LUNA NEAGRĂ

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Cum intră rugina în frunze

Cu foşnet de bronz vegetal

Aşa intră boala în oameni

Discret, sau de-a dreptul brutal.

 

Şi frunza rezistă o vreme

Pe creanga pe care-a crescut

Apoi, duhul toamnei o rupe

Se leagănă-n vînt şi-a căzut.

 

Tot astfel şi omul se schimbă

La faţă-n reflex arămiu

Se clatină singur, o vreme

Şi cade, şi nu mai e viu.

 

Dar frunza renaşte la viaţă

Pe ramul aceluiaşi pom

E Paşte-n întreg Universul –

De ce n-ar renaşte şi-un om?

 

Alege-ţi o stea, sau o frunză

Tu, om care speri în minuni

Nimic nu se stinge cu totul

Noi sîntem la moarte imuni.

 

E ultimul clopot al toamnei

Noiembrie – vreau să mă-mbăt

Precum o actriţă-n cabină

Azi, ploaia se schimbă-n omăt.

 

Ce an blestemat se termină!

A fost Luna Neagră, sau ce?

Hai, pleacă odată, e timpul

Ce milă de tine îmi e!

 

Nimic nu a mers, dimpotrivă

Eşecuri, depresii, necaz

Iar cîinele rău încă muşcă

Şi încă ne scuipă-n obraz.

 

Cad frunzele toamnei de ghiaţă

Pe-al patriei noastre cavou

Adio, dar ce ne aşteaptă

Oh, Doamne, în Anul cel Nou?

 

CORNELIU VADIM TUDOR

Noaptea de 1 spre 2 noiembrie 2014

(Sîmbătă spre duminică)

COMENTARII DE LA CITITORI