Mafia romena (9)

in Alte știri

PLIMBĂREŢ PRIN LAGĂRE

De-abia a împlinit 25 de ani. A trecut, însă, prin atîtea, încît nu ai ce face şi, dacă vrei să-l descrii cît mai aproape de adevăr, trebuie să recurgi la clişee: „Viaţa lui e un roman“. Are trei fraţi şi trei surori. Unul dintre ei s-a călugărit la 20 de ani şi chiar el a fost la un pas să-şi îngroape tinereţea între zidurile reci ale mînăstirii. Munceşte de la 14 ani. A fost ghid montan, chelner, asistent social, tinichigiu, zidar, şofer pe Salvare. Prins cu pirateria de casete şi CD-uri, primeşte o amendă usturătoare. După cîteva luni de judecată, de frică să nu ajungă la puşcărie din cauza neplăţii amenzii, fuge din ţară. Prima oară e prins la croaţi. Începe lungul şir al arestărilor, al întemniţărilor în lagăr, al evadărilor. Pînă la urmă, pe jos, din arest în arest, ajunge în Italia. E băgat la zdup după cîteva ore, trimis la sloveni, de unde evadează, din nou, cu nişte rackeţi ruşi. Urmează traseul Italia – Franţa – Belgia – Olanda, trăind din furtişaguri. Expulzat în România, nu stă decît o lună în ţară şi, pe aceeaşi rută, ajunge la Amsterdam. Alte reţineri, altă expulzare. Acum este student. Se pare că Valerică s-a mai potolit. Pe cînd avea doar 7 ani, părinţii săi s-au despărţit. Cei patru băieţi au rămas împreună, fetiţa a mers cu mama ei. Din căsătoriile ulterioare ale părinţilor a mai dobîndit încă două surori. De la 14 ani, a început să lucreze pe unde apuca, terminînd, între timp, şcoala profesională şi, apoi, liceul la seral. După amenda primită pentru că se ocupase de comercializarea de produse piratate, s-a decis să plece din ţară. A trecut în Serbia legal, împreună cu un prieten. Avea la el doar 160 de dolari şi voia să ajungă la Veneţia. „Am stat trei zile la sîrbi. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi trimit paşaportul prin poştă înapoi în ţară. Într-o noapte, am trecut pe jos graniţa spre croaţi, dar am fost prinşi după nici un kilometru şi duşi în lagărul de la Osjek. Aici, ştiam ce aveam de făcut, ne-am dat nume false. Eu mi-am zis Nicolae Guţă şi tovarăşul meu Nicu Paleru. În lagăr era plin de alde Guţă, Paleru, Adi de la Vîlcea, Sorinel Puştiu, că toţi românii prinşi fără documente îşi luau nume de lăutari. Am stat trei luni acolo şi am dormit mai tot timpul, că eram rupţi de oboseală, după cîte păduri şi mlaştini trecuserăm pe jos. După ce mi-au dat un act provizoriu pe numele Nicolae Guţă, m-am repezit, am sărit gardul la risc şi am rupt-o la fugă. Mai pe jos, mai cu autostopul, am ajuns la Zagreb. Am dormit o noapte într-un cimitir şi am plecat în orăşelul Humag. Am trecut graniţa şi am traversat Slovenia pe jos, în cinci nopţi. Mîncam doar din ce furam pe drum, ziua în amiaza-mare. Mi-era totuna dacă mă prind încă o dată. Am ajuns în Italia, lîngă Trieste, chiar la miezul nopţii şi m-am culcat sub un copac. M-au trezit la şase dimineaţa carabinierii. Am zis că sînt minor, dar m-au dus la un spital şi un doctor a descoperit că minţeam. M-au predat slovenilor şi aşa am ajuns în lagăr la Ljubliana”. S-a înregistrat aici cu numele de Jean Vlădoiu, fotbalistul lui preferat. Lagărul era plin de români, aşa că n-a avut probleme deosebite. „Am avut baftă şi am evadat în a 16-a zi.

I-am văzut pe nişte rackeţi ruşi că sparg o uşă de la o ieşire de incendiu şi m-am luat după ei. Ca să nu iasă scandal, n-au avut ce face şi m-au luat cu ei. Am ieşit pe acoperiş, ei aveau frînghii şi ne-am dat drumul de acolo peste zidul exterior. Am fugit şi am trecut din nou graniţa în Italia. A doua zi, m-a prins poliţia feroviară. M-au ţinut trei zile în arest. Mi-au dat o foaie care mă obliga ca, în termen de 15 zile, să părăsesc Italia. Actul era pe numele pe care îl dădusem eu, Florin Şiatît. Am trecut în Franţa. Am fost la Monaco, Marsilia, Lyon, Paris. Călătoream doar cu trenurile cele mai bune, că, dacă mă prindeau, îmi dădeau amendă pe numele Şiatît şi mă lăsau în pace. Strînsesem, la un moment dat, amenzi de 4.500 de euro. Pe urmă, nu le-am mai calculat. La Paris, m-au arestat doar o noapte şi mi-au dat o hîrtie prin care se prevedea că trebuie să părăsesc Franţa în 48 de ore. Am fugit în Belgia. La Bruxelles m-a ridicat poliţia de patru ori într-o săptămînă, dar mi-a dat drumul imediat. A cincea oară m-au băgat la arest, dar am ieşit noaptea. Am cerut să merg la WC şi, cum nu eram păzit, am fugit pe geam. Am plecat cu trenul la Amsterdam. În Olanda, am stat două săptămîni. Furam orice îmi cădea în mînă, din toate magazinele ieşite în cale. Nici nu se mai oboseau ăia să te dea pe mîna poliţiei cînd auzeau că eşti român, se mulţumeau să te alunge din magazin. Dar m-am plictisit şi m-am întors pe acelaşi traseu: Olanda – Belgia – Franţa – Italia – Slovenia. M-au prins la Nove Goridze şi m-au predat italienilor. Am stat patru zile în arest la Trieste, pînă am reuşit să fug cînd mă scoseseră la muncă, să spăl trotuarele. M-am predat poliţiei slovene, dar la lagărul de triere, deşi îmi dădusem numele de Valentin Cumvreitu, m-a recunoscut un inspector că mai fusesem pe la ei şi evadasem şi m-au băgat la Stojna, un lagăr-închisoare foarte dur”. La început, viaţa la Stojna a fost un coşmar. „M-au bătut ţiganii români, pentru că ziceau că sînt bucureştean. Apoi, m-am împrietenit cu ei şi am început să o duc bine şi să cîştig bani frumoşi. Ţiganii aveau blat cu gardienii şi vindeau băutură şi ţigări în lagăr. Plus că româncele care erau aici se prostituau în draci: «produceau» mai mult decît afară. Eu eram «combinator», le găseam clienţi şi îmi luam partea. Aproape că mi-a părut rău cînd mi-a venit fişa consulară şi am fost expulzat în România, prin Ungaria”. În ţară, nu a stat decît o lună. A fugit din nou, urmînd acelaşi traseu ca şi prima dată. „Numai că acum am păţit-o urît de tot, la croaţi. M-au luat gaborii dintr-un parc şi, în loc să mă ducă în arest, m-au tras în nişte boscheţi şi m-au rupt cu bătaia, m-au călcat în picioare pînă mi-au rupt coastele. Nici nu ştiu cum am ajuns înapoi în România. După ce mă însănătoşesc, fug iar. Asta e viaţa care-mi place. Nu am făcut nici o infracţiune cu violenţă, ci numai furtişaguri”.

Are trei tăieturi din ziare belgiene şi italiene în care se spune despre el că ar fi membru al Mafia romena. „Bine, mă mîndresc cu ele, dar eu doar cu furatul m-am ocupat, de ce să nu recunosc…”.

(va urma)

TACHE

(Text reprodus din volumul „Mafia romena“)

COMENTARII DE LA CITITORI