Lydia – Dania – Leda (2)

in Polemici, controverse

Aproape identice sînt plimbarea în cimitir, la Cernica cu Holban, la Bellu cu Şuluţiu, plimbarea cu Felicia-Mady şi Vivian Raul la Şosea. Lydia Manolovici îşi repetă gesturile şi trimite scriitorilor flori: liliac alb lui Holban, bujori şi cale lui Şuluţiu, producîndu-le emoţie şi euforie, întreţinîndu-le iluzia posibilei ei iubiri.
În Jocurile Daniei, ca şi în Jurnal, există pasaje în care prozatorii încearcă s-o înţeleagă pe eroina lor, să-şi explice felul ei de a fi, să-i prindă personalitatea. Un subiect de interogaţie este inocenţa ei, pentru că Lydia are o aparenţă de puritate, dincolo de care manifestă o frenezie erotică stăpînită de raţiune. Ceea ce se observă mai uşor este lipsa ei (aparentă) de voinţă. Şuluţiu: „De fapt, toate acestea pornesc din lipsa ei totală de voinţă. E incapabilă de o hotărîre”. Holban: „Dania e incapabilă să facă cea mai mică împotrivire”. Uşuratică şi frivolă, Lydia se sustrage, se fereşte să se angajeze şi, mai ales, să se compromită, deşi, judecînd după un pasaj din Jurnalul lui Şuluţiu şi după imaginea creionată de Zaharia Stancu, în romanul Oameni cu joben, lucrul nu era uşor de evitat.
Încercarea celor doi scriitori de a defini personalitatea Lydiei—Dania este sursa unor observaţii de mare subtilitate, toate convertite în literatură analitică de reală calitate. Dubla reflectare a personajului real conferă cazului Şuluţiu-Holban spectaculozitate, fie şi prin simpla alăturare comparativă a textelor, lăsînd la o parte conflictul dintre scriitori. Chiar şi la nivelul asocierilor artistice intervine o surprinzătoare asemănare. Secţiunea din Jurnalul lui Şuluţiu consacrată Lydiei, acoperind perioada ianuarie 1933 — iunie 1936, poartă titlul Rapsodia de mătase. Într-un pasaj din Jocurile Daniei, Holban reflectează asupra titlului adecvat pentru cartea sa: „Şi dacă mai tîrziu, Dania va citi aceste rînduri, nu se va recunoaşte. Îşi va aduce aminte de întîmplări, dar va socoti că nu interpretez exact (…). Va protesta de la titlu, căci ar prefera: Simfonie, farmece, pietre preţioase, mătase. Adică ceva scump şi artificial. Are destui cunoscuţi care vor fi împotriva mea, şi care să socoată că o obligă luîndu-i apărarea”.
Aluzia din urmă pare să-l vizeze pe Şuluţiu, în faza cea mai acută a conflictului. Selecţia metaforelor definitoare poate fi datorată sugestiei Daniei însăşi, la Şuluţiu ca şi la Holban, dar poate fi şi rezultatul unei consecinţe care dovedeşte în ce măsură reflectarea este simetrică. Asemănările sînt numeroase şi ele se relevă în modalitatea coloanelor paralele.
Cazul literar este cu atît mai incitant cu cît el se reflectă, la rîndul său, în romanul lui Zaharia Stancu, „Oameni cu joben“. În cartea lui Zaharia Stancu este prezentă întreaga familie Manolovici, primul plan fiind ocupat de Renée-Fani. Lydia este Leda, observată dintr-o perspectivă cu totul diferită. Leda este frumoasă, dar nicăieri în romanul lui Stancu ea nu are farmecul pe care i-l atribuie Holban sau Şuluţiu. Problema ingenuităţii ei este, la Stancu, rezolvată dur: Leda are predispoziţia pentru viciu, comună familiei, şi foarte marcată la mama ei, Fani, şi la sora ei, Judith.

(va urma)
SULTANA CRAIA

COMENTARII DE LA CITITORI