Maria Tănase şi Constantin Tănase la cursele de cai (4)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

În felul acesta, iepşoara cea subţire aleasă de Vraca, fiindcă arăta ca o balerină, veni prima pe potou, în aplauzele tuturor, dar mai ales ale celor care au pariat pe ea, printre care şi marele actor. La întoarcerea cailor din cursă, mai multe voci l-au apostrofat şi l-au pedepsit pe Gică Tănase în fel şi chip, fiindcă, ziceau ei, nu luptase pînă la capăt, pînă la trecerea potoului.

– Bă, lunganule, ai obosit, măăă?

– Lasă-te, bă, de călărie, prăjina lui Dumnezeu!

– Bă, tu eşti ca Tom Mix, băăăă, şi aici nu e ca la cowboy!

Nici nea Costică nu s-a lăsat, dar el nu vocifera ca pătimaşii hipodromului. Şi-a amintit că aşa arăta un jandarm din Vaslui, cînd a făcut el armata. Şi i-a zis lui Gică Tănase, cu vocea lui blajină:

– Bă, Mitică, du-te la Jandarmeria călare, mă, că ai călărit ca un „jandarm călare, pe lîngă o fată mare pe picioare” (vorba unui cîntec popular!), ha, ha… Şi toată lumea, auzindu-l, a început să rîdă, încît s-au speriat şi caii care reveneau din alergare. Iar Ion Antonescu-Cărăbuş, cu vocea lui cavernoasă-gîjîită-guturală, s-a dus chiar lîngă jocheu şi i-a zis, şi el, sfătos-negustoreşte:

– Mă Tănăsuică, muică, muică, du-te, mă, muică, la trap, ca nentu’ Ioska Szabo, că aici eşti, bă, muică, ca un Pataşon, mă lunganule!

Iar Tănase, cu privirea lui blîndă şi nevinovată, dar tinerească, n-a ştiut ce să-i zică, el nefiind un tip duşmănos, sau ranchiunos. Dintre toţi cei din grupul care mutaseră teatrul în Băneasa, doar George Vraca jubila, dar avea de ce. Aşa-i la curse, unul pierde, altul cîştigă, şi distracţia continuă, mereu, în toate zilele de alergări! În cursa ce a urmat, atît Maria, cît şi nea Costică, lîngă ei alăturîndu-se Mia Apostolescu, au jucat pe S.O.S., armăsar murg din Satrap şi Sireneta, călărit de frumuşelul Aristide Cucu. Atunci cînd s-a dus la casă să parieze din nou, năstruşnicul nea Costică i-a zis casierei, cu o voce joasă:

– Păpuşelo, ştii ce înseamnă Salvaţi Sufletele Noastre?!

– Da, domnule Tănase, sigur că ştiu, răspunse, sfios, păpuşela, neînţelegînd nimic din întrebarea lui Tănase. Înseamnă S.O.S.!

– Păi, păpuşelo, Tănase al nostru ne-a păgubit, acum să-mi dai un S.O.S.! E bine? Numărul 1, păpuşicuţo, şi zi-mi să-mi fie cu noroc! Ai înţeles?

– Cu noroc şi cu cîştig să dea Dumnezeu, domnule Tănase!

Într-adevăr, norocul a fost de partea lui nea Costică şi a Mariei, care erau, acum, şi mai veseli, că au brodit-o!

Aşa şi-a scos nea Costică banii, plus ceva în plus, de l-a plătit pe „Mitică” Birjarul, care-i aştepta, pe toţi, sus pe capră, la ieşire, refuzîndu-i pe ceilalţi clienţi. S-a încheiat, aşadar, această întîlnire în patru, dintre Tănase-actorul, Tănase-cîntăreaţa, Tănase-jocheul lungan şi Tănase-roibul pursînge. Curat rarissimă coincidenţă! A fost o întîmplare plăcută, care nu mi s-a şters din memorie. Şi n-o să uit nici comentariile de a doua zi dimineaţa, de pe hipodrom. De la cel mai tînăr băiat de grajd şi pînă la cel mai bătrîn antrenor, toţi povesteau tărăşenia, care de care mai cu înflorituri, că aşa-i lumea.

Puteam intitula această istorioară „Tănase-Sus – Tănase-Jos”, sau „De patru ori Tănase”, ori „Întîmplare de neuitat”. Aşa ceva nu se uită. Însă am preferat „Rarissimă coincidenţă”, pentru că e unică şi aproape de necrezut această „întîlnire în patru”, cum o numea chiar turfistul George Vraca.

Nu ştiu dacă Gică Tănase-jocheul l-a auzit pe nea Costică povestind despre jandarmul călare, sau pe Antonescu-Cărăbuş, care l-a trimis la „Trap”. La scurt timp, a plecat, într-adevăr, la alţi cai. A sărit gardul undeva lîngă Băneasa-Trap, unde a cunoscut gloria sportivă, devenind mare jocheu, mare driver, cum li se spune jocheilor pe sulky (trăsură uşoară, folosită la cursele de trap – n. red.), şi mare antrenor.

* * *

Cum istorioara de mai sus a avut la origine întîmplarea povestită ca o rarissimă potrivire, evident că succintele date biografice au fost menţionate doar pînă la acel an al „coincidenţei”. Pentru a întregi aceste biografii, putem adăuga:

* Maria Tănase şi-a continuat activitatea cu un şi mai mare succes, parcurgînd toate regiunile ţării, culegîndu-şi singură melodiile, cărora numai ea le-a dat o interpretare nemuritoare. A cîntat şi operetă lîngă Ion Dacian, a jucat şi teatru lîngă Ion Manolescu, a fost, un timp, şi profesoară la Şcoala de muzică, a cutreierat ţara în numeroase turnee, dar a mers şi în străinătate, lansîndu-şi, fie la radio, fie la revistă, sau, mai tîrziu, pe micul ecran, foarte multe melodii de neuitat, dintre care amintim ,,Ciuleandra”, ,,Butelcuţa me”, sau ,,Dragi mi-s cîntecele mele”. A murit în iunie 1963.

* Costică Tănase, actorul, directorul, cetăţeanul obişnuit, omul şi prietenul tuturor, a continuat să „construiască” reviste teatrale, care plăceau tot mai mult şi atrăgeau un mare public, asta fiindcă îşi legase numele de revista-teatrală, iar „Măria Sa Publicul” îl copleşea cu aplauze. Iată cîteva dintre faimoasele lui spectacole de revistă: ,,Tănase-Cărăbuş”, ,,De lemn Tănase”, ,,Vox Populi-Vox Tănase”, ,,Poftă Bună la Tănase”, ,,Circul Tănase”, ,,Tănase la Savoy” şi altele.

A avut de suferit enorm după august 1944, pentru că, neînfricat cum era, trăgea în ţeapă în continuare, ceea ce autorităţile vremii nu suportau. A murit în august 1945.

* Şi fiindcă Tănase a fost şi erou al coincidenţei arătate, armăsarul roib din ,,Major şi Tally-ho”, trebuie spus că a fost vîndut de moştenitorii Costandache unui nou mare proprietar, Grigore Teodorescu (curelaru’). După ce l-a alergat încă un an şi i-a adus două premii obişnuite, l-a vîndut în afara hipodromului, pentru călărie. Tănase cel roib a fost văzut, ultima dată, alergînd trap, călărit de George Sescioreanu, care îşi avea reşedinţa de vară pe bucata de pămînt dintre Malu Mare şi Cîrcea, în Dolj, nu departe de Craiova. Era în iunie 1944.

* În ceea ce-l priveşte pe Gică Tănase, el este singurul supravieţuitor al rarissimei coincidenţe. Talentul, ce zăcea în el de copil, s-a revărsat, din plin, pe Hipodromul Băneasa-Trap, apoi pe Hipodromul de Trap din Ploieşti. A fost multiplu campion, victorios în toate premiile clasice ale trăpaşilor. L-am văzut ultima dată în 1992, la un concurs, cînd era, încă, un driver de înaltă ţinută şi maestru de necontestat. Am aflat, mai tîrziu, că s-a pensionat. Era şi normal, trecuse de 80 de ani.

Aici se încheie şi istorioara noastră despre cei 4 Tănase, participanţii rarissimei coincidenţe de atunci, de pe Băneasa-Trap.

Sfîrşit

ALEXANDRU GRIGORESCU

COMENTARII DE LA CITITORI