Maria Tănase şi Constantin Tănase la cursele de cai (2)

in Alte știri

 

 

Au stat înghesuiţi pînă au ajuns în faţa hipodromului, dar se instalase voia bună. Cînd s-a oprit birja, nu mică le-a fost uimirea să vadă că dintr-un taxi coboară Maria Tănase cu Sachelarie, cunoscut de toată lumea.

– Uite-o pe Maria lui Tănase, ha, ha, ha, ha… rîse gutural Cărăbuş.

– Nea Costică, zise şi Maria, uimită de întîlnire şi bucuroasă că se afla nu numai lîngă Clery al ei, ci şi lîngă prietenii de branşă, artişti ca şi ea. Şi, după îmbrăţişări neactoriceşti, hărmălaia bucuriei datorită acestei întîlniri a atras atenţia mai multor „cursari“, care au început să se ţină după ei, de parcă pentru aceştia veniseră la curse. Erau aşa de populari toţi actorii prezenţi, încît lumea se bucura foarte mult să-i vadă şi să-i audă.

– Măi nea Costică, măi, ce coincidenţă, ce bucurie, zău, bre, nea Costică! Cum se face că aţi venit pe hipodrom? Ia zi, Mio, ce-i cu tine, ce-i cu voi, ha, ha, ha… Era vocea Mariei.

– Mărie, zise Costică Tănase, află că este a treia oară cînd calc pe hipodrom. Prima dată am venit cu Josephine Baker, „sirena tropicelor“, cum era numită, care mă înnebunise să-i spun ce înseamnă ghiaur. Cu greu am reuşit să o lămuresc, deh, că-i vorba de un cuvînt turcesc. Ghiaur era armăsarul care cîştigase Derby-ul în anul acela.

– Şi te pomeneşti că „sirena“ matale avea bananele în faţă?!

Asta era Maria, care ştia, şi ea, de talentul şi excentricitatea faimoasei Josephine, adusă la noi de Tănase. Şi au început toţi să rîdă, în jurul lor strîngîndu-se o mulţime de turişti.

– Apoi, continuă nea Costică, am mai venit la cîţiva ani după aia, să-l văd pe prietenul meu Ion Vidrighin, în chip de proprietar învingător, convins că va cîştiga armăsarul lui, Şerban. Şi-mi amintesc că a luat, atunci, Premiul Jockey-Club şi că a scos pe piaţă un vin cu numele calului. Deh! Omul era vinificator şi-şi eticheta licorile cu numele cailor săi. Iar acum, dragă Mărie, mă luai după Ion Gîjîială şi iată-mă, şi iată-ne, pe hipodrom! Ca un curent a trecut vestea pe tot hipodromul: a venit şi Maria lui Tănase, ba a venit şi nea Costică Tănase, a venit şi cu Cărăbuş, şi cu Mia Apostolescu, şi cu… Îi vedeai pe mulţi că întreabă unde-i Maria, unde-i nea Costică. Şi lumea se ţinea după ei ca la Moşi. Erau, într-adevăr, adoraţii poporului, ce mai! La început, răspundeau la salutul tuturor, nea Costică ridicîndu-şi pălăria proverbială de paie cu fundă neagră lată, de făcuse scurtă la mînă, dar pînă la urmă a început să răspundă doar cu ,,Sal’tare!“, à la Caragiale.

Ion Antonescu-Cărăbuş, vechi client al hipodromului, a plecat, cu programul în mînă, să contacteze nişte cunoştinţe, unii chiar prieteni. Voia să-l întîlnească pe Radu Cristea, jocheul, vechi amic al lui, căruia îi dădea mereu bilete de favoare, să-l vadă jucînd în revistele de la Savoy. Toţi actorii erau în faţa tribunei centrale, cînd „cărăbuşul“ Antonescu a venit cu pălăria pe ceafă, roşu la faţă ca racul şi de-abia ţinîndu-şi rîsul molipsitor.

– Ia uite, Mărie, ia uite, patroane, să vezi şi să nu crezi! Şi, cu rîsul lui specific, gîjîit cum îi era vorba, făcea aşa un zgomot, că s-a adunat lumea în jurul lor.

Deschizînd programul la cursa a 4-a, a vrut să citească ce cai alergau în cursa aceea de 7 partanţi, dar, cum era cît pe ce să se înece rîzînd de mama focului, i-a dat lui nea Costică programul, să citească el.

– Păi eu nu-i cunosc, Mitică, ia zi tu ce cai…

– Lasă, bre, că pe unul din globani tot îl cunoşti, priveşte!

Tănase şi Maria lui Tănase, cap lîngă cap, urmăreau programul, citind numele cailor din acea alergare. Şi, deodată, izbucniră amîndoi în rîs, un rîs zgomotos şi sănătos. Citiseră, aproape concomitent, numele calului cu numărul 4: Tănase, călărit de jocheul Tănase!

Se adunase lume în jurul lor, încît nu mai aveai loc.

– Bă, Mitică, bă, asta-i o întîmplare nemaipomenită!

Într-adevăr, în acea alergare de 7 cai, calul cu numărul 4 era Tănase, un armăsar roib, mare, bine legat, în vîrstă de 4 ani, din Major şi Tally-ho, încălecat de Gheorghe Tănase, un tinerel foarte frumuşel. Atraşi de zgomot şi de veselia instalată, se apropie de grupul incendiar un alt grup, format din George Vraca şi Gheorghe Ciprian, toţi cursari vechi şi cu multe cunoştinţe în ale curselor. Atraşi tot de rîsetele interminabile, s-au apropiat de grup Maria Filotti şi tînărul Jules Cazaban. Se întîmplase ca, în acea zi, toţi cei amintiţi să nu aibă matineu, ceea ce le-a permis să iasă la aer, pentru a se recrea, tocmai la Hipodromul Băneasa, vechi lăcaş de destindere pentru actori. Venise şi Maria Filotti, care obosise de cînd juca în piesa ,,Calul Năzdrăvan“ (tradus cu acest nume de Tudorică Muşatescu, din ,,L’ippogriffo“), piesă de „bătaie“, de mare succes, alături de Mihai Popescu. Iar Vraca era, şi el, în pauză, cu istovitorul „Troylus“ al lui Shakespeare. Tot grupul, acum şi mai numeros, se amuza de coincidenţa numelui Tănase, prezent de 4 ori: Costică Tănase, Maria Tănase, Gheorghe (Gică) Tănase şi calul Tănase.

(va urma)

ALEXANDRU GRIGORESCU

COMENTARII DE LA CITITORI