Mărturia monahului Mitrofan, cel care s-a ascuns în podul Sfîntului Mormînt ca să vadă Lumina Sfîntă

in Pagină creştină

Monahul grec Mitrofan s-a născut în anul 1900 în localitatea Kerasunda, din Pont. În 1921, în perioada genocidului locuitorilor din Pont de către turci, a fost omorîtă toată familia lui. El însuşi, la vîrsta de 21 de ani, a fost prins şi trimis la închisoarea din Ntigiampakir, unde prizonierii lucrau la minele de cupru. Cei mai mulţi dintre ei erau condamnaţi la moarte din pricina mîncării infectate şi a condiţiilor mizerabile de trai. După cîteva luni de şedere în temniţă, Părintele Mitrofan a reuşit să evadeze. Fără patrie şi familie, singurul scop al vieţii sale era să reuşească să ajungă viu la Ierusalim, ca să se închine la Mormîntul lui Christos.
Timp de mai multe săptămîni, a călătorit desculţ prin munţi, ca o sălbăticiune, ascunzîndu-se de oameni. Îndreptîndu-se spre sud, a ajuns la localitatea Alep din Siria, de acolo a mers la Beirut, în Liban, după care, mergînd zile întregi paralel cu ţărmul, a ajuns la portul Haifa din Palestina. Peregrinarea lui s-a încheiat la 1 noiembrie 1923, cînd a ajuns la Ierusalim, unde şi-a împlinit făgăduinţa sa la Sfîntul Mormînt. Doi ani mai tîrziu, în 1925, a fost tuns în monahism şi a fost rînduit păzitor al Sfîntului Mormînt de către Patriarhul Damian I.
În această calitate, a participat la ceremonia Sfintei Lumini de la Paştile anului 1925. Vreme de multe luni l-a chinuit nedumerirea şi îndoiala cu privire la natura minunii. Credinţa lui se clătinase şi se întreba dacă într-adevăr este vorba despre o minune adevărată. Răspunsul la întrebarea sa a venit cîteva luni mai tîrziu, în Sîmbăta Mare a anului 1926, cînd a reuşit să se ascundă în podul Sfîntului Mormînt, de unde putea să urmărească tot ceea ce se petrecea în interiorul lui. Cele pe care le-a trăit în acea zi, le-a povestit după 55 de ani, la Paştile anului 1980, preotului cipriot Sava Ahilleos, care le-a consemnat în scrierea sa: Am văzut Sfînta Lumină. În acel an, părintele Mitrofan avea 80 de ani şi număra deja 56 de ani neîntrerupţi de păzitor al Sfîntului Mormînt. Aşa cum el însuşi a mărturisit, cînd era tînăr de 25 de ani, fusese stăpînit de o dorinţă nestăpînită de a vedea cu ochii săi cele ce se petreceau în înteriorul Mormîntului în clipa cînd cobora Sfînta Lumină.
„Trebuia să văd, ca un alt Toma necredincios”, spunea el, „cu ochii mei ceea ce se întîmplă în interiorul Mormîntului ca să cred”.
De multă vreme, căuta modul de a da răspuns la întrebările lui. Într-o zi, pe cînd curăţa cupola în podul Mormîntului, a descoperit o mică ascunzătoare în care, cu greutate, putea intra trupul unui bărbat. Era singurul loc în care putea să se ascundă şi să urmărească nevăzut de nimeni venirea Sfintei Lumini. În Vinerea Mare a anului 1926, la miezul noptii, Părintele Mitrofan pune în aplicare planul său îndrăzneţ. La ora 00:30 a cerut de la un ajutor de-al său să-i aducă o scară ca să controleze candelele ce erau atîrnate sus. După ce a urcat în podul Mormîntului, a spus ajutorului să ia scara, motivînd că va coborî de acolo printr-o săritură atunci cînd va termina controlul. Însă Părintele Mitrofan a rămas în ascunzătoare toată noaptea. Ceasurile care au urmat au fost martirice, aşa cum povesteşte el însuşi, deoarece a început să fie stăpînit de o frică nemaicunoscută. Învinovăţiri şi mustrări de conştiinţă îl chinuiau pentru ceea ce a îndrăznit să facă. „Am început să mă prihănesc pe mine însumi”, spunea el, „pentru ceea ce am făcut şi pentru hotărîrea mea lipsită de maturitate… Toată lumea crede, numai tu, Mitrofane, nu crezi”. Vreme de 12 ceasuri a rămas nemişcat şi tăcut. Avea cu el numai puţină apă şi o mică lanternă, pe care a folosit-o la ora 11 dimineaţa, cînd Mormîntul a fost pecetluit şi el a rămas singur în întuneric. După o oră, potrivit tipicului, la ceasul al doisprezecelea din zi, uşa Mormântului a fost despecetluită şi, mai tîrziu, a intrat patriarhul grec. Fragmentul care urmează descrie cele care se săvîrşesc după intrarea patriarhului, exact aşa cum le descrie Părintele Mitrofan: „Atunci am desluşit chipul patriarhului, care s-a plecat să intre în Mormîntul dătător de viaţă. Exact în acea clipă, cînd agonia mea ajunsese la o înfricoşătoare încordare nervoasă în mijlocul tăcerii mormîntale, în care îmi auzeam şi răsuflarea, am auzit deodată un şuierat uşor. Semăna cu suflare uşoară de vînt. Şi îndată am văzut o privelişte de neuitat: o Lumină albăstruie a umplut tot sfinţitul loc al dătătorului de viaţă Mormînt… Cîtă frică şi cutremur nu mi-a pricinuit acea Lumină albăstruie, în care Îl vedeam clar pe patriarh, de pe faţa căruia curgea transpiraţia… Şi, ca şi cum ar fi fost luminat de acea Lumină, a început să citească rugăciunile… Şi îndată Lumina albăstruie a început să se preschimbe într-o Lumină albă, ca aceea a Schimbării la Faţă a lui Christos. În continuare acea Lumină albă s-a preschimbat într-o sferă luminoasă ca soarele, care a rămas nemişcată deasupra capului patriarhului. Apoi l-am văzut pe patriarh ţinînd mănunchiurile cu 33 de lumînări. Şi ridicîndu-şi încet mîinile în sus, s-au aprins dintr-odată sfînta candelă şi cele patru mănunchiuri de lumînări. În acea clipă a dispărut sfera luminoasă. Ochii mi s-au umplut de lacrimi şi trupul îmi ardea în întregime”. Aceasta este istorisirea Părintelui Mitrofan referitoare la fapta îndrăzneaţă pe care a întreprins-o în acea Sîmbătă Mare a anului 1926. Este singurul martor ocular care, fără să aibă dreptul, a trăit coborîrea Sfintei Lumini în interiorul Mormîntului lui Isus Christos.

COMENTARII DE LA CITITORI