Mariana Mihuţ – emoţie vie

in Mîndri cã sîntem români

Etimologia cuvîntului „histrion“ ne conduce de la personajul definit ca perfid, şarlatan, de joasă speţă, care umbla pe străzi să păcălească lumea cu şarmul său pentru a cîştiga ceva bănuţi. „Bufon“, la începutul Evului Mediu, „actor ambulant“, îşi cîştigă în zilele noastre statutul de „actor“ ca meserie deosebită şi onorabilă.

Acesta este probabil cuvîntul care ar putea să o definească pe doamna Mariana Mihuţ, şi anume cel de „actor“, deoarece, pe scenă, nu contează sexul, nu contează de unde vii, cine eşti, ci ceea ce devii. Aşa cum dumneaei afirmă cu privire la rolul regelui Lear: „Nu, nici în «Petru», nici în «Regele Lear» nu am jucat bărbaţi, am interpretat personaje“. Cine nu a văzut acest spectacol la Bulandra, în regia lui Andrei Şerban, ar fi cazul să o facă.

Mariana Mihuţ este printre puţinele actriţe care, de-a lungul anilor, şi-a format o identitate de „actor“. Pe scenă este emoţie vie, trup şi suflet transpus cu un talent fascinant şi o minte lucidă. Emoţiile şi efectele cele mai puternice le pot crea actorii care se folosesc de mintea lor lucidă pînă în punctul în care personajul jucat pune stăpînire pe ei şi pe spectatori, indiferent de regizorul care a coordonat proiectul; în cazul actorilor precum Mariana Mihuţ uiţi de acest aspect, identitatea şi jocul actoricesc furîndu-ţi gîndurile cu totul. Deţine o sursă infinită de energie şi dorinţă de realizare pe care le transpune în toate rolurile, care sînt mai mult de 30 la număr, de-a lungul carierei. Pentru studenţii la Actorie, Mariana Mihuţ reprezintă material de studiu. Te duci la spectacolele ei cu carneţelul în mînă şi cu toată atenţia de care dispui pentru a fura meserie. Evident, asta nu înseamnă că nu le vei acorda atenţie celorlalţi actori, pentru că o actriţă de talia Marianei Mihuţ nu eclipsează partenerii de joc, ci, din contră, îi ajută, dă un sens fiecărei scene şi întregului spectacol, o lumină deosebită. Premiile şi distincţiile primite sînt mai puţin importante în acest caz, şi relevante doar pentru un anumit fel de statistică; oricine dă căutare pe Google, sau nimereşte accidental să citească un articol biografic despre Mariana Mihuţ poate vedea cîte premii a obţinut, de ce şi cum, dar motivul pentru care a obţinut aceste merite şi adevărata Mariana Mihuţ o pot vedea numai la teatru.

O referinţă pe care aş vrea, totuşi, să o amintesc ar fi cartea pe care criticul de teatru Mircea Morariu „Cu şi despre Mariana Mihuţ“ a publicat-o. Citind această carte, putem descoperi un fragment din adevărul actriţei, o parte din identitatea sa curată, plină de emoţie, adevăr şi modestie, căci asta mi se pare o adevărată calitate: modestia de a lăsa pe alţii să scrie despre tine, de a te face remarcat prin fapte cu adevărat notabile. E o modă în ultima vreme ca actorii sau alte personalităţi public cunoscute să publice un soi de jurnal-roman autobiografic, pe care nu o blamez, dar nici nu o pot îmbrăţişa. Nu e credibil.

Aşadar, faptul că a interpretat o listă impresionantă de roluri principale/secundare, feminine, travesti sau alte genuri nu are importanţă pentru nimeni; calitatea jocului actoricesc, adevărul şi sufletul pe care le transpune într-un singur rol ar fi putut să o facă la fel de cunoscută, iubită şi apreciată.

 

Nicoleta Diaconeasa

COMENTARII DE LA CITITORI