Mărturisirile tulburătoare ale unui medium

in Lecturi la lumina ceaiului

 

„ŞI ANIMALELE NOASTRE IUBITE SE DUC ÎN CERURI!“ (2)

 

Sydelle a răspuns că ar primi cu bucurie sfaturile tatălui ei, deoarece, la început, afacerea fusese a lui.

– Sînt convinsă că îmi va da sfaturi profesionale bune.

I-am spus ceea ce recepţionam:

– Ştii cumva dacă fratele dumitale a luat în calcul posibilitatea de a-şi lua un asociat?

– Nu sînt sigură, dar îl voi întreba.

– Foarte bine. Jack îmi spune că i-a fost foarte greu să scoată bani din afacerea asta. Pare dificil, dar, zice el, va trebui să aveţi răbdare, fiindcă situaţia se va schimba şi, în cele din urmă, o să vinzi această afacere.

Lui Sydelle i-a scăpat o exclamaţie de uimire, precizînd că nu avea nici o intenţie să vîndă afacerea. Dimpotrivă, se gîndea s-o păstreze în familie cît mai multă vreme cu putinţă.

– Tatăl dumitale zice că şi-a făcut prea multe griji în legătură cu firma lui şi că aceasta i-a acaparat toată viaţa. Nu vrea să mergi şi dumneata pe aceeaşi cale. Şi-ar fi dorit să fi avut, pe pămînt, mai mult timp şi pentru alte lucruri, în afară de muncă. El crede că ar fi putut să realizeze mult mai multe, dacă şi-ar fi acordat răgazul necesar. Era riguros şi pretenţios în legătură cu munca. Voia să facă tot ceea ce îi stătea în putinţă ca să-şi dovedească meritele. Zice că dumneata ai fi putut să-l înveţi o mulţime de lucruri. Acum îi oferi multe învăţăminte.

Sydelle a devenit foarte emoţionată, ca şi tatăl ei. Apoi, acesta a vorbit despre mama lui Sydelle.

– Este îngrijorat în privinţa mamei dumitale. Îmi spune că se certau prea mult. O parte din el continuă s-o iubească şi, acum, el o înţelege mai bine. Mama dumitale nu este mulţumită, în primul rînd, de ea însăşi. Se aşteaptă ca lumea să facă diverse lucruri pentru ea. Trebuie să-ţi trăieşti propria viaţă. Subliniază-i acest lucru şi ei.

– Aşa voi face.

Apoi, Sydelle mi-a pus o întrebare care m-a ajutat să-mi schimb felul de a gîndi despre persoanele care suferă de maladia Alzheimer:

– Unde se afla tatăl meu cît timp a avut boala Alzheimer? Vreau să spun, unde se afla spiritul lui? A murit şi a plecat în altă parte?

– Tatăl dumitale consideră că întrebarea este interesantă şi zice că va încerca să răspundă cît va putea el mai bine. Este o mare diferenţă între înţelegerea celor de pe pămînt şi înţelegerea fiinţelor din lumea cerească. El spune că, în majoritatea timpului, era inconştient şi se simţea ca într-un soi de somn uşor. Mai precizează că, în anumite momente, avea impresia că se află în afara corpului şi că spiritul său îi priveşte trupul de pe pat şi urmăreşte toate persoanele din încăpere. Îi era greu, deoarece nu avea nici noţiunea timpului, aşa cum o avem noi. Nu putea percepe timpul şi spaţiul, aşa cum o facem noi, pe pămînt.

– Vedea siluete de spirite în preajma lui?

– Simţea, cumva, nişte energii în jurul său, dar n-a ştiut, pînă cînd a murit, cine erau persoanele acelea. Cineva care părea a fi tatăl lui şi Rose au venit în momentul morţii.

I-am spus lui Sydelle că mulţi alţii din lumea spiritelor, care avuseseră maladia Alzheimer, au dat răspunsuri asemănătoare. Unii nu-şi dădeau seama unde se află, alţii fuseseră totalmente transportaţi, pe întreaga durată a experienţei. O altă categorie era formată din cei care se aflaseră adesea în exteriorul trupului lor, în acest timp ei fiind perfect conştienţi de prezenţa rudelor, cărora, de multe ori, au încercat să le transmită mesaje.

Ea a continuat să insiste.

– De ce a trebuit ca el să treacă prin această experienţă?

– Nu crede că vei înţelege prea bine, dar – poţi să mă crezi, sau nu – el a ales asta înainte de a veni pe pămînt. Îmi spune că era necesar să treacă prin această experienţă, ca să echilibreze lucrurile.

Apoi, i-am explicat lui Sydelle felul în care înţeleg eu situaţia:

– De multe ori, un spirit trebuie să treacă prin experienţa unei boli, pentru a o depăşi şi a deveni puternic, şi asta, ca să rupă veriga aceea nefastă, astfel încît maladia respectivă să dispară din lanţul genetic al familiei.

După şedinţa aceasta, petrecută cu mulţi ani în urmă, Sydelle şi cu mine am devenit buni prieteni. La intervale de cîteva luni mă suna ca să afle ce mai fac şi, de curînd, mi-a dat cîteva informaţii:

– Nu ştiu dacă-ţi mai aduci aminte de asta, dar într-una din primele şedinţe, l-am întrebat pe tata ceva legat de afacerea familiei. El a spus că vom găsi un partener şi că, în cele din urmă, o vom vinde. Voiam doar să-ţi spun că, în urmă cu cîteva luni, fratele meu a găsit un partener şi, chiar în clipa aceasta, semnează actele pentru vînzarea întreprinderii.

* * *

Şedinţa descrisă în cele ce urmează este una dintre cele mai cunoscute din cariera mea. Era în iunie 1995. Stăteam în faţa apartamentului meu, aşteptîndu-mi următorul client. Mi-am verificat programul, dar nu am recunoscut numele stabilite pentru audienţa programată la orele 6 fix: Don şi Sue Raskin. La 6 fără cîteva minute, pe aleea către casă s-au apropiat un bărbat şi o femeie. Îmi amintesc reacţia mea cînd i-am văzut. Domnul nu arăta bine. De fapt, părea foarte bolnav, şi mi-am închipuit că doamna îi era fiică. Am aflat, apoi, că aceasta era soţia lui.

(va urma)

JAMES VAN PRAAGH

COMENTARII DE LA CITITORI