Mafia romena (5)

in Lecturi la lumina ceaiului

LEGIONARI DE OCAZIE

Pentru mulţi dintre tinerii români, Legiunea Străină încă mai constituie cel mai frumos vis, cel mai potrivit loc unde poţi da dovada bărbăţiei supreme, cîştigînd, totodată, bani frumoşi. În ultimii ani, destul de mulţi români au reuşit să pătrundă în această unitate militară de elită, unde sînt primiţi şi remuneraţi bine mercenari din întreaga lume, indiferent de naţionalitate, religie, identitate sau eventuale antecedente infracţionale. Totul este să ai o mare rezistenţă fizică şi psihică, pentru ca, în urma antrenamentelor dure, să devi o adevărată maşină de luptă. Aproape toţi românii care au intrat în Legiune sînt foşti sportivi de performanţă. Şi, spre lauda lor, cei mai mulţi dintre legionarii români au reuşit să se impună în rîndurile camarazilor ca nişte profesionişti. Aflat deja de 6 ani în Legiune, un fost boxer profesionist spune: „Toţi românii care sînt de acum legionari sînt băieţi de nota zece. Sîntem duri, dar ne vedem de treaba noastră şi şefii au numai cuvinte de laudă despre noi. Nici nu am fost implicaţi şi nu ne-am lăsat antrenaţi în scandaluri inutile. Iar despre dificultatea vieţii de legionar, ce să zic, am fost cu toţii sportivi de performanţă şi deja eram învăţaţi cu greul“. Numai că bunul renume de care se bucură românii noştri în cadrul Legiunii străine a cam avut de suferit din cauza conaţionalilor care bat la porţile comisiilor de recrutare. „În ultimul timp, a crescut foarte mult numărul românilor care vor să intre în Legiune. Dar nu mai este vorba despre sportivi, cum am fost noi, ci şi de tipi care se cunosc între ei şi se laudă peste tot că au fost în Mafia romena. Sînt cei care formau brigăzile de spărgători români care au terorizat pînă acum toate ţările civilizate ale Europei. Poliţia i-a cam scos pe tuşă, iar ei nu au mai putut acţiona organizat şi, probabil, acum vor să-şi şteargă urmele. Nimic de zis, sînt destul de bine antrenaţi, dacă au reuşit să treacă testele. Dar noi, veteranii, ne ţinem departe de ei, pentru că sînt puşi pe scandaluri. Probabil vor să stea pînă li se pierde urma, şi apoi, cine ştie, să dezerteze din Legiune“. Îngrijorat de faptul că prestigiul românilor din Legiunea Străină ar putea fi afectat de recrutările mai recente, fostul boxer îi numeşte pe aceşti „camarazi“ legionari de ocazie, sperînd, totodată, că ei nu vor avea răgazul necesar pentru a se face de rîs în rîndurile mercenarilor francezi.

HACKERI DE VÎNZARE

Despre reţelele din Spania patronate de proxeneţii români s-a tot vorbit. De puţine ori în cunoştinţă de cauză; totuşi, „afacerile“ lor nu vizează doar traficul de persoane şi constrîngerea acestora să se prostitueze. Pretutindeni, prostituţia reprezintă unul dintre segmentele de piaţă pe care membrii lumii interlope se luptă să-l cucerească. Aşadar, concurenţa este acerbă, ceea ce-i face pe proxeneţi să-şi extindă activităţile şi spre alte zone. Clonarea cardurilor şi a codurilor pentru reţelele bancare informatizate este o sursă de mari venituri. Aşa încît proxeneţii specializaţi în aprovizionarea pieţei plăcerilor din Spania au început să aducă pe acele meleaguri nu numai femei, pe care să le integreze în reţelele de prostituţie, ci şi… hackeri.

Aceştia sparg codurile cărţilor de credit furate. Fac astfel bani mulţi, pe care, de obicei, îi cheltuiesc la fel de repede pe cît i-au obţinut. S-a dus vestea despre „succesele“ lor, iar acest lucru le-a atras atenţia proxeneţilor. Unul dintre aceştia spune: „Puştii ăştia şi-au căutat-o singuri cu lumînarea. Au făcut bani grămadă şi au început să se dea în spectacol. S-au dus în cluburi de noapte, în cele mai renumite, au încercat să se bage printre cei cu adevărat şmecheri şi cu influenţă. S-au luat la harţă cu arabii, apoi au venit la noi să-i apărăm. Le-am cerut taxe de protecţie, au plătit, şi atunci am aflat şi noi cam cum fac ei banii“.

Proxeneţii au ajuns apoi să controleze întreaga afacere, aducîndu-şi din ţară şi alţi tineri care să ştie cum să păcălească sistemele informatice ale bancomatelor: „E afacerea vieţii noastre, ce mai încolo şi încoace! Păi, puştii ăştia sînt de zece ori mai buni producători decît femeile pe care le scoatem prin oraş. Am băgat frica în ei, şi acum nu mai avem nici o problemă, îi controlăm, fac ce vrem noi“.

TACHE

(Text reprodus din volumul „Mafia romena“)

COMENTARII DE LA CITITORI