Marele compozitor rus Ceaikovski a concertat la… Ploieşti! (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

Piotr Ilici Ceaikovski s-a născut la data de 7 mai 1840, în orăşelul Kamsko-Wotkinski Sawod, din provincia Viatka a Imperiului Rus, fiind al doilea dintre cei 6 copii ai lui Ilia Petrovici Ceaikovski, administrator de mine, şi al Alexandrei Andreevna d’Assier, născută într-o familie de emigranţi francezi. Piotr a luat contact cu muzica încă din copilărie, exersînd la orga din casa părintească. Însă, deşi avea înclinaţii evidente spre muzică, părinţii lui au hotărît ca fiul lor să studieze Dreptul, la Şcoala Imperială de Jurisprudenţă din Sankt Petersburg. La vîrsta de 17 ani, Ceaikovski a fost remarcat, pentru talentul său muzical, de către profesorul de canto Luigi Piccioli, de aici izvorînd pasiunea, de o viaţă, a viitorului mare compozitor.

În 1868, la vîrsta de 28 de ani, Ceaikovski a cunoscut-o, la Moscova, prin intermediul compozitorului şi dirijorului Hector Berlioz, pe mezzo-soprana belgiană Désirée Artôt, cu ocazia primului ei spectacol, cu opera „Hughenoţii”, de Giacomo Meyerbeer. Se spune că a fost dragoste la prima vedere, el fiind fermecat atît de mult de cîntăreaţă, încît a cerut-o, pe loc, de soţie, deşi aceasta era cu 5 ani mai mare decît el. La 12 august 1868, Ceaikovski şi Désirée Artôt şi-au sărbătorit logodna în casa dirijorului Anton Rubinstein, prilej cu care compozitorul i-a dedicat iubitei sale lucrarea „Romanţă pentru pian”. Imediat după logodnă, obligată de contracte, cîntăreaţa şi-a continuat turneul în Polonia, Austria şi în alte ţări, trimiţîndu-i iubitului său scrisori, la început mai des, apoi din ce în ce mai rar, ca în final el să afle că Désirée Artôt a rupt legămîntul şi s-a căsătorit cu baritonul spaniol Rodriguez Montana, un personaj care făcea parte din aceeaşi branşă. După logodnă, Désirée Artôt şi Ceaikovski s-au mai întîlnit de cîteva ori, ultima întrevedere avînd loc în ţara noastră.

La 1 iulie 1870, Ceaikovski, însoţit de elevul său, Vladimir Silovski, a pornit într-o călătorie prin capitalele europene ale muzicii, poposind, la 15 iulie 1870, la Hotelul „Moldavia” din Ploieşti, local la care, întîmplător, se oprise şi Désirée Artôt, care tocmai avusese un turneu în Europa, fiind în drum spre Odessa. Camerele fiind alăturate, Ceaikovski a auzit-o pe celebra soprană cîntînd. A întrebat, la recepţie, cine-i vecina sa de cameră şi a aflat, cu surprindere, că e chiar… logodnica sa! S-au întîlnit, şi-au jurat, din nou, dragoste eternă, deoarece, între timp, mezzo-soprana divorţase de baritonul spaniol. Vestea că marele compozitor rus şi iubita sa se aflau cazaţi la Hotelul „Moldavia” s-a răspîndit repede în tot oraşul, în cinstea marilor oaspeţi, primarul urbei, Matache Nicolae, organizînd, la locuinţa sa, o mică serată. Răspunzînd solicitărilor celor prezenţi, Désirée, acompaniată la pian de Ceaikovski, a interpretat cîteva lieduri germane, la modă pe atunci, dar şi frumoasa romanţă ce i-a fost dedicată cu ocazia logodnei. Nimic nu anticipa că întîlnirea de la Ploieşti va fi şi ultima pentru cei doi îndrăgostiţi.

A doua zi, Ceaikovski şi Désirée au plecat în direcţii diferite, stabilind să se căsătorească, în decembrie, la Moscova. Însă, după numai două luni de la despărţire, în septembrie 1870, Ceaikovski a descoperit, cu stupoare, într-un ziar parizian, o ştire care anunţa moartea cunoscutei soprane, într-o cameră a Hotelului „Rusia”, din Odessa. După unii, se pare că a fost sinucidere. Pînă la sfîrşitul vieţii, în fiecare an, în luna septembrie, Ceaikovski se ducea la Odessa şi petrecea cîteva ore la mormîntul iubitei sale. Pe crucea neagră din marmură se poate citi, şi astăzi, epitaful, în limba franceză, compus chiar de el.

,,Icoana de sidef a tinereţii/ Comoară sfîntă a sufletului meu/ Regret că ai plecat din rostul vieţii/ Lăsîndu-mă să plîng acuma şi mereu. 15 septembrie 1870, Piotr Ilici Ceaikovski”.

În 1877, plictisit de singurătate, Ceaikovski s-a decis să se căsătorească a doua oară, aleasa inimii sale fiind Antonina Ivanovna Miliukova, o tînără admiratoare, care i-a trimis mai multe scrisori de dragoste, asemenea Tatianei, eroina din opera „Evgheni Oneghin”, după romanul lui A.S. Puşkin, la care lucra în acel moment. Asemănarea dintre modul cum a acţionat eroina din operă şi simpatizanta lui l-a mişcat foarte mult pe muzician, care a considerat că toată întîmplarea este un semn al sorţii. A acceptat întîlnirea cu tînăra, prilej cu care Ceaikovski a descoperit în Antonina o prezenţă plăcută, cu o educaţie medie şi o oarecare cultură, deşi, mai tîrziu, îşi va schimba părerea şi o va descrie ca pe o femeie maniacă, dornică de a se întîlni cu bărbaţi bogaţi şi celebri.

Ceaikovski s-a căsătorit cu Antonina la 18 iulie 1877, dar se pare că mariajul nu a fost consumat niciodată, pentru că, după numai două luni, compozitorul şi-a părăsit soţia şi a refuzat s-o mai întîlnească, făcînd aranjamente, în vederea despărţirii, prin intermediul rudelor sale. Deşi a rămas căsătorit cu Antonina, Ceaikovski nu a fost împreună cu ea niciodată. Această căsnicie eşuată l-a traumatizat emoţional pe Ceaikovski, care, într-un moment de disperare, a încercat să se sinucidă. Experienţa dureroasă l-a silit pe compozitor să-şi accepte orientarea sexuală – era cunoscut drept homosexual – şi nu s-a mai căsătorit niciodată. Mai tîrziu, cu ajutorul unui elev al său, violonistul Iosif Kotek, Ceaikovski a întîlnit-o pe Nadejda von Meck, o văduvă bogată, care a jucat un rol-cheie în viaţa lui, fiind şi confidentă, şi sponsor. Aceasta i-a pus la dispoziţie o sumă mare de bani şi l-a stimulat în activitatea sa de creaţie, în cinstea ei el compunînd „Simfonia a IV-a în Fa minor, op. 36”.

În 1890, relaţiile dintre Ceaikovski şi Nadejda s-au sfîrşit brusc, se pare că patroana lui a aflat, cu surprindere, de orientarea lui sexuală. Ceaikovski – cel mai cunoscut compozitor rus al tuturor timpurilor – s-a stins din viaţă la data de 6 noiembrie 1893, la Sankt Petersburg, la vîrsta de 53 de ani. Moartea lui subită a fost pusă pe seama holerei, o boală pe care ar fi contractat-o bînd apă contaminată, deşi mulţi biografi susţin că ar fi fost o sinucidere, motivele care l-ar fi putut împinge la un asemenea gest nefiind stabilite cu certitudine.

Ceaikovski a creat lucrări din cele mai variate genuri, pătrunse de fantezie şi lirism poetic, de dramatism, sau de veselie exuberantă. Ele au devenit populare prin veridicitatea exprimării, prin simplitatea şi accesibilitatea lor. Aceste trăsături le întîlnim în simfoniile sale, în uverturile „Romeo şi Julieta” (1869), „Furtuna” (1873) şi „Hamlet” (1888), în fantezia simfonică „Francesca da Rimini” (1876), în ,,Uvertura 1812”, în concerte şi în creaţia sa muzicală dramatică, în operele „Mazeppa” şi ,,Evgheni Oneghin”, după romanul lui A.S. Puşkin.

(va urma)

Gheorghe Braşoveanu

COMENTARII DE LA CITITORI