Lupii cei bătrîni (2)

in Editorial

Ceea ce ne-a stupefiat la acest Bodor a fost ieşirea lui de şarpe la drumul mare, adică AMENINŢĂRILE deschise! Priviţi cîteva pasaje şi făceţi-vă cruce cu dreapta, în timp ce cu stînga luaţi săpăliga mai aproape, că şerpii numai de asta ştiu: „Mă tem că prin cea mai recentă declaraţie pe care aţi făcut-o aţi putea instiga patimile din cadrul U.D.M.R. Pentru persoanele puternice din fosta Securitate care se ascund, pentru cei de la Vatra Românească şi pentru toţi naţionaliştii majoritari extremişti ar fi cei mai mare serviciu dacă maghiarii din România, în disperarea lor, ar termina cu atitudinea lor de pînă acum, veche de mai multe decenii, plină de răbdare, care tinde spre împăcare şi care le-a adus atît de puţine rezultate, şi ar trece la un alt stil politic, la un alt mod de luptă. Nu ştiu cît timp vor mai avea puterea să-şi menţină stăpînirea, calmul. (…) Din acest motiv, în pofida tuturor faptelor, în pofida atitudinii politice manifestate de dvs., dar şi în pofida amărăciunii noastre proprii, lipsită de speranţă, disperată, mai sîntem cîţiva care putem fi încă răbdători, toleranţi!”. Ce ziceţi de asta, stimaţi compatrioţi? Putem oare face treabă vreodată cu asinii ăştia sălbatici atîta timp cît înşişi liderii lor au gingiile pline de sînge şi tot rotesc deasupra capetelor cuţitele hăcuirii? Ce altceva decît o scelerată ameninţare este această periculoasă scrisoare adresată de acest vrăjmaş nu unui cetăţean obişnuit, ci însuşi preşedintelui ţării?! Vasăzică, ei pînă acum au fost răbdători şi toleranţi, adică ne-au tolerat pe noi, în ţara noastră! Adică atunci cînd, în decembrie 1989, au ucis români în mod barbar, conform unor omoruri rituale, cu perpeliri de cadavre pe foc, cu ochi scoşi şi limbi tăiate, cu şobolani morţi în gură. Atunci cînd au bătut la sînge pe bieţii români, prin trenuri, pe motiv că nu ştiu ungureşte, atunci cînd l-au linşat pe Mihăilă Cofar, în 20 martie 1990, au omorît cîţiva români şi au rănit cîteva sute, atunci cînd măcelarul Mikloş Ladislau i-a retezat carotida tînărului Ionel Sand, acum cîteva săptămîni, atunci cînd au profanat monumentele mîndriei româneşti, cînd au incendiat biserici vechi ortodoxe şi au tîrît în noroi drapelul de stat al ţării noastre, în fine, atunci cînd au alungat pe bieţii români din Covasna şi Harghita, dar şi din Liceul nr. 33 din Capitală – ei, ungurii, au fost toleranţi şi răbdători! De necrezut! Vă daţi seama ce vor face ei atunci cînd nu vor mai fi toleranţi şi răbdători? Probabil că vor ucide de sute de ori mai mult, vor incendia nu numai biserici, ci şi sate şi oraşe întregi, aşa cum au mai făcut-o în istorie! Deci, pînă acum ei şi-au menţinut „stăpînirea, calmul”, dar, fiţi atenţi, voi, români împuţiţi – pare a ne face cu degetul acest Bodor – că nu ştim cît o să ne mai muşcăm sfîrcul mustăţii şi s-ar putea să daţi de dracul! Aşadar, frazele astea nu le-a rostit halterofilul analfabet Drocsa Csabo care încerca să-i străpungă toracele lui Mihăilă Cofar, nu le-au rostit măcelarul Mikloş Ladislau şi primitivii unguri beţi care îl ameninţau cu răstignirea în altar pe preotul Ioan Tobă – nu, le-a rostit, ba chiar
le-a scris un intelectual, un lider şcolit prin Apus! Şi atunci la ce să ne mai aşteptăm de la bestiile astea? Las deoparte modul incalificabil în care acest Bodor se adresează unui şef de stat, vorbele sale fiind, de fapt, o transpunere epică a caricaturilor murdare din „Tromf “ şi „Valosag”. În orice stat de drept, pentru o asemenea scrisoare iresponsabilă autorul ar fi fost condamnat fără prea multe discuţii!
Prin urmare, se trece direct la ameninţări în masă, la pluralul marilor colectivităţi. Au mai rămas, vezi Doamne, numai „cîţiva care putem fi încă răbdători, toleranţi”. Şi asta ni se spune în ţara noastră, la noi acasă, de către un venetic pe care l-am primit cu tot neamul lui! Şi ce-ar vrea acest Bodor să facă dl. Iliescu şi poporul român pentru a nu-şi pierde ei, ungurii, stăpînirea, răbdarea, calmul? Să ne lăsăm înjunghiaţi pe mai departe, ca vitele la abator?
Să aplaudăm cînd ei cîntă imnul Ungariei pe teritoriul ROMÂNIEI şi cînd aruncă drapelul nostru în noroi pentru a-l pune pe al lor? Să ne gudurăm de mari delicii europene atunci cînd reprezentanţii lor ne arată dosurile bine dospite şi părăsesc cu duşmănie sala Parlamentului, strigînd la români „Să vă fie ruşine“?! Să oftăm de plăcere cînd mii de familii româneşti sînt alungate sub ameninţarea cu moartea din judeţele Harghita şi Covasna (mai întîi) şi probabil, ulterior, dacă „merge treaba”, din Mureş, Sălaj, Braşov, Bihor?! Să încuviinţăm toate minciunile ordinare pe care le răspîndesc ei prin lumea largă?! Aşa ceva nu ne mai spune acest Bodor, dar noi, care cunoaştem bine marfa, putem aprecia că pe-aici l-a dus capul. Asta e: dacă stăm cuminţi şi acceptăm „superioritatea” rasei şi civilizaţiei hunice, ca şi drepturile ei asupra Transilvaniei, atunci da, ungurii nu-şi vor mai pierde calmul, ne vor tolera în continuare, ba chiar vor avea răbdare şi bunăvoinţă să ne maghiarizeze în vreo două decenii! Faptul că uluitoarea scrisoare de şantaj şi ameninţare a acestui nemernic, care a mîncat peste 50 de ani pîinea României, a apărut întîi într-un ziar din Budapesta şi a fost publicată mintenaş de ziarul ţărănist „Dreptatea” – explică multe lucruri. Ar fi permis oare Iuliu Maniu aşa ceva? Asta e politica naţională pe care o fac fruntaşii ţărănişti? Ce ruşine, ce dezgust! Vom vedea imediat cît de toleranţi şi răbdători sînt liderii maghiari. Priviţi numai cîteva dintre inepţiile debitate la recentul congres al U.D.M.R. de la Tg, Mureş: „U.D.M.R. este, în întregul ex-imperiu comunist (de la Adriatica la Vladivostock), singura organizaţie stabilă, pe care n-au cutremurat-o transformările din zonă” (a sîsîit bucătăreasa cu barbă Szocz Geza – care în megalomania lui crede că udemereul e planetar, ceva mai vast decît O.N.U.!); „Europa e în mişcare, acum e timpul. Mîine va fi prea tîrziu. Vă propun să luaţi iniţiativa unei conferinţe internaţionale asupra Transilvaniei. Să profitaţi de această ocazie!” (Eva Maria Barki, agitatoare din Viena); „În România este necesară autonomia politică şi economică a minorităţilor” (Bartan Andras); „În Transilvania, limba maghiară să fie oficializată şi cunoscută de toţi locuitorii; tricolorul şi imnul maghiar să fie recunoscute oficial etc.” (Santa Pali Vilmaş); „Teza suveranităţii naţionale şi a neamestecului în treburile interne este cea mai reacţionară teză a secolului 20” (Szabo Gyorgy Pali); „E necesar ca maghiarii din Transilvania să se declare naţiune!” (Borbely Imre, cel cu „Să vă fie ruşine!”). Cam acesta a fost congresul liftelor. Iată că, după Egar, unde, după cum bine aprecia confratele Adrian Păunescu, Ungaria a declarat război României, avem de-a face cu activarea pe faţă a Coloanei a V-a maghiare din România, care a dat şah la preşedintele ţării. Acest ULTIMATUM unguresc ne pune în gardă definitiv. Românii ştiu ce au de făcut. Chiar dacă ungurii (drept mulţumire pentru găzduirea umană pe care le-am acordat-o 1.000 de ani) ne pîndesc zi şi noapte, aşteaptă să facem vreo greşeală majoră pentru ca apoi să ne toarne imediat prin toată lumea, după un obicei brevetat, probabil, de triburile retardate mintal ale Asiei medievale. Cum altfel am putea explica adulmecările de hienă răpciugoasă pe care le-a avut Boroş Zoltan (bărbosul care ne insultă mereu în programele ungureşti ale Televiziunii Române) – care, în noaptea scandalului de la Ogrezeni, pe la ora 0,30, a spart toate barajele de poliţie, s-a legitimat peste tot că e de la Televiziunea Română şi a intrat în zonă?! Nu singur, fireşte, ci însoţit de trei diplomaţi de la Ambasada Ungariei, programaţi pentru a relata apoi în lumea largă cît de barbari sînt românii şi cum incendiază ei casele unor mieluşei de ţigani! Proba acestei expediţii „vînătoreşti” o avem la redacţia noastră: o fotografie a autoturismului Lada 1500, cu nr. T.C. 810, care aparţine Ambasadei Ungariei. Desigur, la spitalul unde zăcea tînărul român înjunghiat de ursar, diplomaţii unguri nu s-au dus, doar nu sînt proşti. Ei vor să ne scoată criminali! Şi, dacă ungurimea curvărisită prin Apus va cere intervenţia acelei fantomatice forţe, de Intervenţie internaţională (60.000 de oameni!), vom şti cum să ne lămurim şi cu ea. Nu de alta, dar ne place la nebunie şi repetăm, pînă le vom asurzi urechile tuturor duşmanilor străini şi cozilor de topor româneşti: AICI E ROMÂNIA!

Sfîrşit
CORNELIU VADIM TUDOR
(Text reprodus din revista „România Mare“, nr. din 14 iunie 1991)

COMENTARII DE LA CITITORI