două proeminenţe laterale, dar nu sînt sigur – totul s-a întîmplat foarte repede”.

După incident, la care a fost martor încă un observator, aflat în altă zonă a lacului, militarii au efectuat o cercetare de două săptămîni. Rezultatul acesteia a fost că nu există nici o urmă a ceea ce văzuseră cei 3 indivizi.

OZN-uri şi astronomi

Există o percepţie larg răspîndită, conform căreia incidentele implicînd OZN-uri par să nu fie niciodată relatate de astronomi, adică de oamenii care sînt, probabil, cei mai în măsură să analizeze astfel de probe, în mod obiectiv. Totuşi, acest lucru este departe de adevăr. Croste, Halley, De Rostan, Messier, Wartmann, Carrington – sînt doar cîţiva dintre astronomii vestiţi, care au relatat întîmplări cu OZN-uri.

La 17 noiembrie 1882, E.W. Maunder se afla la Observatorul din Greenwich, Anglia, cînd a văzut ,,un uriaş disc circular, de lumină verzuie” pe cer. Se mişca încet, dar mai repede decît oricare dintre celelalte corpuri stelare pe care le observa. Părea, de asemenea, să fie mai lung, sugerînd că ar fi vorba despre un disc care îşi schimbă unghiul. Maunder a descris obiectul ca pe ,,un corp bine cunturat. Nimic nu putea să… semene mai puţin cu avansarea rapidă a unui meteorit uriaş sau a unei mingi de foc… decît avansarea… constantă a «torpedoului»”.

La 11 iunie 1954, unul dintre cei mai importanţi astronomi din lume, Parcy Wilkins, în timp ce călătorea cu avionul, a văzut apărînd printre nori două obiecte de formă ovoidă. El le-a descris ca avînd o lăţime de aproximativ 1 metru şi jumătate, ambele reflectînd lumina soarelui ca nişte farfurii metalice lustruite. Mai tîrziu, li s-a alăturat un al treilea obiect.

(va urma)

JOHN şi ANNE SPENCER

COMENTARII DE LA CITITORI