Martor la traiul greu al românilor

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Sînt un om care umblă cu mijloacele de transport în comun mai tot timpul, pentru că nu mă ţin buzunarele să mă deplasez cu taxiul acolo unde am treabă, asta însemnînd, mai cu seamă, la medicul de familie. Deh, de la un timp, sînt nevoit să îl vizitez destul de des, din motive lesne de înţeles. Acest lucru îmi dă posibilitatea, însă, să fiu conectat la realitatea cotidiană şi să ascult cum vorbesc unii şi alţii despre traiul lor de zi cu zi, despre aroganţa oamenilor politici şi despre multe alte chestiuni care privesc societatea noastră, în general. Sînt vorbe care nu fac, oricum, cinste clasei politice. Pentru că – trebuie s-o spun pe-aia dreaptă – de felul cum trăiesc locuitorii acestei ţări (iar cei mai mulţi dintre ei duc un trai de subzistenţă), vinovaţi sînt cei ce ne conduc, dar care, de fapt, nu ne conduc nicăieri… Ei ne livrează doar nişte minciuni sfruntate, dar şi frustrante. Păi, cum să ducă bietul român un trai civilizat, cîtă vreme el nu are drepturi, ci numai ,,îndatoriri cetăţeneşti”? Cum să trăiască demn omul de la talpa ţării, cînd el este tot timpul umilit, înjosit şi lăsat în voia sorţii, fără loc de muncă, dar şi fără apă la chiuvetă, fără curent electric, din cauza facturilor umflate, pe care nu le mai poate plăti din bugetul său, tot mai sărac? Şmecherii ştiu cum să facă bani din necazul celor care nu au posibilităţi materiale pentru a-şi căuta dreptatea în hăţişul acestei jungle, în care oamenii nu se mai respectă, mulţumindu-se să trăiască la voia întîmplării, nepăsători şi indiferenţi unii faţă de ceilalţi.
Merg adeseori prin parcuri, prin pieţe, cu oamenii de rînd, aştept, împreună cu ei, pe holurile spitalelor, pentru consultaţii la medic, stau la cozi, alături de ei, la Oficiul poştal, să-mi ridic pensia şi, de peste tot, aud glasuri nemulţumite şi revoltate. Blesteme. Ură. Silă de viaţă… Şi înţeleg destul de bine jalea pe care o poartă fiecare om în suflet. Cum să nu fi revoltat, cînd vezi că ţara ta a ajuns un leş, din care tot felul de prădători se înfruptă cu neruşinare? Ce poate fi mai condamnabil, mai ales într-un stat ce se pretinde a fi democratic, decît jefuirea banilor alocaţi tratamentelor pentru bolnavii de cancer? Dacă pînă aici s-a ajuns, atunci, domnule premier Victor Ponta, despre ce fel de civilizaţie vorbim, şi ce înseamnă ea pentru dvs., cîtă vreme în şcoli bîntuie păduchii, tuberculoza face ravagii în rîndul populaţiei, iar analfabetismul a atins cote alarmante? Deie Domnul, şi pentru noi, vremuri mai bune, că prea plîng doinele noastre. Românilor le-au secat şi lacrimile din ochi, tot privind, cu jale şi cu spaimă, cum cresc preţurile medicamentelor de pe amărîta lor de reţetă. Au ajuns oamenii să vorbească cu mîna la gură, de teamă, de frică: cine ştie cine-o fi prin preajmă? Fiindcă vechile metehne – trasul cu urechea, spionatul celor din jur – n-au dispărut, din contră, sînt practicate mai abitir ca altădată. Deh, au apărut aparate de înregistrare tot mai sofisticate şi mai performante. Din păcate, aud destui oameni zicînd că nu vor să mai voteze: ,,Mai bine fără aleşi, decît cu nişte netrebnici al căror singur gînd este cum să-şi umple buzunarele din banul public şi să-şi satisfacă doar propriile interese”.
Atenţie, viitori pretendenţi la fotoliile Puterii! De comportamentul vostru şi de felul în care înţelegeţi să-i trataţi pe români va ţine cont alegătorul, atunci cînd va pune ştampila pe buletinul de vot…
ION MACHIDON,
Preşedintele Cenaclului ,,Amurg sentimental”

COMENTARII DE LA CITITORI