Mari mistere ale omenirii (6)

in Alte știri

STRANIUL CONTE  DE SAINT-GERMAIN

 

Un meteor la Curtea Franţei (II)

În 1758, acest personaj ciudat a ajuns la Curtea Franţei, care era dominată de Doamna de Pompadour, şi trăia în ritmul tunurilor Războiului de Şapte Ani. Contele a stîrnit, imediat, admiraţie şi uimire. Deţinător al unei averi considerabile, personajul se remarca prin cunoştinţele sale deosebite. Vorbea şi scria latina, greaca, sanscrita, araba, chineza, franceza, germana, engleza, italiana, spaniola şi portugheza. În plus, era un foarte bun muzician, excelînd mai ales la clavecin. E posibil ca originea sa nobiliară să-i fi deschis mai uşor uşile de la Versailles, mai cu seamă pe cea a Marchizei de Pompadour, care l-a primit în saloanele sale şi l-a prezentat Regelui Ludovic al XV-lea. Mai mult decît inteligenţa sa incredibilă, Contele de Saint-Germain îşi etala averea imensă, venind în mijlocul Curţii Regale îmbrăcat în haine presărate cu bijuterii scumpe.

Contele de Saint-Germain a dobîndit foarte repede reputaţia de alchimist. Era bănuit că deţinea piatra filozofală şi putea să obţină diamante, dar şi un elixir de viaţă lungă, care îl făcea nemuritor. De altfel, el însuşi spunea că se hrănea doar cu ceaiuri pe bază de siminichie, pîine şi arpacaş. Devenit un familiar al regelui, Ludovic al XV-lea i-a dăruit Castelul Chambord, aproape părăsit. Contele şi-a instalat, acolo, laboratorul de alchimie, ocupîndu-se cu tot felul de experienţe chimice. Însuşi Ludovic al XV-lea a apelat la serviciile sale, aducîndu-i un diamant de aproape 10.000 de livre pentru a fi curăţat, deoarece era pătat. După cîteva săptămîni, diamantul s-a reîntors, imaculat, la proprietarul lui. Vîrsta contelui a devenit, repede, un subiect de discuţii la modă prin saloane. Se şoptea că are între 40 şi 50 de ani, iar alţii vorbeau despre un bărbat mult mai în vîrstă. Muzicianul Jean-Philippe Rameau a spus că l-a întîlnit la Paris, în 1701, cu aproape 60 de ani înainte, iar Contesa de Cergy, ambasadoare la Veneţia, l-ar fi văzut pe acesta în Cetatea Dogilor în… 1650! Cel căruia Voltaire îi spunea „Omul care ştie totul şi nu poate să moară” încînta saloanele cu aventurile sale „milenare”.

Aşezat în fotoliu, Contele de Saint-Germain şi-a desfăcut mîinile fine şi albe cu o abilitate excepţională, în timp ce îşi povestea aventurile extraordinare. Regele, regina, Marchiza de Pompadour, Delfinul, Ducele de Broglie şi Ducele de Choiseul îl ascultau pe acel bărbat, care, în 2 ani, ştiuse să se facă indispensabil Familiei Regale.

– Dragul meu conte, vorbeşte-ne despre Nunta din Caana. Ai fost acolo, nu?

– O, da, Maiestatea Voastră! Am fost eu însumi invitat la acea căsătorie. În ziua aia era tare cald.

S-a oprit o clipă, şi-a trecut mîna peste bărbia netedă, apoi a zîmbit.

Pe atunci purtam barbă, iar numele meu era Iacob, a spus el, provocînd rîsul asistenţei. În acel moment, am făcut cunoştinţă cu Isus, Dumnezeul nostru, şi cu Maica Lui, Fecioara, care a rămas, de atunci, cea mai frumoasă femeie pe care mi-a fost dat s-o văd vreodată.

Se sfîrşise vinul. Gazda era destul de stînjenită, dar Fecioara şi-a îndemnat Fiul să îndeplinească miracolul pe care îl cunoaşteţi. Am rămas toţi fără glas. Contele de Saint-Germain a dat din cap cu ciudă.

– Ce păcat că n-am reuşit să-mi conving prietenul, Pilat din Pont, să-l graţieze!

– Excelent, excelent!, a exclamat regele, bătînd din palme de plăcere. Vrea cineva să întrebe ceva? Doamna marchiză?, s-a adresat el favoritei, sub privirea mîniată a reginei.

– Da, mulţumesc, Sire. Domnule de Saint-Germain, Împăratul Carol a fost un om chiar atît de secret pe cît se spune?

– Desigur, doamnă. L-am vizitat de cîteva ori, în taină, fireşte, la mînăstirea din Yuste. Avea o manie de care îmi voi aminti mereu: îşi mîngîia vîrful bărbii cu căuşul palmei şi zîmbea în colţul gurii. Deşi se retrăsese la mînăstire, rămăsese adevăratul stăpîn al Occidentului, vă rog să mă credeţi!

Şi, astfel, timp de o oră, Saint-Germain a povestit cîteva dintre numeroasele lui aventuri. Ieşind din salonul particular al regelui, Ducele de Choiseul s-a apropiat de Marchiza de Pompadour şi i-a spus:

– Doamnă, acest conte ne încîntă cu poveştile lui, dar sînt îngrijorat de influenţa pe care o are asupra regelui nostru.

(va urma)

LAURENT PFAADT

COMENTARII DE LA CITITORI