Mafia electorală care terorizează ţara

in Alte știri

. Mafia electorală care terorizează ţara nu ştie ce să facă, la 25 mai, cu voturile PRM: Să le anuleze? Să le ascundă sub covor? Noi îi dăm sfat: mai bine să le înghită, sta-i-ar în gît. * Mare porc ţiganul de la Cluj Vasile Dâncu! În urmă cu o lună, firma lui de bucătărie IRES dădea PRM cu 5%, pentru ca joi seara, la Digi 24, chiar malacul cu mustaţă flocăită să apară şi să ne arate, la tablă, că PRM are… 2% (?!). A luat bani, fireşte. Ne aducem aminte, cu toţii, cum a falsificat derbedeul ăsta cu foamea-n gît sondajele la alegerile din Basarabia: cu 20%! Aşa ceva ar fi trebuit să ducă la anularea licenţei, dar nesimţirea şi complicităţile sînt prea mari în ţara asta. Mai devreme sau mai tîrziu, Dâncu (Danciu, nume ţigănesc) tot la pîrnaie va ajunge. * La TVR 1, utecista Marina Almăşan îşi continuă seria emisiunilor soporifice, care îi culcă la pămînt nu numai pe telespectatori, ci şi pe cei din platou, aduşi cu o modestă sumă de bani. Cît timp a fost măritată cu îndrăgitul artist Victor Socaciu, Răţuşca cea Urîtă avea mai multă vervă. De cînd a început să se deghizeze şi să se prostitueze… pardon, să se afişeze cu un chelios bogat, lumea a respinge. Dar n-o respinge Ana Măiţă (Muiţă), care s-a aflat în emisiune joi.

Noi nu-i văzusem ăsteia decît capul pînă acum – de data asta, transmisia ne-a arătat-o pe fotoliu, în toată hidoşenia ei de huidumă microcofală, cu nişte umeri de halterofilă şi picioare ca bulumacii, ascunse în pantaloni negri otova. Revenim la cap (s-o ia la trap): ţuguiat şi asimetric, cu două sticle de sifoane pe ocarinele de chioambă. Ce făcea hinghereasa la TVR? Explica oamenilor cum a fătat ea, ca vaca, din picioare (?!). La întrebarea Almăşancei ce a făcut cu cordonul ombilical, ucigaşa de cîini n-a ştiut ce să răspundă, zicînd că îşi mai aduce aminte că i-a cerut mamelucului de bărba-su un scutec (?!). Dar de ce nu un scuter, dacă tot se dădea aşa forţoasă după ce n-a mai fost borţoasă? Pe urmă, ni s-a adus aminte că ea a înfiinţat un ONG intitulat „Mame pentru Mame“ – ventuză prin care a stors sute de mii de euro de la George Söröş. De ce nu se sesizează DNA-ul cu privire la fraudele acestei nenorocite?

„Daţi carne de copii la cîini! Daţi carne de copii la cîini!“ – ţipa isterica muistă la România TV, cînd Vadim încerca să explice că micuţul Ionuţ Anghel n-a fost mîncat de nici un maidanez, ci a căzut pradă unui cîine de luptă, al unui poliţist de la Circa 7 (un pitbull sau un rothweiller, nu se ştie exact, pentru că totul s-a muşamalizat). Se naşte o întrebare: cît de inconştientă poate fi Marina Bubulina ca să promoveze „experienţa“ maternă a acestei nebune? Acum, ce-ar trebui să facă româncele: să nască din picioare şi să le cadă pruncii în cap, pe cimentul sau gresia de la baie? Ptiuuu! Doamne apără şi fereşte! * Felicitări cuplului Carmen Brumă – Mircea Badea cu prilejul naşterii micuţului Vlad Tudor. Mucalit, cum îl ştim, realizatorul emisiunii „În gura presei“ îl alintă pe bebeluş „Vasilică“ – nu de la mielul cunoscut, ci, probabil, de la Vasilică Dănileţ (CSM). Hai, să le trăiască! Dar să nu se oprească aici, întrucît procesul tehnologic e foarte plăcut. * Trei copii din cătunul Ocolişu Mic au descoperit, în bîrlogul unei vulpi, o comoară excepţională: 140 de kosoni de aur! Iată povestea acestei întîmplări, demnă de un scenariu de film, aşa cum o descrie tînăra Sonia Staicu, în ziarul „Libertatea“: „Flavius, un «pui de dac» cu nume de roman, crescut în Ocolişu Mic, la poalele Munţilor Orăştie, a devenit peste noapte erou principal într-o poveste în care realitatea e compusă din elemente fabuloase.

De ceva vreme, o vulpe tot dădea tîrcoale gospodăriilor din sat şi fura găinile din cuibare… Duminică după-amiază, pe cînd Flavius hoinărea pe dealuri, la joacă, împreună cu prietenii lui, Paul şi Andrei, au zărit-o în tufişuri chiar pe hoţomancă! Năzdrăvanii nu s-au pierdut cu firea, ci au luat urma «cumetrei», pînă în buza vizuinei, săpată sub un bolovan. Hotărîţi să îi vină de hac roşcatei care le-a supărat părinţii zile în şir, băieţii au încercat să astupe cu un pietroi intrarea în adăpost. Întîmplarea a făcut ca sub bucata de calcar dislocată să se afle, surpriză!, o comoară! «Prietenul meu Paul a dat de bolovan, iar cînd l-am tras la o parte, am găsit o sticlă din plastic, cu bani de aur în ea! Ne-am bucurat, apoi i-am împărţit. Eu m-am gîndit din prima că poate îmi ajung să îmi cumpăr o bicicletă, să merg cu ea la şcoală… Sau poate un ATV… Mie mi-au revenit 43 de bănuţi, un alt prieten a luat tot 43 şi cel care i-a găsit – 53. Unul nu ne-a ieşit la număr cînd am făcut împărţeala, aşa că l-am aruncat, iar pe altul l-am pierdut cînd am fugit către casă… Era, aşa, cam pe înserate…», îşi aminteşte Flavius. Mîndru nevoie mare, băiatul a mers, apoi, glonţ acasă, să le arate părinţilor prada sa.

În loc să îşi pupe fiul, Maria Cinporescu s-a albit la faţă cînd l-a văzut cu buzunarele şi pumnii plini cu aur: «Nu ştiam ce bani sînt şi dacă sînt adevăraţi… Cînd am aflat că ar putea fi monede dacice din aur, m-am dus la un vecin şi i-am spus să le ia şi să facă ce ştie cu ele, că eu nu ţin în casă aşa ceva… El s-a dus cu Flavius şi le-a predat la Poliţie». La scurt timp, şi părinţii celorlalţi doi băieţi au predat kosonii. Autorităţile cred că cei 140 de bănuţi găsiţi de cei 3 copii în vizuina unei vulpi ar fi, de fapt, kosoni de aur, sustraşi de jefuitorii de comori din arealul cetăţii dacice Sarmizegetusa şi ascunşi, apoi, în pămînt, de teama autorităţilor. «Este un dosar mai vechi privind braconajul arheologic în zona siturilor istorice ale cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, aflat în lucru la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Alba Iulia», a confirmat procurorul general Augustin Lazăr.

Chiar dacă visul de a-şi cumpăra o bicicletă s-a destrămat, Flavius ar putea primi, pentru descoperirea şi, mai ales, pentru predarea tezaurului la Poliţie, o parte din recompensa oferită în aceste cazuri de Statul Român, adică între 30% şi 45% din valoarea bunurilor predate! Rămîne ca autorităţile să stabilească valoarea exactă a comorii, pentru ca Flavius să nu mai facă zilnic naveta 20 de kilometri cu autobuzul pînă la şcoala din Călan, ci să parcurgă distanţa de plăcere, în şaua unei biciclete nou-nouţe, cumpărată din banii primiţi ca recompensă. «Eu merg la şcoală ca să ajung cineva», ne-a declarat, umflîndu- şi pieptul, micul vînător de… comori“. * Nu înţelegem cum poate dispune, după bunul său plac, Victor Ponta de Armata Română (a vrut să ridice avioanele de luptă în aer, să-l pulverizeze pe Dmitri Rogozin!), din moment ce el nu şi-a îndeplinit datoria elementară a unui bărbat pentru ţara lui – efectuarea stagiului militar? Adică n-a făcut Armata. * În sfîrşit, un articol destul de foarte bunişor al Sabinei Fati, în „România liberă“. Titlul: „De ce merg nevestele lor la Bruxelles? Pentru bani?“. Răspunsul îl dăm noi: pentru shopping! Fiindcă bani au gîrlă.

Dar, iată textul, care are subtitlul „De la Iliescu la Băsescu – femeile şi masculul alfa“: „Daciana Sîrbu a fost lansată în politică de tatăl ei, Ilie Sîrbu, unul dintre marii aranjori ai PSD. Spre deosebire de alte fiice care au sărit de pe trambulină direct în Parlamentul European, Daciana a plecat cu paşi mărunţi: a intrat în partid în 1996, la doar 19 ani, cu gîndul că va ajunge departe, a lucrat pentru Adrian Năstase la Corpul de Control al Guvernului, a fost apoi secretar de Stat la Ministerul Educaţiei, la doar 26 de ani, şi abia apoi a ajuns la Bruxelles. Cu cît a devenit mai puternic tatăl, cu atît a avansat mai uşor fiica. Fireşte că are şi ea o serie de calităţi: ştie să vorbească în public, ştie să se îmbrace şi are chiar cîteva domenii clare de care se ocupă şi despre care poate vorbi cu oarecare competenţă. Îndemnul ei de a ne hrăni bio ar putea părea, totuşi, cît se poate de exagerat. Cine poate să se hrănească bio în România?

Cei de la ţară, care nu au altă sursă de existenţă decît ceea ce cresc în grădină, şi orăşenii cu foarte mulţi bani, care au încredere că produsele pe care scrie bio chiar aşa sînt. Sucul bio pe care i-l dă premierului dimineaţa, în loc de cafea, a făcut din Victor Ponta un om cu adevărat sănătos, care aproape că reuşeşte să ţină pasul cu Traian Băsescu. Dar ar fi putut ajunge Daciana la Bruxelles dacă nu era fiica lui Ilie Sîrbu? Cu asentimentul lui şi al soţului, a făcut chiar notă discordantă cu partidul, atunci cînd PSD s-a raliat ideii exploatării aurului de la Roşia Montană cu cianuri, pentru a dovedi că e consecventă eco şi bio. Poziţia ei în partid s-a consolidat, însă, odată ce a devenit nevastă de premier. La fel şi locul Adinei Vălean în PNL, după căsătoria cu liderul partidului, Crin Antonescu.

A fost profesoară de matematică şi, apoi, în 1997, fără să fie membru de partid, lucrează pentru Ministerul Tineretului şi Sporturilor, printr-o coincidenţă, exact în perioada în care actualul său soţ era ministru de resort. Intră în PNL la 31 de ani, în 1999, şi urcă relativ repede ierarhiile, astfel încît deja în 2000 se află în fruntea echipei care coordonează campania electorală. Dinu Patriciu, pe vremea cînd era important şi avea bani, a ajutat-o în mai multe feluri, inclusiv prin contracte la firme din proximitatea lui. Adina Vălean nu are un program propriu, nu are idealuri de atins în politică, altele decît menţinerea poziţiei actuale, dar are un stil sobru şi se ocupă de lucruri tehnice, cu oarecare continuitate. O interesează «diamantele colorate, care sînt la modă» şi maşinile puternice, după cum rezultă din declaraţiile ei de avere, lucruri pe care şi le poate permite cu leafa de parlamentar european. Crede că a fi liberal în Europa înseamnă să fii naţionalist şi militează împotriva aderării României la spaţiul euro:

«Nu ne interesează chestiunea legată de zona euro», «Ne simţim mai bine în afara ei», «Nu vrem să ne spună Bruxelles-ul că trebuie să renunţăm la cota unică pentru că nu colectăm suficienţi bani la buget», «Nu există nici o obligaţie de aderare la zona euro». Pentru Adina Vălean şi pentru mulţi alţi politicieni români, aderarea la zona euro ar însemna respectarea unor reguli de care guvernele autohtone nu vor să audă. De ce merg la Bruxelles nevestele principalilor lideri români? Pentru salariile foarte mari, de 100.000 de euro pe an, plus diurna de şedinţă, de 300 de euro? Sau din snobism, crezînd că în acest fel fac parte din elita europeană? Nici una dintre ele nu merge acolo să susţină o idee sau un program. Nici una dintre ele nu merge la Bruxelles pentru a dovedi ceva. Nici una dintre ele nu poate spune că a dus, de la început la sfîrşit, de una singură, un proiect“. * Şi încă un articol interesant, în „Click!“: „«Moarta» a început să mişte în toiul anchetei. Scene de groază pentru criminalişti“, de Nicoleta Livezeanu: „Au crezut că aşa ceva pot vedea doar în filmele de comedie, însă au trăit-o pe pielea lor. Criminaliştii din Medgidia au tras o sperietură zdravănă după ce o femeie a început să se mişte şi să vorbească în timp ce ei îi investigau… moartea. Totul s-a petrecut luni seara, cînd un bărbat a anunţat la 112 că vecina lui, de 45 de ani, a murit în casă. Omul nu o mai văzuse de cîteva zile pe Corina Chirpac, iar din locuinţa femeii venea un miros greu.

Avînd o cheie de rezervă, el a intrat în casă să vadă ce se întîmplă. Femeia zăcea pe podea, iar vecinul a presupus că este moartă. A sunat la 112 să anunţe decesul, iar primii care au sosit la faţa locului au fost poliţiştii de la Ordine Publică. Aceştia nu s-au mai obosit să verifice dacă victima este sau nu în viaţă şi s-au bazat pe intuiţia vecinilor, scrie «Telegraf» de Constanţa. Aşa că au chemat criminaliştii. Nici aceştia nu au verificat starea victimei şi au început să cerceteze locuinţa. La un moment dat, femeia s-a ridicat şi a început să vorbească. Oamenii legii au împietrit de spaimă. Victima lor era vie! Au pus repede mîna pe telefoane şi au chemat Ambulanţa. Femeia suferise un atac cerebral şi risca să moară, dacă nu ar fi fost descoperită la timp. Acum, poliţiştii care au mers pe mîna vecinilor şi nu s-au sinchisit să verifice dacă femeia trăieşte riscă să fie cercetaţi disciplinar pentru neglijenţă“.

* A înviat purcica Dosia! Noi o credeam, de mult, caltaboşi, dar ea s-a resetat, a făcut o piruetă porcină şi dă rafale de balegi mici, ca buletele de caşcaval, în „România liberă“. Apropo: atunci cînd scrie, pe moldovineşte, are la gît fularul ăla cu care îşi ascunde cele 3 guşi la tembelizor? În foaia furajată de securistul Dan Grigore Adamescu (cu 100.000.000 de euro!), Alina Mungiu-Pippidi publică o compunere şcolară, cu titlul „Pe cine să votaţi la alegerile europarlamentare“. Aici, nepoata autopsierului de la Morga din Iaşi face un ghiveci călugăresc, amestecînd războiul din Ucraina cu alegerile, pe Talpeş cu Vadim, pe Baconschi cu Iliescu ş.a.m.d. Uitaţi-vă hal de umflare în… şunci a acestui animal insuportabil, care stă cu gura deschisă la şliţul lui Söröş şi al altor agenţi îmbătrîniţi în rele: „Da, a meritat să ne împroaşte România Mare douăzeci de ani cu rahat, să ne tîrască prin tribunale Stănoiu, Talpeş şi compania, să îl sfidăm public pe Iliescu, să atacăm noi statul în tot felul de instanţe interne şi internaţionale, să scriem rapoarte pentru Consiliul Europei, pentru Comisie, Freedom House (adică pentru CIA – nota red. R.M.), OSCE şi cui i-a mai păsat de noi, să tragem ţara spre Europa – altfel eram azi ca Ucraina“. Fă, Dosia, eşti tîmpită? Ai tras tu, o namilă diformă şi năroadă, România spre Europa?

Cum ai tras-o? Ca edecarii de pe Volga, pictaţi de Repin? Carevasăzică, atunci cînd erai sluga Ţapului Emil şi mare şefă la TVR, asudînd de plăcere, cu broboane de transpiraţie în mustaţa fină, şi guiţai aprobator în privinţa înăbuşirii în sînge a revoltei minerilor, precum şi a bombardării bisericilor, mînăstirilor şi cimitirelor din Serbia, în Noaptea de Paşti – tu, o curvă nespălată din mahalaua Ţicăului, trăgeai România spre Europa şi o fereai de război!!! Dacă n-ai fi o suină autentică, am crede că eşti lovită de boala vacii nebune! Atît de nebune, încît l-ai băgat în faţă şi pe handicapatul de frati-tu, Cristian Mungiu, făcîndu-l… regizor de film, cînd el, în realitate, are un cap ca o Lună plină de tărîţe. Ascultă, Mungioaico, te-ai legat la capu’ care are o frunte de două deşte, fără să te doară, bre – geacă ai, oleacă di bataie ştii, aşa că păzeşte-ţi cocoaşa. * Un titlu nostim dă Octavian Ştireanu pe coperta ziarului „Azi“: „Indicaţiile lui Traian Băsescu pentru Rusia, UE şi întreaga lume – Un şoricel tropăie pe lîngă elefant“.

În acelaşi ziar apare o notiţă cu titlul „Sirop cu usturoi“: „Fosta procuroare ceauşistă Monica Macovei îşi face publicitate deşănţată în «Frankfurter Allgemeine Zeitung», unde un vechi şi arhicunoscut semnatar de articole defăimătoare despre România face din Macovei o zeiţă. Articolul este de-a dreptul siropos pînă la leşin. Iată o mostră: «De luni de zile, europarlamentarul creştin-democrat Monica Macovei merge prin România. Puţini politicieni i-ar putea face faţă în acest tur de forţă. Oriunde ar apărea această femeie cu aspect fragil, dar extrem de curajoasă şi dură, este întîmpinată cu simpatie. Oamenii simpli o plac şi ea se simte cel mai bine cu ei» etc. etc.“. * Primul născut al Mamei Omida, Viorel Gongoi, şef de stabor ţigănesc, a afirmat: „Oana Zăvoranu are drac!“. Numai un drac, Viorele? Are mii de draci – şi pe ea, şi pe mă-sa, şi pe dracul să le ia pe-amîndouă de curve! * În „Adevărul“ am citit un titlu f. f. poetic (adică are rimă): „Sexul cu roboţi ne va zăpăci pe toţi“.

Şi pe Monica Tatoiu? Păi nu s-a născut robotul ăla care să se culce cu baba asta crăcănată, care vorbeşte şi cînd tace! N-au şanse la sex cu roboţi nici rapandulele care umblă fără chiloţi: Zoe Petre, Adina Buzatu, Ana Măiţă (Muiţă), Andreea Pora, Angela Bălan. * După ceremonia catolică de la Iaşi, a vorbit, la tembelizor, şi mutălăul sas, să-i băgăm o sîrmă-n nas. Nu s-a înţeles nimic din mormăiala plăvanului Klaus Iohannis, dar s-a văzut, de aproape, ce faţă puhavă are, ca ţeava de eşapament a unui tractor. * Face el ce face, Radu Mamii Buzăianu, şi revine în atenţia noastră. Adică a singurelor persoane care îl bagă în seamă. În „Naţional“, el scrie pamfletul „Cînd am auzit că i-a fugit lui Adrian (Copilul) Minune fata de acasă, la Botezatu m-am gîndit!“. Te-ai gîndit greşit, puştiule: nici Botezatu nu era acasă, fiindcă se cărase în Turcia, să se opereze la pitpalac, deşi problemele lui sînt la the popow. Dar, iată spumosul text al lui Buzăianu de Iepureanu: „Doamnelor şi domnilor, am emoţii. Trăim un moment important. Prima ştire adevărată cu Botezatu. A fost operat pe inimă. Greu încercată. La cîte femei a iubit! Cînd am auzit că i-a fugit fata de acasă lui Adrian Copilu’Minune, la el m-am gîndit. Am zis că-i mîna lui Cătălin Botezatu. Cînd e vorba de femei, instinctiv spre el priveşti suspicios. Dar cică e în Turcia. Operat. Deci n-are nici o vină.

În tot acest timp, în România se întîmplau adevăratele lucruri dramatice. Adrian Mutu îşi făcea freza, să se ducă la emisiunea lui Cristi Brancu. Avea să facă primele 45 de minute bune de la revenirea în România. Apropo de freză. Ştefan bănică jr. a semnat cu Antena 1. După concurenţa de la PRO TV, Horia Brenciu nu scapă de Bănică nici aici. Dar ce-o fi în sufletul lui Capatos! Cînd el face o emisiune cu adevăratele celebrităţi. Cu Copilu’ Minune. Cu Simona Senzual. Cu «Pamela», zisă şi Traşcă. Vin ăştia şi aruncă atîţia bani pe vedetuţele astea stinghere. În fine. O să spuneţi că nu asta contează în viaţă. E adevărat. Pentru prima dată, cei care au dorit să se bată cu Mircea Badea, nu l-au mai găsit nici plimbîndu-se prin mall. Nici la emisiune. Era la maternitate. Şi abia asta e ştirea importantă. Felicitări. Ţara asta are un viitor. O să fie bine!“. * Florian Goldstein (alias Make) dă un titlu curios în „Bursa“: „Mişu Negriţoiu garantează pentru «Omniasig», societate cercetată pentru fals“.

Chestiunea e asta: cine garantează pentru Negru Mişuţoiu? * Referindu-se la declaraţiile absolut inconştiente pe care le-a făcut Victor Ponta, Ion Cristoiu dă un titlu pitoresc în „Evenimentul zilei“: „Dezastrul puţoismului în politica noastră externă“. * Delirium tremens la „Click!“. Nici o zi fără UITE: „Keo, UITE ce-ai pierdut“; „UITE cum bate consilierul premierului (Turciei) protestatarii“; „UITE-o pe noua «Pamela de România»!“. * Incredibil de falsă şi mincinoasă această Adina Vălean! Venită în vîjîială electorală la Olteniţa, nevasta (bărbatu’) lui Mireille Mathieu a croncănit: „La Bruxelles trebuie să te baţi pentru ţara ta, trebuie să ştii şi să ai cu ce să cîştigi (?!) pentru ai tăi de acasă!“. Da? Dar la 5 mai 2010 cum a votat muierea asta prefăcută Rezoluţia contra utilizării cianurilor în minerit? A votat PENTRU cianuri, adică pentru dezastrul de la Roşia Montană! Cine i-a dat ordin să voteze chiar împotriva grupului politic liberal? Nimeni altul decît banditul internaţional George Sörös, stăpînul ei. * O dată la cîţiva ani, Mircea Kivu (sau Kievu) scrie un articol interesant în „România liberă“. Ultimul său text se întitulează „Scandalagiii“ – se referă, desigur, la Traian Băsescu şi la Victor Ponta, dar şi la trepăduşii lor.

* Duminică seară, la TCM, a fost difuzat un film vechi, cu Marlon Brando. Un comandant de navă l-a descris astfel pe marinarul autentic: „Nu prea deştept, beţiv şi îşi bate nevasta“. Cu cine seamănă? E Băsescu întreg! * LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. Luni seara, postul Antena 3 a revărsat în casele românilor o vidanjă pestilenţială. La invitaţia puradelului agramat Mihai Gâdea, Victor Ponta şi haita PSD au confiscat Lotul feminin de gimnastică al României! Vai, vai, ce ruşine mare! Cîtă nesimţire! Ce legătură are „ciuma roşie“ cu fetiţele astea? Ce contribuţie a avut la succesele lor? Penibilă răsucirea oportunistă făcută de antrenorul Octavian Bellu – acum cîţiva ani, parcă era consilier al lui Traian Băsescu! Lăsaţi, mă, nenorociţilor, copiii în pace, nu vă mai căţăraţi electoral pe umerii lor!

ALCIBIADE

COMENTARII DE LA CITITORI