Lumina clipei

in Lecturi la lumina ceaiului

Trăim cu însufleţire viaţa noastră în lumina vie a clipei! Sîntem atît de prinşi în mrejele pline de vrajă ale clipei, că tot ceea ce contează pentru noi este doar să ne asigurăm că avem toată lumina şi bucuria momentului în cupa de cleştar a vieţii! Sub această puternică şi nestăvilită trăire, l-am cunoscut, cu mulţi ani în urmă, pe OMUL Octavian Ştefănescu, conducător auto de elită, pe cursa auto Focşani – Iaşi. M-a impresionat la el, încă din primele clipe, combinaţia de bunătate şi respect, imagine impecabilă, de bărbat rafinat şi copil frumos şi cuminte. Atunci am înţeles că acest OM nu-şi trăia viaţa doar pentru a se bucura pe sine de lumina vie a clipei, ci el, dimpotrivă, dăruia mereu ceva din fiinţa lui pentru mai binele semenilor săi. M-am bucurat că am cunoscut un asemenea OM şi am rămas prieteni, fără să ne declarăm prietenia. Fiecare reîntîlnire ne bucura nespus pe amîndoi şi, de fiecare dată, discutam, cu sinceritate, doar despre lucruri esenţiale. Apoi, pentru că mereu trebuie să fie în viaţa noastră un apoi… am aflat că lucrează la SMURD şi că, din păcate, este grav bolnav. Vestea m-a descumpănit şi… după o îndelungă tăcere, mi-am zis în sine că va fi bine, Octavian fiind un OM puternic. Dar… iată, Octavian Ştefănescu, prietenul meu şi al multor oameni, ne-a părăsit, lăsîndu-ne cupa sa de cleşter plină cu lumina clipei din care el doar se împărtăşea, păstrînd restul pentru mine, pentru tine şi pentru tine, mare frumoasă de oameni, care te cutremuri sub povara acestei grele pierderi. Octavian Ştefănescu nu avea titluri ştiinţifice, ci doar omenie, omenie în starea cea mai pură. Din acest punct de vedere, era un Om absolut admirabil. Iar acum că l-am pierdut, un mare gol se deschide în jurul nostru şi ne simţim deja parcă mai săraci şi mai singuri. Despre valoarea unui prieten adevărat este foarte greu să vorbeşti, căci nu poţi prinde în cuvinte caratele lui sufleteşti. Prietenia la cotele acestea se trăieşte, aşa cum se trăieşte o stare încărcată de sacralitate. Ştiu că se va muta de la moarte la viaţă, ştiu că oamenii buni merg acolo unde este bine, ştiu că moartea este o chestiune care priveşte doar trupul, ştiu că sufletul se întoarce la cer cu puritatea copilului care pleacă în lume şi are îndoieli cu privire la puterile sale de a învinge în lume, ştiu… dar tot mă doare plecarea ta, Octavian! Contează pe cuvîntul meu şi mergi cu încredere înainte! Pentru tine, tot ce poate fi mai bine abia acum începe! Eu ştiu… dar tot mă doare! Dumnezeu să fie cu tine, prietene drag! Din urmă, vom aprinde şi noi candela sufletului nostru, rugîndu-ne să ai parte de calea luminii şi de armonia fără de sfîrşit a raiului.

Ilarion Boca

COMENTARII DE LA CITITORI