Mari mistere ale omenirii (4)

in Alte știri

ENIGMA SHAKESPEARE (III)

Un bal mascat literar (II)

Drumurile cîtorva personaje familiare lumii teatrale din epocă s-au încrucişat cu cel al Contelui de Rutland, sporind misterul personajului. Francis Bacon (1561-1626), care s-a bucurat de o mare influenţă asupra reginei, a devenit cancelar al regatului în timpul lui Iacob I, suveranul trimiţîndu-l la Universitatea din Padova. Bacon a fost, el însuşi, suspectat că ar fi fost adevăratul Shakespeare. Oare a fost un complice literar al Contelui de Rutland?! Nimic nu e sigur.

Dar confuzia nu se opreşte aici. Soţia Contelui de Rutland nu era alta decît Elizabeth Sidney, fiica lui Philip Sidney, unul dintre cei mai mari poeţi ai Angliei, de la sfîrşitul Secolului al XVI-lea. Unii spun că, în realitate, Shakespeare ar fi Contele de Rutland şi soţia lui, adică un bărbat şi o femeie în acelaşi timp! Asta ar explica, în mare, universalitatea unei opere care zugrăveşte atît sentimentele masculine, cît şi pe cele feminine.

Shakespeare a renunţat să mai scrie în anul 1611. Or, Contele de Rutland a murit în data de 26 iunie 1612, la vîrsta de 35 de ani. Chiar dacă datele concordă, boala nu i-ar fi permis să-şi continue fulgerătoarea, dar obscura carieră literară. La puţin timp după moartea contelui, unele publicaţii ale vremii au relatat despre un vizitator ciudat, sosit la Castelul Belvoir, locuinţa conţilor de Rutland. Castelul se ridica, semeţ, pe o colină împădurită, care domina cîmpia. Torţe fixate în vîrful turnurilor rotunjite şi crenelate răspîndeau o lumină misterioasă, ce se pierdea în pădurea deasă, din jur. La etaj, s-a aprins o lumînare. Francis Manners, al şaselea Conte de Rutland, şi fratele lui, Roger, nu dormeau. Contele se plimba prin cabinetul său, cu rafturi pline de cărţi, aşteptînd, cu nerăbdare, un vizitator. Cineva a bătut la uşă. Francis Manners a încremenit.

– Intră!

Secretarul a intrat şi s-a înclinat uşor.

– A sosit invitatul, monseniore.

– Să intre!

Secretarul a poftit, în încăpere, un bărbat, care nu semăna deloc cu un gentilom. Hainele şi faţa nebărbierită excludeau originea nobilă. Era un om obişnuit, mai precis un actor.

– În sfîrşit, Shakespeare!

– E o onoare pentru mine să mă aflu aici, domnule conte.

Contele de Rutland a apucat o casetă plină cu monede de aur şi argint, pe care a aşezat-o în faţa lui.

– Fratele meu a lăsat aceşti bani pentru tine înainte de a muri. Îţi revin de drept, pentru serviciile aduse lui.

– E prea puţin faţă de ce a făcut el. Mulţumesc, domnule conte.

William Shakespeare a luat caseta şi l-a salutat pe conte. În momentul în care adevăratul Shakespeare se pregătea să părăsească încăperea, Francis Manners i-a spus:

– Se înţelege de la sine că totul va rămîne secret, pentru totdeauna.

Actorul a dat din cap şi a ieşit. Mulţi ani mai tîrziu, alte elemente au confirmat teza, conform căreia Shakespeare era Contele de Rutland. De exemplu, în Castelul Belvoir se va descoperi un manuscris, care seamănă, în mod ciudat, cu ,,Noaptea regilor“. Apoi, după 1612, un anume Robert Chester a publicat o culegere ciudată de epitafuri, unde cele mai vestite „pene“ ale teatrului elisabetan aduceau un ultim omagiu cuplului Rutland – Sidney. Probabil că adevărata identitate a lui William Shakespeare era cunoscută într-un cerc restrîns, din care poate făceau parte şi Elisabeta I, apoi succesorul ei, Iacob I. Putem presupune că acest bal mascat literar ţinea de reuniunile secrete, în cursul cărora se discuta despre opere ce aveau drept deviză aceste versuri din ,,Neguţătorul din Veneţia“: „Consider lumea asta drept ceea ce este: un teatru, unde fiecare trebuie să-şi joace rolul“. Aceste ipoteze despre identitatea lui Shakespeare conţin, poate, o parte de adevăr. Şi dacă autorul era doar agregarea unei multitudini de talente şi personalităţi, scriind una, sau mai multe piese – ,,Henric al VI-lea“, de Contele de Oxford, ,,Hamlet“, de Contele de Rutland, ,,Romeo şi Julieta“, de Elizabeth Sidney, soţia lui, ,,Othello“, de Francis Bacon şi alte piese de Regina Elisabeta, sau de Contele de Pembroke? Această idee este cu atît mai seducătoare, cu cît operele apocrife lasă să se întrezărească participarea mai multor autori.

(va urma)

LAURENT PFAADT

COMENTARII DE LA CITITORI