MAREA UMILINŢĂ

in Alte știri

Dar, iată poemul publicat în cartea „Elegii pentru suflete nobile“:

Regretaţilor mei amici Eugen Barbu, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Fănuş Neagu, Gh. Eminescu, Ion Voicu, Aristide Buhoiu, Mircea Muşat, Mihai Ungheanu, Raoul Şorban, Sergiu Nicolaescu, Anca Petrescu, Ştefan Iordache, Antonie Plămădeală, Constantin Galeriu, Gh. Buzatu, Romulus Vulpescu…

 

Ferice, dar, de voi, prieteni morţi,

Că nu vedeţi cum ni se sparge ţara

Cum lupii trag cămaşa ei la sorţi

Şi-n iarnă ni se schimbă primăvara.

 

Eu pe-ntuneric scriu acest poem

Nişte bicisnici iar ne-au stins lumina

Pe cine să înjur, sau să blestem

Cînd noi, românii, purtăm toată vina?

 

Şi gazele, ca mîine, s-or opri

Pe urmă vom bea apă ruginie

Trăim calvarul ăsta zi de zi

Drum bun spre Evul Mediu, Românie!

Nici n-ai unde să suni, toţi se ascund

Eşti prizonierul neamurilor proaste

La Primărie? Eşti prea rupt în fund!

La Minister? Te bate la trei coaste!

 

Nici o instanţă nu te bagă-n seamă

Nici nu exişti, tu, cetăţean de rînd

Ţesutul societăţii se destramă

Iar statul e doar un vampir flămînd.

 

Tu nu mai ştii ce-i aia „trai decent“

În beznă stai, te speli cu apă rece

Mai cald e-afară ca-n apartament

Exterminaţi sîntem, din zece-n zece.

 

Îmi beau cafeaua trist şi gînditor

Nu mai fumez, dar viciul tot mai muşcă

Regret profund că sînt doar scriitor

Aş da stiloul astăzi pe o puşcă.

 

Aprind o lumînare şi mă văd

În casa scundă, a copilăriei

Cînd vijelia-n pomi făcea prăpăd

Dar îngeri zdraveni ţineau piept urgiei.

 

Însă atunci era după război

Rănită era ţara, şi datoare –

Acum, ea este pradă la strigoi

Şi sclava unei Mafii-ngrozitoare.

 

Am dat lumina, gazele şi apa

Pe mîna unor mercenari străini

Zic că-s prieteni, dar ne sapă groapa

Scot bani din piatră seacă şi din spini.

 

Nu ne putem gospodări în viaţă?

Ajuns-am un popor de retardaţi?

Atunci e clar: scuipaţi-ne în faţă!

Ne place să fim viermi? Să fim călcaţi!

 

Umilitoare e această stare

Să nu mai ai nimic în ţara ta

Să vezi cum ultima redută moare

Şi să te rogi de moarte să te ia.

 

Eu vă invidiez, amici plecaţi

În altă lume, unde e lumină

Acolo sînteţi, toţi, surori şi fraţi

Şi beţi nectar, nu apă cu rugină.

 

V-a luat la vreme Dumnezeu la cer

Eu văd în asta, poate, o răsplată

El v-a ferit de acest timp mizer

Cînd ţara noastră e crucificată.

 

Cînd lumea plînge-n pumni şi n-are bani

Nici de mîncare, sau medicamente

În timp ce politrucii şarlatani

Fac şi desfac Guverne, Parlamente.

 

E un dezastru grav şi general

Mai jos de-atîta chiar că nu se poate

Mai bine-n groapă decît la canal

Şi cred că doar războiul mondial

Ne poate vindeca de laşitate!

CORNELIU VADIM TUDOR

20 iulie 2015

COMENTARII DE LA CITITORI