Marele strateg Basarab I şi Bătălia de la Posada (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

Cavalerii maghiari continuă lupta fără sorţi de izbîndă din loialitate faţă de regele despre care credeau că le este alături. Falsul rege nu poate decide oprirea luptei neavînd acest drept. Măcelul continuă pînă cînd cade în luptă şi falsul rege. Abia atunci ce a mai rămas din armată se predă. Dacă un soldat dezertează de pe cîmpul de luptă în orice armată din lume el este executat. Regele Carol Robert de Anjou nu numai că dezertează de pe cîmpul de luptă, dar îşi abandonează armata fără comandant şi îşi lasă oamenii săi să moară degeaba. Acest personaj va fi onorat, probabil, cu o statuie ecvestră în Timişoara. Curat murdar!, vorba lui Nenea Iancu. Trebuie remarcat şi cît de inteligent l-a manipulat Basarab I pe Carol Robert de Anjou. Cedarea fără luptă a cetăţii Severinului, urmată de generoasa ofertă de pace şi de evitarea unei confruntări decisive din partea lui Basarab, inclusiv la cetatea de scaun, l-au făcut pe Carol Robert de Anjou să-şi subaprecieze adversarul. A doua ofertă de pace concretizată cu argintul adus şi provizii de drum aveau menirea să-i spulbere ultimele suspiciuni şi să urmeze ghidul fără a-şi lua măsuri de siguranţă. Cronicarii maghiari, ca să justifice comportamentul regelui, dau vina pe boierii valahi care, fără ştirea lui Basarab, ar fi atacat armata maghiară. Evident că această teorie n-are nici un suport, avînd în vedere că Basarab I a domnit în bună înţelegere cu ei încă 20 de ani de la această luptă. În expediţia din Ţara Românească alături de armata maghiară a participat un corp de oaste cuman (al cărui comandant nu este specificat) şi voievodul Toma al Transilvaniei, despre care nu se menţionează că ar fi comandat armata transilvană, dar este puţin probabil să fi venit neînsoţit de un corp de oaste. Din toate aceste armate n-au scăpat decît o mînă de fugari. „Zguduitoare a fost intrarea regelui în Timişoara;din numeroasa oaste, cu care cu cîteva săptămîni înainte traversase oraşul, au rămas în suita lui doar atîţia cît îl petreceau altădată la vînătoare“. Iată cum este descrisă scăparea regelui din încercuire: „Căci au stat împrejurul regelui, ca nişte ziduri de piatră, magistrul Danciu, fiul lui Berend, care primeau asupra lor toate loviturile de sabie şi săgeţi, numai să scape regelui viaţa de loviturile morţii“. Că a reuşit să străpungă încercuirea, probabil cu pierderi mari, este evident, dar este ciudat că luptătorii lui Basarab nu i-au urmărit ca să-i prindă, avînd în vedere că pînă în Transilvania aveau suficient timp. Singura explicaţie logică este că Basarab a preferat să-l lase scăpat pe Carol Robert în loc să-l ucidă sau să-l facă prizonier. Era preferabil să rămînă rege Carol Robert, care după lecţia primită n-ar mai fi cutezat să încerce o altă expediţie.

(va urma)
Ioan Ispas

COMENTARII DE LA CITITORI