Manual de utilizare a maşinii de vise

in Editorial

Motto: „Nu există nici un nonsens care să nu poată fi transformat în credinţa majorităţii prin acţiuni guvernamentale adecvate“. (Sir Bertrand Russell)

Diferenţa între realitate şi fantezie este că fantezia trebuie să aibă sens. Cînd am auzit această reflecţie, m-am gîndit, brusc, la România, mai precis la fantezia conform căreia e vorba de o ţară în care se fac paşi pe calea democraţiei pluripartite şi a economiei de piaţă. Să vedem care este situaţia din prezent, din realitate, cea care a rezultat în urma alegerilor. Concret, avem un partid majoritar, care se defineşte prin titulatură ca fiind de stînga, dar prin măsuri… tinde mult spre dreapta. Doctrinar, social-democraţii români nu se regăsesc într-o formulă clară, nu sînt socialişti, marxişti, ci se aduce în discuţie o bîlbîială nemţească numită democraţia socială, tot un fel de populism, salvat printr-o organizare superioară.
Pe locul secund regăsim un partid liberal, tot doar cu numele, dar compus – şi mai ales condus – de personaje care nu au legătură cu esenţa liberalismului, iniţiativa privată. Pe locul trei a urcat o emanaţie a unor manifestări stradale abulice; nici măcar ei, cei din USR, nu pot răspunde care e axa gîndirii lor, care e orientarea, au găsit o soluţie simplă – ei sînt… de opoziţie. Urmează un alt nonsens politic periculos, UDMR, o uniune culturală, care, conform Constituţiei, conform tuturor legilor care reglementează existenţa partidelor şi procesele electorale, nu avea dreptul să fie luată în considerare ca formaţiune politică, darămite să participe la alegeri. ALDE, o formaţiune mică, dar care a cîştigat rolul de partid-balama, are o conducere bicefală, iar componenţa este formată din transfugi din toate zonele politice; aliniindu-se în urma lui Călin Popescu-Tăriceanu, s-au transformat, peste noapte, în liberali. În fine, surpriza, pentru mine, cel puţin, este pătrunderea în Parlament a grupării lui Băsescu, cu aşa-zisa orientare populară, un nonsens de esenţă europeană, fără doctrină, fără linii directoare, pur şi simplu
populism. Cam asta e structura instituţiei fundamentale a democraţiei române, Parlamentul – care demonstrează un nonsens, în parte şi întreg.
Care este situaţia celuilalt segment important – economia? În statistici, economia noastră de piaţă funcţionează, doboară toate recordurile europene, „Tigrul Europei“ îi părea unui fost premier o sintagmă creată pentru România! Cred că am mai scris despre revelaţia pe care am avut-o asistînd la demonstraţia managerului unei renumite platforme industriale ceauşiste; uzina era în faliment, muncitorii – 95% în şomaj, dar el a împărţit uzina în „centre de profit“, a luat gaura dintr-un buzunar şi a pus-o invers, chipurile, ca să intre şi nu să iasă, apoi a luat alt buzunar şi l-a cusut, ca să nu mai existe posibilitatea de a căuta bani acolo unde nu sînt, iar în final, pe hîrtie, el demonstra foarte profesionist că acel sălaş al fantomelor aduce un profit de milioane de dolari! Apoi s-a întors către uimitul de mine – „Mergem cu maşina ta, că eu am o mică problemă şi nu am bani de benzină“… Revenind, asta e situaţia şi cu economia naţională – e tigru doar pe hîrtie! Cum altfel se poate explica acoperirea deficitului imens al sistemului de pensii prin împrumuturi? Cum se poate înţelege lipsa de bani pe care o regăseşti la fiecare pas, la cetăţeni, ca şi la firme? Salariu minim? Angajări? Lumea are un singur scop – angajarea la stat, fie ca persoană fizică, fie ca firmă. Sigur, în nebunia fericită a tinereţii mai există speranţa că, uite, îmi cîştig singur banii, pe Internet, vînzînd idei, fiind plătit pentru „accesări“, reclamă YouTube sau Google – dar ce sînt aceşti bani? Nonsensul nonvalorilor pentru nonvalori!
În teorie, de fapt, în fantezie, capitalismul e ofertant – libertate individuală cvasitotală, democraţie şi drepturile omului, prosperitate individuală şi generală… Însă realitatea capitalistă e departe de fantezie – şomajul, ratele imposibil de plătit, sclavagismul modern, falimentul personal, învăţămîntul şi sănătatea pe bani grei, toate astea sînt experienţe cu care se confruntă, mai devreme sau mai tîrziu, cetăţenii acestei orînduiri. În plus, infracţionalitatea specifică este enormă, la fel invadarea spaţiului privat prin interceptări, imixtiuni politice, sau din partea unor grupări în viaţa personală şi profesională… La rîndul lor, ţările şi naţiunile au parte, la rîndu-le, de crize economice şi financiare, de pierderea atributelor independenţă, autodeterminare, suveranitatea deciziei, iar ca o apoteoză a realului apar, chiar în Secolul XXI, războaiele, crimele contra umanităţii… Un nonsens total, asta e ceea ce iese la iveală în fiecare secţiune temporală a democraţiei capitaliste!
Care este soluţia? Tot capitalismul a găsit-o! Este maşina de vise, cea care te desprinde de realitate şi te izolează într-o fantezie, populată cu filme şi staruri de cinema, cu sportivi şi viaţa lor de luxoasă, cu miliardari excentrici ale căror infracţiuni capătă un lirism absurd, cu legende urbane, cu o lume interlopă cosmetizată într-un eroism ridicol… De fapt, dacă e să ne amintim de copilărie, cu toţii sufeream de un fel de bovarism nevinovat, ne visam unul dintre cei trei muschetari, Pistruiatul sau matelotul pe „Speranţa“, dar asta se întîmpla în copilărie! Ei bine, capitalismul extinde lumea poveştilor la întreaga durată a trecerii prin lumea reală. Dar de ce a găsit capitalismul această soluţie? Simplu – pentru că nu are alta, pentru că nu există alta! Va evolua această lume? Tot în fantezie, da, va evolua. De exemplu, în cel mai celebru film de ficţiune, „Star Trek“, lumea scăpase de crize, diferende, partide – exista doar un guvern planetar…, dar aceea e ficţiune!
Se spune că cea mai importantă lucrare a diavolului, prinţul iluziilor, este aceea de a te convinge că… el nu există. Formulînd un corolar, cea mai importantă lucrare a diavolului este ideea că neexistînd el, nu pot exista nici alternative.
Capitalismul, prin susnumita maşină de vise, ne induce şi o altă idee – ceea ce vedem nu ne este accesibil decît prin această lume a iluziilor, nimic nu are valabilitate în afara ei. Justiţia socială a socialismului estic, omul de tip nou, rezultat al spiritului raţional, pozitivist, erau idei stupide, falimentare, ale unei lumi a sărăciei, a îndoctrinării obtuze, a îngrădirii libertăţilor… În plus, maşina de vise ne mai induce un mesaj – nu ne putem întoarce în timp! Oare aşa să fie? Ţinînd cont de unde vine această idee, am toate motivele să mă îndoiesc, sau să mă gîndesc dacă nu cumva maşinii de vise îi este teamă ca lumea să nu se trezească.
Întreb din nou – va evolua această lume? Poate evolua o ţară, România, fără ca lumea să evolueze? În lumea fanteziei naţionale, da, fiindcă ar avea sens, dar în lumea reală euro-atlanto-capitalisto-democratică, nu, hotărît nu, fiindcă, iată, simţim zi de zi, este o lume fără sens. Soluţia în care cred este trezirea, descoperirea sensului!

DRAGOŞ DUMITRIU

COMENTARII DE LA CITITORI