Mari mistere ale omenirii (7)

in Alte știri

STRANIUL CONTE

DE SAINT-GERMAIN

Un meteor la Curtea Franţei (III)

– Dacă vreţi prieteni perfecţi, căutaţi-i printre îngeri, i-a replicat favorita lui Ludovic al XV-lea.

Adevărul e că, deşi mulţi erau seduşi, contele avea şi numeroşi duşmani, care vedeau, în el, doar un şarlatan, un aventurier gata de orice, numai să se apropie cît mai mult de putere. Pentru detractorii lui, întîlnirile sale cu Henric al VIII-lea al Angliei, sau cu Francisc I, ori intrigile de la Curtea din Babilon erau doar praf în ochi pentru seducerea regelui şi a apropiaţilor săi. Ducele de Choiseul nu se lăsa înşelat şi se străduia să limiteze, chiar să suprime influenţa Contelui de Saint-Germain. Mai ales că acesta, bucurîndu-se de susţinerea regelui, a făcut pe diplomatul şi a negociat o apropiere între Franţa şi Austria. Ducîndu-se la Haga, sub acoperirea negocierii unui împrumut pentru Regele Franţei, el a sondat, din proprie iniţiativă, intenţiile Angliei asupra unei eventuale instalări a păcii. La Paris, Choiseul, ministru de Externe, clocotea de furie, însă ocazia de a-l elimina pe acest aventurier era prea mare. Prin urmare, a dat ordin să fie arestat pentru spionaj şi încredinţat autorităţilor franceze. Prevenit de Contele Bentinck, Saint-Germain a reuşit, însă, să fugă. Astfel, nobilul a pornit, iarăşi, pe drumurile Europei.

Noi aventuri

Prima sa destinaţie a fost Londra. S-a vorbit, în acel moment, despre o fugă simulată, mulţi considerînd că Saint-Germain s-ar fi dus în Anglia la

sugestia Serviciului de informaţii al lui Ludovic al XV-lea, din care este posibil să fi făcut parte. În orice caz, acolo era deja cunoscut, deoarece ,,London Chronicle”, din 3 aprilie 1760, i-a consacrat un articol, în care se scria că „a venit din Franţa, cu reputaţia unui alchimist desăvîrşit, deţinătorul pietrei filozofale şi al leacului universal, care ştie să facă aur”. Însă şederea lui în Anglia a fost de scurtă durată, deoarece, din 1762, Contele de Saint-Germain se afla la Sankt-Petersburg sub identitatea Contelui Saltîkov, general al Armatei Imperiale, ca să ia parte la preluarea puterii de către Sophie d’Anhalt-Zerbst, cunoscută sub numele de Ecaterina a II-a.

În 1764, a apărut la Tournai, în Hainaut, unde, sub pseudonimul ,,domnul de Surmont”, a prospectat piaţa pentru Charles de Cobenzl, ministru plenipotenţiar al Ţărilor de Jos, în vederea instalării unei manufacturi pentru draperii de mătase şi confecţionarea de pălării. Acolo l-a întîlnit, a treia şi ultima dată, pe Giacomo Casanova, celebrul seducător. La prima lor întîlnire, în 1760, la doamna d’Urfé, italianul l-a descris pe conte astfel: „Avea un ton ferm, care însă nu displăcea, deoarece era savant, el vorbind bine toate limbile. Era un mare muzician, mare clavecinist, avea o înfăţişare plăcută şi era dibaci în a-şi face prietene toate femeile, deoarece, în timp ce le dăruia farduri ca să le înfrumuseţeze chipul, le şi măgulea […]. Acest bărbat foarte ciudat era născut să fie cel mai neruşinat dintre toţi impostorii […] Nu am avut forţa să-l găsesc insolent, dar nici respectabil. Mi s-a părut, totuşi, uimitor, deoarece m-a uluit”.

Bineînţeles, de-a lungul peregrinărilor sale în Europa, Contele de Saint-Germain şi-a continuat cercetările şi experienţele în alchimie. La Viena, a asistat la numeroase reuniuni ale societăţii secrete Roza-Crucii, care practica alchimia, şi a influenţat mult francmasoneria. Următoarea lui destinaţie a fost Prusia. Protejat de Regele Frederic cel Mare, acesta numindu-l „omul care nu poate muri”, contele a rămas, un timp, la Curtea lui, avînd numeroşi discipoli, îndeosebi un tînăr ataşat Ducelui de Saxa-Weimar, Johann Wolfgang Goethe. Urcarea pe tron a lui Ludovic al XVI-lea l-a făcut să revină în Franţa, unde mulţi nobili îşi aminteau de acel conte care făcea senzaţie cu 15 ani în urmă, la Versailles, cu vorbele şi miracolele sale. Iar omul părea că nu îmbătrînise, deoarece arăta tot de 50 de ani. Calităţile sale de medium, care i-au plăsmuit imaginea de nemuritor, au stîrnit, încă o dată, confuzie în privinţa identităţii reale a acestuia. De la începutul domniei, Ludovic al XVI-lea l-a rechemat pe Contele de Maurepas, numindu-l principalul lui ministru. Saint-Germain a prezis că întoarcerea diplomatului reprezintă un pericol pentru rege şi regină. A făcut această confidenţă unei prietene a Reginei Maria Antoaneta, doamna d’Adhémar, spunînd că Maurepas şi oamenii lui (Turgot, Malesherbes şi Vergennes) vor grăbi sfîrşitul monarhiei. Uimitoare profeţie, deoarece Contele de Maurepas a restabilit Parlamentul, cel mai mare duşman al regelui, ceea ce a contribuit la lenta degradare a imaginii monarhice. În cele din urmă, călătoriile contelui au luat sfîrşit la Curtea landgrafului de Schleswig-Holstein, Carol de Hessena, alchimist fervent. Amîndoi au continuat căutarea pietrei filozofale. În apropierea ţărmurilor reci ale Mării Baltice, Contele de Saint-Germain şi-a dat ultima suflare, în 1784. Înainte de a muri, şi-a dezvăluit secretele prietenului său, landgraful, însă i-a cerut acestuia să-i ardă toate documentele. Cel care i-a sedus pe cei mai mari monarhi din timpul lui a murit ca un om obişnuit, sau a fost o nouă iluzie?

(va urma)

LAURENT PFAADT

COMENTARII DE LA CITITORI