Mari mistere ale omenirii (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

ENIGMA SHAKESPEARE (II)

Tulburătorul Conte de Oxford

Prin urmare, dacă William Shakespeare nu era, cum par să indice dovezile istorice, decît un actor analfabet, cine este dramaturgul genial care a uzurpat acest nume?! Există mai multe piste. Numeroşi intelectuali, precum poetul american Walt Whitman, scriitorii Mark Twain şi Henry James, sau chiar Sigmund Freud, au considerat, la vremea lor, că Shakespeare din Stratford nu a fost autorul pieselor ,,Macbeth”, ,,Othello”, ,,Hamlet”, sau ,,Iuliu Cezar”. În realitate, prima figură care se desprinde din acest joc al măştilor este cea a lui Edward De Vere, al 17-lea conte de Oxford. Cu trăsăturile lui fine şi pălăria cu pene de fazan, Contele de Oxford a intrat, foarte repede, în serviciul Lordului Burghley, mare trezorier şi principalul ministru al Reginei Elisabeta. A călătorit, apoi, în Franţa, Germania şi Italia. În 1585, a obţinut, de la regină, comanda militară în Ţările de Jos şi a participat la victoria englezilor în faţa Invincibilei Armada (1588). Una dintre fiicele sale, Susan, s-a căsătorit cu Philip Herbert, al 4-lea Conte de Pembroke (1584-1650), căruia îi este dedicată prima culegere publicată a operelor lui Shakespeare. Un lucru şi mai ciudat, tatăl Contelui de Pembroke, William Herbert (1580-1630), un contemporan al Contelui de Oxford, exercita funcţia de cancelar la Universitatea Oxford şi avea sub protecţia lui pe un anume… Shakespeare. Toate acestea nu sînt, însă, de ajuns pentru a acredita teza conform căreia Edward De Vere ar fi adevăratul Shakespeare, dacă pasiunea lui nu ar fi fost teatrul. El a fost considerat, în timpul vieţii, un scriitor talentat, autor a numeroase piese, precum ,,Cuibul Phoenixului” (1593), sau ,,Heliconul englezesc” (1600). În plus, a fost protectorul multor autori, printre care s-au numărat Edmund Spenser, Arthur Golding, sau John Hester. Educaţia temeinică, foarte buna cunoaştere a vieţii aristocratice şi numeroasele similitudini între viaţa sa şi piesele lui Shakespeare sînt tulburătoare. De exemplu, la întoarcerea din Europa, vasul lui a fost atacat de piraţi, el însuşi fiind, un timp, prizonier, scenă care se regăseşte în ,,Othello”. În 1581, a fost întemniţat, pentru scurt timp, în Turnul Londrei: poate cu această ocazie a conceput ,,Richard al II-lea”, sau ,,Henric al VI-lea”, care au fost deţinuţi în acelaşi loc. Şi apoi, cu ocazia unei audienţe, regina i-a oferit ceva excepţional. Elisabeta I stătea, atunci, pe tron, purtînd o splendidă rochie neagră din brocart brodat cu fir de aur. Un guler imaculat îi încadra faţa nobilă şi semeaţă, iar lumina soarelui nu reuşea – în pofida filtrului ochiurilor de geam opac din sala tronului – să-i stingă „focul” părului. Contele de Oxford a păşit, în încăpere, cu sfială, cu capul în jos, în semn de reverenţă. În faţa tronului, a pus un genunchi jos şi a sărutat mîna reginei. Ea, poate, i-a adresat aceste cuvinte:

– Dragă Conte de Oxford, am hotărît să-ţi acord o pensie anuală de o 1.000 de livre de aur pentru meritele tale artistice şi talentul teatral, a spus suverana, cu vocea ei fermă.

– Mulţumesc din suflet pentru bunăvoinţa Maiestăţii Voastre.

– Toţi cunoaştem, iar eu în mod deosebit, adevăratul tău talent. Geniul tău face o mare onoare Angliei.

Prin urmare, Contele de Oxford se pare că a avut profilul ideal al celui pe care legenda l-a cunoscut sub numele de Shakespeare. Numai că un element nu prea se potriveşte în vieţile celor doi: Contele de Oxford a murit de ciumă, în ziua de 24 iunie 1604. Aşadar, nu putea fi el autorul pieselor ,,Macbeth”, scrisă în 1605, ,,Regele Lear”, ,,Antoniu şi Cleopatra”, care datează din 1606, sau al ,,Furtunii”, semnată în 1611. Prin urmare, ne putem gîndi la un alt personaj: Roger Manners, Conte de Rutland.

Un bal mascat literar (I)

Viaţa Contelui de Rutland oferă mult mai multe elemente tulburătoare comune cu viaţa lui Shakespeare decît cea a lui Edward De Vere, Conte de Oxford. Născut în 1576, Roger Manners, Conte de Rutland, a cutreierat, şi el, Europa, în lung şi în lat. După ce examinezi, cu atenţie, aceste călătorii, observi similitudini foarte ciudate cu diferitele comedii şi tragedii atribuite lui William Shakespeare. A călătorit la Veneţia (,,Neguţătorul din Veneţia”, ,,Othello”), la Verona (,,Romeo şi Julieta”, ,,Doi tineri din Verona”), în Danemarca (,,Hamlet”), în Insulele Azore – ceea ce l-a obligat să navigheze – (,,Furtuna”), şi în Egipt (,,Antoniu şi Cleopatra”). În sfîrşit, Elisabeta I l-a numit intendent al pădurii Sherwood (,,Cum vă place”, ,,Visul unei nopţi de vară”).

(va urma)

LAURENT PFAADT

COMENTARII DE LA CITITORI