Mărturiile pacienţilor internaţi la Bagdasar-Arseni

in Alte știri

Mărturiile pacienţilor internaţi la Bagdasar-Arseni:

„Nu trebuie să uităm ce s-a întîmplat, pentru că altfel se va repeta“

 

În toată această mare de durere, cîteva chipuri ne imploră să fim optimişti. Sînt răniţii care au trecut prin iad în noaptea neagră, de 30 octombrie, şi care acum păşesc timid, în noua lor viaţă. Ştiu că nimic nu va mai fi la fel.

Au pierdut prieteni, fraţi, sau colegi, iar destinul i-a forţat în cel mai brutal mod cu putinţă să preţuiască fiecare zi. Mai puţin norocoşi, alţi 14 sînt încă în stare gravă şi critică. Salonul 4, etajul 9, Spitalul Bagdasar Arseni. În acest loc s-a instalat de acum un virus molipsitor, care se numeste „optimism“. Tineri frumoşi au legat, în aceste zile, o prietenie pe viaţă. Au împărţit acelaşi coşmar, iar acum luptă împreună cu durerea.

Joi, 12 noiembrie, cîţiva pacienţi de la Spitalul Bagdasar-Arseni, aflaţi în stare bună, printre care Andrei Trifan, Alex Plîngu şi Marian Leuştean, au discutat cu presa. Marian, basistul formaţiei „Monarchy“, şi Andrei Trifan, artişti amîndoi, au împărţit aceeaşi scenă în urmă cu 3 ani, iar acum acelaşi salon. În acea noapte, Marian a fost printre cei care s-au salvat singuri.

Marian Leuştean, în seara tragediei: „Toată lumea a intrat în panică, ne-am călcat în picioare, care a fost mai tare trăieşte”. Acum, tînărul vede viaţa cu alţi ochi. Şi abia aşteaptă să scape de pansamentele de la mîini ca să-şi poată îmbrăţişa chitara. „Fiecare zi este un dar. în acea seară am descoperit că viaţa este un fir de nisip. O poţi pierde foarte uşor. Şi atunci, de ce să nu ne bucurăm în fiecare zi? De ce să nu rîdem, să ne îmbrăţişăm?! Dincolo de pofta uriaşă de a trăi, Marian încearcă să ascundă o mare suferinţă. Colegul său, toboşarul trupei „Monarchy“, ne-a părăsit: „Toboşarul nostru nu mai este…”.

Andrei Bud: „Mi-am stins părul cu mîinile cînd a luat foc, aveam părul pînă aici. Rocker. La fel ca toţi ceilalţi, Andrei le este recunoscător medicilor. „Ne tratează ca şi cum am fi copiii lor. Au venit, pur şi simplu, de acasă, au venit de pe toate secţiile, încă fac ture duble gratis, ca să aibă grijă de noi.

Alex vede şi el acum viaţa ca pe un dar de la Dumnezeu. Are 26 de ani şi e student la Arhitectură. Este solist vocal şi în momentul în care se zbătea să iasă din capcana Colectiv se gîndea doar la faptul că nu şi-a încheiat socotelile cu viaţa. Că mai are de cîntat. „Eram blocat acolo şi eram nervos pentru că am treabă şi abia aştept să plec de aici să mă ocup de viaţa mea. Am întrebat lumea dacă sînt ars pe faţă şi dacă am căile respiratorii afectate, şi am făcut vocalize în timp ce îmi era mîna bandajată şi ferfelită”.

Andrei Trifan, 44 de ani, din Mangalia, de profesie scafandru de mare adîncime: „Am fost cu prietenii mei din alte trupe la concert, ca să-i susţinem pe prietenii noştri de pe scenă”. „În momentul în care a izbucnit incendiul, a fost o stare de hipnoză generală, lumea a paralizat pentru cîteva secunde, nimeni nu se aştepta la acest fenomen. Solistul vocal chiar a cerut un extinctor ca să stingem focul, dar pe moment nimic nu a fost de ajutor. După cîteva secunde, a început un foc puternic, care a trimis lumea către ieşire, într-o busculadă de care nu aş vrea să aibă parte nimeni de acum încolo“, a povestit acesta. „Eram la 4 metri de scenă, în faţa camerelor principale de filmat. Cumva, în momentul acela de hipnoză generală, am reuşit să-mi fac loc spre ieşire. Din pegătirea de 25 de ani de armată mi-am dat seama că ceva e în neregulă şi am căutat modul prin care să-mi salvez, în primul rind, mie viaţa. Înainte am strigat la toată lumea să se lase cît mai jos, am încercat să le induc oamenilor o umbră de reacţie. Am înţeles că au auzit mulţi. Spre ieşire s-a creat o busculadă, cei mai nepregătiţi au încercat să tragă de cei din faţă ca să-şi facă loc ei să iasă. Eu, pînă spre ieşire, am reuşit să-mi menţin respiraţia aproximativ un minut şi jumătate, cu ochii închişi m-am tîrît pe coate şi pe genunchi, exact cum am învăţat în Armată. Asta m-a salvat, mi-a salvat căile respiratorii, nu am nimic. De piciorul meu am mai tras pe cineva. Cînd am ieşit erau două persoane, nu ştiu cine, au reuşit să ridice persoana de pe piciorul meu şi pe mine şi să ne ducă departe de acel loc“, a spus Andrei. „În primul rind, e vinovată conducerea clubului, trebuiau să asigure minimul de măsuri de siguranţă. Asemenea măsuri ar trebui să existe peste tot, să existe un stingător, un hidrant, lucruri pe care putem toţi să le manevrăm într-o asemenea situaţie. Avem echipe de medici, de psihoterapeuţi, care se ocupă de noi, de dimineaţa pînă seara, chiar şi noaptea. Au renunţat la familii ca să se ocupe de noi“, a continuat el. „Cred că iertarea va veni uşor-uşor, dar nu trebuie să uităm ce s-a întîmplat, pentru că altfel se va repeta. Voi mai merge în cluburi. Un dezastru nu mă va opri să-mi trăiesc viaţa, să-mi susţin prietenii“. „Să zicem că Andrei este liderul nostru spiritual, e sacul nostru de bancuri, purtătorul de voie-bună, încercăm să-l ajutăm, să trecem mult mai repede peste întrebările puse în fiecare zi. Oamenii au văzut destulă tristeţe, destulă moarte, ne întrebaţi dacă vom uita vreodată. Nu vom uita aşa ceva. Aşa ceva nu trebuie să se întîmple într-un stat civilizat, nicăieri“, a spus un alt pacient. „Noi nu-i vom uita niciodată pe cei care au fost la acel concert şi le vom dedica, în fiecare an, un concert comemorativ. Încercăm să ţinem starea de spirit cît mai bună. Viaţa e ca un fir de nisip, o poţi pierde instantaneu. Încercăm să ne bucurăm de fiecare moment petrecut împreună. Vrem să le mulţumim voluntarilor, echipei de doctori, de asistente, femeilor care fac curăţenie. Ne simţim iubiţi în fiecare moment“, a continuat tînărul. „Mi-am schimbat optica despre viaţă. Este mult mai plăcut să te bucuri decît să urăşti. E mai plăcut să faci un dar decît să iei ceva de la altcineva. E benefic să rîdem decît să plîngem. Sîntem trataţi extraordinar. În acest spital am fost trataţi din prima clipă ca membri ai familiilor, sîntem copiii lor. Sînt medici care au stat 3 zile în gardă ca să arătăm aşa, ca să putem să vă facem cu mîna, să putem să ne ştergem la fund. Am încercat să «infectăm» şi celelalte saloane cu voie-bună, să cîntăm împreună, să rîdem, să ne bucurăm de viaţă“, a mai spus pacientul de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni. „Foarte mulţi sînt ţinuţi în viaţă de mîinile acestor oameni. Ei ne-au scăpat din ghearele morţii. Chiar au grijă de noi, au renunţat la familii, cîte 3 zile de gardă, vă daţi seama ce înseamnă asta? 72 de ore să ai grijă de un om pe care, cînd l-ai atins, urlă de durere (?!). Eu, unul, nu aş putea să fac aşa ceva. Nu sîntem aici ca să pedepsim pe cineva, nu avem abilităţi de lideri sau de judecători. Nu ne putem da cu părerea. Ne dorim ca lucrurile să aibă mersul lor firesc. Cei vinovaţi să plătească. Pe noi ne interesează un singur lucru: mulţumim tuturor oamenilor care s-au gîndit la noi, spitalului care a avut grijă de noi, personalului auxiliar, femeilor de serviciu, care, în fiecare zi, au venit la noi cu o vorbă bună, au avut grijă să fie frumos şi curat. Datorită dînşilor noi, azi, putem vorbi cu dvs. Sîntem foarte bucuroşi fiindcă am văzut că Poporul Român este un popor, nu este un circ, cum crede lumea. Am fost dezbinaţi 25 de ani, acum sîntem uniţi”, a continuat pacientul.

Alex Plîngu: „Se vorbeşte mult, se vorbeşte prost, aşa sîntem noi învăţaţi. Am fost cu o prietenă în club, a scăpat, nu are nimic. Eu am fost foarte norocos că sînt în viaţă. Acum încercăm să menţinem starea de bine, să uităm. E nasol, am văzut oameni care au murit sub ochii mei. Cum poate să fie? Crezi că mie mi-e bine dacă ne amintim lucrurile astea? Ne ocupăm de starea de bine, facem karaoke, zîmbim, sîntem o familie. Vin oameni pe care nu îi cunosc cu sacoşe, vor să ne ajute. Asta vreau să ştiţi, că sînt oameni buni în România. Nu ştiam că e un număr atît de mare de oameni buni, de români buni“.

Adrian Stănculea: „Vorbim, mai glumim cu ei, unii sînt chiar foarte veseli, mai povestesc din accident. Mănîncă, se deplasează, şi-au început deplasările. O fată care e arhitect, cînd au venit nemţii, a ţinut să le facă schema accidentului, cum s-a întîmplat, pe cutia de mîncare, a luat un pix şi a desenat cum a ieşit ea. A fost haios, chiar şi nemţii au făcut poze“.

Cei stabili au început deja exerciţiile de recuperare şi primesc zilnic consiliere psihologică. Cu toţii simt că trebuie să se bucure. Vor să-i iubească şi să-i îmbrăţiseze pe cei dragi, vor să fie mai buni. Şi vor ca mesajul lor să ajungă şi la urechile noastre, ale celor care nu am fost în „Colectiv“. „Sănătate tuturor şi însănătoşire grabnică tuturor celor care sînt la terapie intensivă!”, le-a transmis Marian Leuştean.

Ştirile Pro Tv

COMENTARII DE LA CITITORI