Marş ruşinos al trupelor americane şi canadiene, de la Marea Neagră la Cîmpia Turzii

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Cîtă drepate avea preşedintele nostru, Corneliu Vadim Tudor, cînd spunea că Traian Băsescu e o slugă a SUA. Eu aş zice chiar că acest troglodit s-a comportat, timp de mai bine de 10 ani, ca un veritabil guvernator al coloniei numite România, simţindu-se cum nu se poate mai bine într-o astfel de postură. Numai că astăzi s-a ajuns la o situaţie la care nu ne-am fi gîndit niciodată: practic, actualii guvernanţi au pus ţara la dispoziţie Unchiului Sam.

Ca român animat de sentimente naţionaliste, mă frapează ceea ce se petrece, în prezent, în ţara mea: coloane de tancuri mărşăluind prin Constanţa, Feteşti ş.a.m.d.; aplicaţii cu elicoptere deasupra Municipiului Slobozia (jud. Ialomiţa), luîndu-se drept obiectiv de atac Combinatul Chimic din apropierea oraşului etc. Nu exagerez deloc cînd spun că manevrele militare desfăşurate în ziua de 13 mai a.c., între orele 11 şi 13, au creat panică printre locuitorii zonei, din pricina zgomotului produs de elicoptere, uruitul lor readucîndu-mi în minte raidurile americane de la Bucureşti, din aprilie 1944. E bine să ştie Iohannis şi Ponta că noi, cei din Slobozia, am dezavuat desfăşurarea aceea de forţe de pe cerul oraşului nostru.

Evenimentele, însă, nu s-au oprit aici: TVR anunţa, în 14 mai, că aproximativ 15.000 soldaţi americani şi canadieni se aflau la Ploieşti, în drum către zona de manevre din perimetrul Cîmpia Turzii (judeţul Cluj). La acelaşi post de televiziune, foarte eclipsatul ministru al Apărării, Mircea Duşa, spunea că, printre cei 15.000 de militari, ,,sînt şi români”. Adică, după cum înţeleg eu lucrurile, noi sîntem un fel de anexă a NATO, care îşi face de cap pe teritoriul Patriei noastre. Acum pricep mai bine de ce reprezentanţi autorizaţi ai Rusiei spun clar: „Armamentul are drept ţintă Deveselu“ (baza americană de rachete balistice).

Judecînd după impunerea majorării bugetului destinat Armatei şi repetatele aplicaţii de la Marea Neagră, din Poligoanele de la Cincu (judeţul Braşov) şi Babadag (judeţul Tulcea) să înţeleg, oare, că ne pregătim de apărarea Patriei? Dacă este aşa, mă întreb: nu cumva Baza americană de la Deveselu este cauza? Păi, în acest caz, nouă de ce nu ni s-a cerut părerea? Atunci am fi cerut înlăturarea cauzei, adică a bazei de la Deveselu şi a altor centre cu potenţial similar preconizate de Unchiul Sam pe teritoriul ţării noastre. Odată dislocate efectivul de 700 de militari şi tehnica de luptă aferentă, din zona Constanţa-Bobocu-Cincu etc., ruşii nu vor mai avea motive să considere România drept ţintă. Actuala conducere de la Bucureşti trebuie să ducă o politică de echilibru, nu de aservire a ţării, aşa cum o facem, astăzi, faţă de NATO şi, în special, faţă de SUA, care, după cîte se observă, fac presiuni vizibile pentru ca ,,bătrînul continent” să nu aibă linişte. Of, lupta asta dintre dolar şi euro!

VOICU ANTON

P.S. – Cred că aceia care doreau, în 1944-1945, să vină americanii, după marşul (manevrele trupelor Unchiului Sam) efectuat zilele acestea, în ţara noastră, nu mai gîndesc aşa. De ce? Este lesne de înţeles că România este considerată o colonie-poligon, pentru antrenamentul trupelor NATO.

COMENTARII DE LA CITITORI