MARIN SORESCU

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Marin Sorescu n-a existat.

A existat doar o Oltenie oaţă,

în care oamenii spuneau una

ca să se-nţeleagă două, sau nouă, sau

nouăzeci şi nouă.

A existat o mustaţă cît de la est la vest,

în jurul căreia s-a încropit o mînă de om,

crăcănat de ziceai c-a stat o veşnicie călare

pe globul pămîntesc.

Au existat nişte ziceri mehenghe,

c-o silabă-n cer şi una-n pămînt,

nişte vorbe lunecoase, clipocitoare şi iuţi

ca apele de munte,

nişte întorsături de condei de te lua cu ameţeală.

A mai existat o poftă nedomolită de a nu

fi plicticos,

de a nu bate nici apa în piuă, nici cîmpii,

ci numai şaua ca să priceapă iapa –

şi iapa necheza româneşte de se-auzea

pîn-la Stockholm.

Au mai existat şi o meditaţie transcedentală

(ba chiar mai multe),

şi un scaun înalt de ministru,

şi un duh ca o ogradă în care se simţeau bine

oameni simpli ca Nenea Anton, Nenea Iancu, Nenea Eugen, Nenea Jacques, Nenea Ion,

Nenea Teodor,

şi un şevalet de pictor,

şi cărţi pe care librarii le vindeau pe sub mînă…

 

Şi fiindcă toate acestea trebuiau să poarte un nume

li s-a zis Marin Sorescu.

GEORGE PRUTEANU

(Parodie tragică, citită de autor la 10 decembrie 1996, în plenul Senatului, la moartea poetului)

COMENTARII DE LA CITITORI