Lumea Misterelor (2)

in Alte știri

O întîrziere inspirată

Există nenumărate poveşti despre oameni care, dintr-un anume motiv, au pierdut un avion ce avea să se prăbuşească, fără a exista nici un supravieţuitor. Norocul celor care au ratat cursa trebuie, desigur, să fie comparat cu ghinionul celor care au prins-o. Dar, pe 1 martie 1950, o serie de evenimente întîmplătoare a dus la întîrzieri de pe urma cărora a profitat toată lumea.

Incidentul a avut loc în oraşul Beatrice, în Nebraska, unde membrii unui cor bisericesc au fost chemaţi la repetiţie în seara respectivă, la orele 19,20. Printr-o coincidenţă incredibilă, toţi cei implicaţi au întîrziat: soţia preotului avusese unele probleme pe cînd încerca să calce rochia fiicei ei; doi corişti doriseră să asculte un anume program la radio; o tînără se străduise să-şi termine, neapărat, tema la matematică; maşina uneia dintre familii nu pornea. Fiecare avea un motiv anume de întîrziere, urmarea, fericită, a acestui şir de concidenţe fiind aceea că nimeni nu se afla în preajma bisericii în momentul în care, la orele 19,25, aceasta a fost complet distrusă de o explozie cauzată de o acumulare de gaze.

Îmi pare rău, aţi nimerit numărul

În spectacolul de comedie britanic „Circul zburător al lui Monty Python“, un om aflat la o mare distanţă de orice aşezare locuită descoperă, dintr-odată, că bicicleta lui are nevoie de reparaţii. O împinge de ghidon pînă în cel mai apropiat sat, unde un localnic îi spune că acolo nu există decît un singur magazin. Printr-o coincidenţă rarissimă, acesta se dovedeşte a fi un atelier de reparat biciclete…

Richard Bach, constructorul aparatului de zbor ,,Jonathan Livingston Seagull“, a avut şi mai mult noroc atunci cînd s-a rupt un lonjeron de la biplanul lui neobişnuit (construit în 1929), în timp ce ateriza într-o zonă izolată din Vestul Mijlociu american. Nu existau decît 8 astfel de avioane în lume, şi repararea aparatului său de zbor părea imposibilă.

Atunci şi-a făcut apariţia un bărbat, care a spus că posedă o grămadă de maşinării vechi şi numeroase părţi componente. Fireşte, Bach era pesimist, dar, spre marea lui surprindere, piesa de care avea nevoie era acolo, la doar 3 metri de locul unde se aflau. După cum a scris Bach, probabilitatea ca acest lucru să nu se întîmple era „atît de mare, încît coincidenţa părea un răspuns prostesc“.

În 1967, un poliţist englez, pe nume Peter Moscardi, i-a spus unui prieten că numărul de telefon de la Circa de Poliţie unde lucra se schimbase, noul număr fiind 40166. De fapt, el reţinuse greşit cifrele, dar nimeni nu şi-a dat seama de eroare pînă cînd, cîteva zile mai tîrziu, sergentul Moscardi a plecat să-şi facă rondul. El s-a dus să investigheze cazul unei fabrici care, fără vreo explicaţie aparentă, fusese lăsată cu uşile deschise şi cu luminile aprinse. În timp ce verifica zona, a sunat telefonul, iar Moscardi a răspuns din reflex. La celălalt capăt al firului era prietenul său, care încerca să-l sune la Circa de Poliţie, la numărul „greşit“: 40166.

Împlinirea dorinţelor

În cartea sa despre ,,Realitatea daimonică“, Patrick Harpur ne povesteşte că, în copilărie, îşi dorea, cu disperare, o undiţă. După săptămîni întregi, în care a muncit pe unde a putut şi a strîns nişte bani, îi mai lipsea o jumătate de coroană ca să-şi împlinească visul.

Într-o zi, stătea întins în iarbă, întrebîndu-se dacă va fi vreodată în stare să cîştige atîţia bani încît să-şi cumpere ceea ce dorea. În timp ce se gîndea la toate acestea, a început să smulgă, alene, nişte buruieni. Una dintre ele s-a lăsat foarte greu smulsă, dar, cînd Harpur a reuşit, în cele din urmă, s-o scoată din pămînt, a găsit o monedă de jumătate de coroană, coclită de vreme, prinsă între rădăcinile plantei.

Harpur crede că, adeseori, coincidenţele conţin un element care permite împlinirea unor dorinţe. În sprijinul teoriei sale, Harpur relatează povestea lui F.C. Taylor, un fotograf specializat în imagini, surprinse din aer, ale cercurilor din lanurile de grîne. În timp ce zbura, într-o zi, deasupra unui cîmp, gîndindu-se la o serie de 5 cercuri pe care o văzuse de curînd, acesta îşi spunea: ,,Ce extraordinar ar fi dacă cele 5 cercuri ar putea să fie unite printr-un inel, formînd, astfel, un fel de cruce celtică“. A doua zi, fotograful a văzut, din avion, că, pe cîmp, apăruse exact un asemenea inel.

Amprente astrale

În 1642, în timpul Războiului Civil din Anglia, se spune că au avut loc bătălii stelare deasupra a două cîmpuri de luptă: Naseby şi Edgehill. La Naseby, bătălia s-a repetat în fiecare an, vreme de vreun secol după aceea. Luptele cu fantome de la Edgehill s-au purtat pe parcursul cîtorva weekend-uri, toate fiind extraordinar de verosimile. La Edgehill a avut loc prima bătălie importantă a Războiului Civil. Ea s-a soldat cu moartea a 2.000 de oameni şi pare să-şi fi lăsat amprenta asupra planului astral. La doar două luni după bătălie, oamenii au văzut confruntări asemănătoare între fantome, pe cer, însoţite de bubuitul armelor şi de zgomotul cavaleriei. Cînd i-a ajuns la urechi zvonul despre această bătălie pe cer, Carol I a ordonat o investigare a fenomenului. Colonelul Lewis Kirk, însărcinat cu observarea şi relatarea acestor evenimente, s-a deplasat la Edgehill şi a văzut bătălia spectrală cu proprii ochi. Spre uimirea lui, i-a recunoscut, printre războinicii-fantomă, pe tovarăşi săi de luptă, unii dintre ei fiind în viaţă, alţii – nu.

(va urma)

JOHN şi ANNE SPENCER

COMENTARII DE LA CITITORI