Maturizarea (2)

in Tabletă de scriitor

Bun, pînă aici lipsa de maturitate a poporului poate să fie ușor transformată într-o prostie și o ignoranță crase. Dar, cum nu dorim să punem orgoliul românului slab pregătit, la încercare, zicem doar că la baza acestei practici de ascundere și de negare a trecutului stă, așa cum am spus, lipsa de maturitate a națiunii române.

Mergem mai departe și vorbim despre o altă dovadă a infantilismului românesc, a modului superficial de analiză, dar și a egoismului dus pînă la nebunie. De aproape 30 de ani, politicienii își bat joc de țara asta și, în speță, de poporul român. Au vîndut pe degeaba cam tot, România se transformă încet, dar sigur, în forță de muncă pentru afară, iar cei care au curaj fug cît mai departe de aceste plaiuri. Din 4 în 4 ani, începînd cu 1990, românii votează cu obstinență aceleași figuri, aceiași bandiți, aceiași vînzători de neam și țară. Și dacă nu sînt aceiași, sînt fiii, fiicele, nepoții și nepoatele celor care îi vînd pe nimic. Deci, de 30 de ani, aceeași treabă, aceleași minciuni, aceleași fețe, partide diferite dar cu aceiași lupi la conducere. Și românii îi votează, îi aplaudă, îi idolatrizează. Țara este praf, industria a fost pusă la pămînt, pădurile românilor s-au pulverizat în cele patru zări, politicienii mint cu nerușinare, taxează cu nerușinare, fură cu nerușinare, vînd totul altora, pe nimic, dar cu comision, și românii tot pe ei îi votează. Și, peste toate acestea, cînd patriotismul este călcat în picioare, cînd cei care au iubit acest popor au fost crucificați chiar de românii lipsiți de minte, imediat ce vreun francez face mișto de români, toți… băi, dar chiar toți se inflamează și se simt jigniți.

Se spune că orgoliul este direct proporțional cu prostia, așa că, atunci cînd e vorba de neamul românesc, orgoliul este mare, foarte mare. Te doare mintea cînd vezi și analizezi acest fenomen. Am senzația că România însăși este un imens Caracal, ăla unde se spune că s-a răsturnat căruța cu proști. Păi, se pare că au fost mai multe căruțe, nu doar una. Așa cum acestei localități i se asociază diverse sintagme, gen ,,penitenciarul situat pe Strada Libertății”, sau bancuri gen ,,erau două mașini roșii în oraș și s-au ciocnit în Noaptea de Înviere”, așa și despre România putem să spunem multe, cum ar fi faptul că Imnul național, ,,Deșteaptă-te, române!” are rol de cîntec de leagăn pentru un popor care doarme. Putem specula și lupta românilor cu o Ordonanță – 13, de exemplu – cînd sute de mii de oameni au ieșit în stradă, în timp ce nimeni nu face nici măcar un gest ca să salveze pădurile României. Exemple sînt multe, dar lipsa de maturitate a acestui neam este mult prea adînc înrădăcinată pentru a putea exista o minimă reacție de protest împotriva nedreptăților pe care politicienii, și nu doar ei, le fac viitorului acestei națiuni. Pentru că, în fond, subiectul articolului de față nu se referă la noi, la generația noastră, ci la cei care vor urma. Așa cum pe Barna și Iohannis, pe Orban și Dăncilă, pe Cioloș și Băsescu nu îi interesează decît prezentul și cum să facă să fie mai profitabil pentru ei, românii trebuie să se gîndească puțin și la ce lasă în urma lor celor care se nasc acum. Dar, deja e mult să ceri unei națiuni care își omoară liderii care o iubesc să se gîndească la copii și la viitorul lor. Oameni mici, obiective mici.

Nu pot să nu rîd de afirmația marelui președinte și infractor nedovedit încă, Traian Băsescu, legată de obiectivul Rusiei de a ocupa Gurile Dunării, o aberație demnă de un pitic politic, în condițiile în care ,,Maica Rusia” are ochii ațintiți pe Bosfor și pe Dardanele, așa cum prezentul o dovedește. Dar, cum ziceam, țară mică, obiective mici, foarte mici, politicieni imaturi și foarte orgolioși. Cam asta e România anului 2019, o țară relativ tînără, cum am spus, dar asupra căreia încă se răsfrîng slugărnicia și trădarea din perioada premergătoare anului 1821.

Sfîrșit

Tano

Păreri și opinii