Marele strateg Basarab I şi Bătălia de la Posada (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

Armata maghiară, chiar dacă avea un mandat de la Roma, nu avea organizarea logistică a legiunilor romane, care în expediţiile lor nu se bazau pe eventualele resurse locale de pe traseul pînă la obiectivul ţintă. În schimb, armata maghiară se baza, în spiritul asiatic, pe aprovizionarea prin jefuirea resurselor locale, prin expediţii laterale direcţiei de înaintare. Evident că în faţă fiind pămînt pîrjolit, iar formaţiile de jaf trimise lateral erau nimicite uşor de patrulele valahilor care-i urmăreau, în scurt timp armata maghiară a început să sufere de foame. Chiar şi-n aceste condiţii Basarab I evită o confruntare directă, care ar fi dus la pierderi mari de oameni, preferînd evacuarea cetăţii de scaun Curtea de Argeş şi trimiterea unei noi solii de pace. Solii îl anunţă pe rege că oferta iniţială de pace este valabilă în continuare, în plus este pus la dispoziţie un ghid care să „ajute” armata maghiară s-o ia pe drumul cel mai scurt spre Transilvania. Carol Robert de Anjou exasperat, deprimat şi înfometat muşcă momeala care acum era tentantă, dînd o turnură onorabilă expediţiei. Nu este exclus ca pentru a diminua vigilenţa regelui solii să fi adus cu ei şi suma promisă. Argintul corespunzător acestei sume cîntărea 1.437 kg. Dacă armata maghiară cădea în ambuscadă, aceşti bani erau sigur recuperaţi, iar dacă o evita era o bază pentru un tratat de pace. Pentru Basarab I acceptarea ghidului îi asigura un dublu avantaj. Pe de o parte, armata maghiară avînd un ghid „de încredere“, dovedită de suma mare de bani primită, nu mai era justificată trimiterea unor patrule de cercetare în avangardă, iar pe de altă parte, ea era dusă acolo unde era planificat. Cert este că ghidul, dintre toate drumurile care duceau din Curtea de Argeş spre Transilvania, a condus armata maghiară spre locul unde hotărîse Basarab I să dea lupta decisivă. Acest ghid a jucat rolul unui cal troian. Pentru Basarab I era foarte important ca armata maghiară să intre în ambuscada pregătită. În caz contrar, ar fi ajuns întreagă în Transilvania şi pericolul unui nou atac persista. Dar n-a fost aşa. „Pe cînd Carol Robert trecea cu armata printr-o vale, la început largă, dar apoi tot mai strîmtă, fără griji (probabil a primit de la Basarab I şi provizii de drum pe lîngă cele cîteva care cu argint, n.a.) şi nebănuind nici o primejdie (era bine manipulat de Basarab I, n.a.) a fost primit deodată de o ploaie de săgeţi şi pietre. Toate culmile şi ieşirile au fost ocupate de valahi. A fost în 10 noiembrie cînd a început groaznicul măcel. Vitejia nu prezenta nici o siguranţă; armele şi armurile nu erau de nici un ajutor, căci lipsea spaţiul. Patru zile s-a revărsat furia peste unguri, cu moarte şi prăpăd din înălţimi, iar dintre mulţii cavaleri şi domni au căzut protopopii de Transilvania, Poseda, Szekesfehevar şi cei mai mulţi din clericii de la curtea regelui. Tabăra, tot armamentul, sigiliile regale, mari sume de bani, vase din aur şi argint, au căzut pradă duşmanului. Atunci regele şi-a schimbat armura cu Dezideriu şi cu un mic grup de credincioşi a reuşit să răzbată valea morţii“.

(va urma)
Ioan Ispas

COMENTARII DE LA CITITORI