Maria Tănase şi Constantin Tănase la cursele de cai (3)

in Alte știri

Istoria anecdotică

 

Alături de Tănase cu Tănase mai erau programaţi, ca participanţi, Tricolor cu Vincent, Colombo cu Oprescu, Beauty cu Müllot, Etelköz cu Papadopulos, Pénitence cu Iorga şi Puişor cu Logofătu. Nu era o cursă de vedete, dar era o cursă cu necunoscute, şansă mai mare avînd Beauty cu francezul Müllot, în timp ce tandemul Tănase cu Tănase figura cu şansa a 5-a. Tănase, armăsarul roib, aparţinea grajdului Zagreb, cum i-au dat numele moştenitorii marelui turfist M. Costandache, în amintirea lui Zagreb – armăsar de mare valoare -, tot roib, importat de bătrînul Costandache, în 1922, cînd cîştigase, 2 ani la rînd, Marele Premiu clasic „Arcul de Triumf“.

Pînă la alergarea în care urma să participe, roibul Tănase cîştigase o alergare-handicap, în urmă cu 4 săptămîni, prin prisma căreia avea o oarecare şansă. În ceea ce-l priveşte pe călăreţ, adică pe jocheul Tănase, se poate spune că era tinerel, subţirel, chiar foarte subţirel, cu o voce de soprană şi destul de înalt. Am spus astfel, ca să nu zic mult prea înalt pentru meseria de jocheu. Tănase jocheul, pe numele mic Gheorghe şi alintat Gică, venise pe hipodrom în urmă cu vreo 6 ani, atunci cînd avea 13-14 ani. Arăta a fi un copil docil, vioi, tocmai bun să devină călăreţ. Intrat pe mîna maestrului Bernard Gabens, recunoscut pentru faptul că a crescut călăreţi de marcă (mai întîi pe fiul lui, Marcel Gabens, decedat de timpuriu, apoi pe Vasile Huţuleag, talent ce s-a impus repede), micuţul şi subţirelul „sopran“ Gică Tănase şi-a însuşit repede abilităţile meseriei de jocheu, toţi mirîndu-se de modul vertiginos în care el îşi învăţa lecţiile. Da, Gică a dat rezultate excepţionale chiar de la primele încercări la care a fost supus, însuşi maestrul Gabens fiind contrariat de uşurinţa şi dezinvoltura lui în îndeplinirea obligaţiilor lui de băieţel de grajd, aşa subţire cum arăta, şi începător cu pretenţii. I-a uluit pe toţi cu felul lui afectuos de a se ocupa de un cal de curse. Voia, cu orice preţ, să devină jocheu, şi a reuşit! S-a luptat din greu şi cu Vasile Huţuleag, care era ceva mai avansat, şi cu Grigore Crişan – blajinul, delicatul, de asemenea, cu voce de sopran, şi cu Nelu Oprescu, care era concurentul numărul 1, pentru mult rîvnita licenţă de jocheu. A furat meserie atît de la maestrul Gabens, cît şi de la Radu Cristea – călăreţul profesionist, care începuse să îmbătrînească -, mai ales el fusese, în ultimii ani, jocheul antrenamentului, care îi adusese lui Gabens Derby-ul din 1938, cu Oştean, şi în 1939, cu Halmei. Toţi observau la Gică Tănase marea lui afinitate cu calul de curse, apropierea, înţelegerea lui pentru acest animal superior, dar nimeni nu şi-a dat seama că băiatul se înălţase, odată cu trecerea anilor, foarte mult. Toţi, în frunte cu antrenorul Gabens, se uitau la el cum creşte uimitor de repede, contrar condiţiilor necesare în munca unui călăreţ de profesie, care-i sortit să rămînă un om mărunţel. Dar Gică lunganul, în ciuda anomaliei evidente, îşi vedea de treaba lui, aducînd, la potou, mulţi căluţi pursînge, de care se legase pe viaţă. Într-adevăr, soarta a arătat că Gică se legase pe viaţă de cai, dar în altă curte, cu alţi cai! Revenind la acea rarissimă coincidenţă de la Hipodromul Băneasa-Galop, să vă povestesc despre alergarea în care era înscris şi Gică Tănase lunganul cu roibuleţul Tănase. Favoritul în cursa amintită era, însă, armăsarul Beauty, al doamnei Zoe Caribol, urmat de iapa colonelului Pella, pe nume Pénitence, călărită de inimosul şi bătăiosul Iorga. Din glumă în glumă, mai tare, mai încet, întregul grup (nu degeaba a doua zi titlul unui articol de ziar se intitula „Teatrul s-a mutat pe scena Bănesei“!) s-a deplasat spre padoc, pentru a-i admira pe cei doi Tănase, actorii de pistă.

Dintre toţi cei 7 participanţi, Tănase roibanul s-a arătat a fi cel mai de încredere. Grupul de vedete admira căluţii de pe latura mare dinspre pistă a padocului, privind şi la jocheii veniţi să primească ordinul de „pilotare“ şi încălecare.

– Mă, Mitică, mă, sări nea Costică spre Antonescu-Cărăbuş, şi tu zici că Tănase ăsta va fi călărit de Tănase ăla lunganul?! Păi uite, mă, la el, că-i ca un fir de salcie lung şi subţire pe lîngă prichindeii ăştia. Păi ăsta apucă de urechi calul în timpul cursei, nu-i aşa?…

– Patroane, mi-a zis mie prietenul meu Radu Cristea că are încredere în Tănăsică ăsta lungul şi gata! Şi toţi se uitau la Cărăbuş cu ochii mari, că se umflase amintind de prietenul lui şi dîndu-şi importanţă de acest fapt.

– Nea Costică, se trezi şi Maria vorbind, în momentul în care toţi se uitau întrebători la cai şi jochei, ce mai încolo şi-ncoace, eu îl joc pe Tănase ăsta cu silueta lungă. Ia uite ce frumos e că-i un Tănase sus şi-un Tănase jos, nu-i aşa? Şi iar rîsete, şi toţi ha, ha, ha…

Evident că, nefiind participanţi constanţi la curse, n-aveau de gînd să parieze o sumă mare, dar, ca să simtă că sînt la curse, au dorit să-şi încerce norocul, că de… d-aia am venit la gloabe!

– Păi, nea Costică, dacă-i vorba de numele nostru, hai să numărăm: eu – Tănase, matale – Tănase, calul – Tănase, lunganul ăsta – Tănase! Deci, de 4 ori Tănase!

Chiar cînd rostea Maria Tănase aceste cuvinte, am ajuns şi eu (eram licean măricel pe vremea aia) lîngă grupul actorilor, că erau destui, şi îi tot admiram, ba mai mult, savuram, şi eu, glumele lor.

– Bine, Mario, eu joc de 4 ori sus şi de 4 ori jos pe Tănase al nostru!

Cunoscătorii, cum erau Vraca şi Ciprian, se uitau unul la altul şi zîmbeau, fiindcă ei nu aveau în gînd să parieze pe Tănase.

– Auzi, Ghiţă, eu joc iepşoara asta, că-i subţirică, şi uite ce frumos dansează, ca o balerină, iar mie îmi plac balerinele, că-s subţiri, ha, ha, ha, îi spunea Vraca lui Ciprian, atunci cînd Iorga – în albastru cu buline albe -, încăleca pe Pénitence.

– Gicule, eu am altceva în cap. Am să fac Event Beauty cu S.O.S. din cealaltă alergare. Am eu socotelile mele şi gata!

Şi s-au dus toţi la aceeaşi casă, unde au auzit-o, mai întîi, pe Maria cerînd 4 sus şi jos, adică pariind pe Tănase sus – Tănase jos. Costică Tănase s-a adresat altfel casierei:

– Păpuşela, mie îmi dai de 4 ori sus Tănase şi de 4 ori jos Tănase, e bine?

– Spuneţi-mi numărul calului, domnule Tănase, zău, nu rîdeţi de mine!

Sigur că „păpuşela“, cum îi zisese nea Costică, nu ştia calul, fiindcă ea elibera tichetele de joc după numărul pe care îl purta animalul în program.

– Păi, Tănase-i numărul 4, păpuşelo, ha, ha, ha…

Nae Roman nu s-a hazardat să joace, s-a mulţumit să clipească des, aşa cum obişnuia el, avînd un tic de mai mulţi ani, zicînd că, dacă iese Tănase, Tănase va plăti birja pînă acasă.

– Eu joc după culori, şi cele mai frumoase culori sînt ale lui Colombo. Ia uite, frumos mai pică acest galben pe negru, şi ce frumos îl îmbracă pe Oprescu ăsta. Şi dulcea şi şugubeaţa Mia Apostolescu, cap de afiş la nea Costică în revistă, l-a jucat pe Colombo cu Ion Oprescu, zis Nelu.

Era o alergare pe 1.600 m, cu plecarea de pe partea opusă tribunei. După ce caii au plecat la start, tot grupul s-a deplasat în tribună, pe la mijloc, tot povestindu-se despre una, despre alta, mereu cu voie bună, că de-aia au ieşit la aer curat! În frunte s-au aruncat destul de repede Papadopulos-grecul cu Etelköz-maghiarul, grecul mizînd pe forţa lui de a împinge globetele mereu înainte.

– Măi, Mitică, cine-i ăla cu verde şi grena, care s-a dus atît de repede din plecare?

– Nea Costică, ăsta-i Etelköz, un cal de origine maghiară, fără şanse, cal bătut din plecare, deşi îl călăreşte hoţul de grec Papadopulos, jocheu cu finiş forte. Dar aici e bătut din plecare. Uită-te mai bine la roş-rubiniul lui Tănase, că s-a luat după ăla din frunte.

Într-adevăr, Papadopulos, călare pe Etelköz, se dusese, din plecare, mult în faţă, cu 8-9 lungimi, de ziceai că nu mai poate fi prins. După el, la 2-3 lungimi, galopa Tănase cu Tănase, jucat de 4 ori sus şi de 4 ori jos, în spate venind ceilalţi 5 cai. S-a trecut turnanta, grupul celor 5 cai se apropia din ce în ce mai mult, Etelköz era deja depăşit de 3 dintre cai, şi anume de eroii noştri Tănase cu Tănase, Beauty cu Müllot şi Pénitence cu Iorga. Aproape cap la cap, se apropiau de potou. Ba mai mult, au scos toţi 3 jocheii cravaşele, şi dă-i, şi dă-i, şi dă-i, şi dă-i… Se vedea din ce în ce mai bine că lunganul de Tănase pierdea centimetru cu centimetru în lupta frumoasă şi încinsă, în 3 cai, apoi în 2, fiindcă, pînă la urmă, nu rămăseseră decît Tănase cu Tănase şi Pénitence cu Iorga.

– Dă-i, dă-i măi lunganule, hai Tănase, hai lunganuleeee, hai…

– Hai Tănăsică, hai flăcăule, hai frumuşelule, îi striga şi Maria Tănase. Însă Gică Tănase a lăsat mîna jos, ba s-a mai ridicat şi în şa, fiindcă şi-a dat seama că nu putea trece de bulinele albe pe albastru, pe care le purta Iorga pe Pénitence.

(va urma)

ALEXANDRU GRIGORESCU

COMENTARII DE LA CITITORI