Marele strateg Basarab I şi Bătălia de la Posada (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

O declaraţie recentă a primarului liberal al Timişoarei despre intenţia de a ridica o statuie ecvestră regelui maghiar Carol Robert de Anjou m-a şocat şi m-a determinat să studiez cum au decurs ostilităţile în anul 1330 dintre rege şi voievodul Basarab I. Aşa am descoperit cît de mare strateg a fost Basarab I, numit pe drept Basarab cel Mare de mulţi istorici.
În septembrie, oastea maghiară condusă de regele Carol Robert de Anjou părăseşte Timişoara (regele îşi stabilise reşedinţa la Timişoara pentru că nu se simţea în siguranţă la Buda), îndreptîndu-se spre Ţara Românească, cu intenţia de a o cuceri. Reuşeşte să pună mîna pe cetatea Severinului, fără a pierde nici un om, conform documentelor maghiare. După acest prim succes, oastea maghiară o ia pe drumul spre cetatea Curtea de Argeş. La rîul Motru, solii voievodului Basarab I prezintă regelui maghiar o ofertă de pace. Basarab I anunţă că renunţă la cetatea Severinului, că este dispus să plătească compensaţii de război de 7.000 mărci de argint şi să trimită pe unul din fiii săi, pe spezele sale, la curtea regelui. Condiţia era ca regele să se întoarcă pe unde a venit, în caz contrar va avea de înfruntat mari primejdii. Deşi oferta era avantajoasă, ea a fost respinsă cu trufie. Basarab I, după eşecul solilor, i-a îndemnat pe locuitori să se retragă în munţi şi păduri cu turmele şi roadele lor, a dat foc la nutreţurile rămase şi a otrăvit fîntînile. În scurt timp, oastea maghiară a început să sufere cumplit de foame. Ajunge totuşi la Curtea de Argeş, dar cetatea era părăsită de locuitori. Fără să fi avut o confruntare majoră cu Basarab I, cu armata demoralizată şi înfometată, regele Carol Robert de Anjou încearcă să ajungă în Transilvania. Pe acest traseu are loc Bătălia de la Posada, în care din toată armata maghiară nu scapă decît regele, traverstit în simplu cavaler, şi cîţiva curteni. Acestea sînt evenimentele care apar de obicei în tratatele de istorie. Să le interpretăm prin prisma celor întîmplate.
Observăm că cetatea Severinului este cedată fără luptă, Basarab I evacuînd garnizoana cetăţii la apropierea duşmanului. A făcut-o atît pentru a nu sacrifica inutil viaţa oamenilor săi, dar şi ca un semnal că doreşte pace. Această cetate trecuse de mai multe ori din mîna regatului maghiar în cea a voievozilor români şi invers. Ar fi preferat pacea chiar cu pierderea Severinului. Mesajul său intrinsec n-a fost înţeles. Regele maghiar a interpretat cedarea fără luptă a cetăţii Severinului ca un semn de slăbiciune. Pe de altă parte, Basarab I, cînd a văzut că armata maghiară înaintează spre Curtea de Argeş, din dorinţa de pace a trecut la varianta următoare a planului său. Că este aşa rezultă din oferta solilor de la podul peste rîul Motru (probabil limita administrativă a Băniei de Severin). În această ofertă introduce compensaţii de război consistente de 1.680.000 de dinari. Se poate observa că este vorba de compensaţii de război şi nu de restanţe de tribut. Deci Ţara Românească era independentă şi nu avea nici o obligaţie faţă de regatul maghiar. De asemenea, oferta de a-şi trimite unul din fiii săi la curtea regelui maghiar, pe spezele sale, dovedeşte dorinţa sa de pace şi bună vecinătate. Desigur că prezenţa fiului său la curtea regelui maghiar i-ar fi permis lui Basarab I să primească informaţii demne de încredere despre ce se plănuia acolo.
Regele maghiar, la sugestia prelaţilor catolici care-l însoţeau, a abia numitului Ban de Severin Dionisie şi a voievodului Transilvaniei Toma, refuză cu trufie oferta solilor, ameninţînd că-l va scoate pe „păstorul turmelor mele din ascunziş de barbă”. Dorinţa de război a regelui maghiar este evidentă. El nu negociază oferta, nu cere mai mult şi nici nu cere un tribut anual. Este de remarcat numărul mare de prelaţi catolici care-l însoţeau pe rege, ca un semn că expediţia urmărea şi aducerea schismaticilor (ortodocşilor) la religia catolică. Voievodul Basarab I văzînd că nu poate face pace, trece la faza următoare a planului său. Evacuează locuitorii de pe direcţia de înaintare a ungurilor, cu turmele şi roadele pe care le pot duce, în munţi şi păduri, dă foc la ce nu a putut fi evacuat, otrăveşte fîntînile (prin aruncarea unui hoit de animal mort), adică aplică tactica pămîntului pîrjolit.

(va urma)
Ioan Ispas

COMENTARII DE LA CITITORI