Maude Rea Parkinson scriind cu simpatie despre români

in Lecturi la lumina ceaiului

Tratatul de pace de la Adrianopol din 1829 a favorizat inițierea de reforme prin care Țările Române au început să se apropie de Occidentul european. Practic, acest proces al modernizării s-a desfășurat pe 3 căi mai importante:

– din ce în ce mai mulți tineri români au început să plece la studii în Franța, Austria, Germania sau Anglia. Impresionați de cele văzute acolo, ei au învățat multe și s-au arătat nerăbdători să aplice și la noi primele însemne ale civilizației;

– suprinzător, dar o impor­tantă contribuție la emanciparea protipendadei, în primul rînd bucureștene și ieșene, și-au adus-o și ofițerii ruși, ocupanți ai Țărilor Române în urma aplicării ,,Regulamentului Or­ganic”. Cei mai mulți dintre ei, fii de nobili și de înalți ofițeri, fuseseră școliți prin Europa. Ca urmare, etalînd maniere elegante, uniforme strălucitoare și vorbind cu ușurință limbile de circulație europeană, ei erau nelipsiți din saloanele de dans, de la teatre și zaiafeturile ținute în casele boierilor de prim-rang;

– în sfîrșit, să nu-i trecem cu vederea nici pe călătorii străini veniți în Țările Române cu misiuni comerciale și di­plomaticești, din plăcere sau în tranzit.

Pe la jumătatea Secolului al XVII-lea, un astfel de călător, probabil un prelat francez, a constituit sursa de inspirație pentru Mihail Sadoveanu, cînd l-a creat pe abatele de Marenne, unul unul dintre eroii romanului ,,Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă”, apărut în 1929. Trecînd prin Moldova, călătorul francez se îngrozește de sărăcia cumplită în care trăiau poporenii. Dar, în același timp, se minunează că oamenii aceia, prin tot ce zic și fac, i se par mai aproape de natură și de Dumnezeu.

Un alt călător, de data aceasta real, care a străbătut Țara Românească, a fost irlandezul Patrick O’Brien. În septembrie 1853, el a debarcat la Sulina și, după 4 luni de aventuri prin Brăila, Galați, Giurgiu, București și Brașov, odată întors în Irlanda natală, a scris ,,Jurnalul unei călătorii în Principatele Dunărene – în toamna și iarna anului 1853”, carte tipărită la Dublin în 1854. La noi, Editura ,,Humanitas” a tradus și publicat cartea în anul 2016, iar, de curînd, revista noastră i-a consacrat o recenzie în acest colț de pagină.

La începutul acestei toamne, în mod cu totul surprinzător, am găsit strecurat pe sub ușă un alt jurnal de călătorie pe meleaguri românești – ,,Douăzeci de ani în România, 1889-1911” – apărut în anul 2014 și tot la ,,Humanitas”. Ce este destul de aiurea e că volumașul de 236 de pagini – garnisit cu un Cuvînt înainte și note semnate de același Constantin Ardeleanu, se vede treaba îngrijitorul colecției – este scris tot de un irlandez. Mai exact, o irlandeză, Maude Rea Parkinson (1860-1938), contemporană cu O’Brien sau poate chiar cunoscuți, care, probabil, discutau numai despre România cînd se întîlneau la bătrînețe. Din scurta notiță biografică, întocmită la editură, aflăm că miss Parkinson, după studii în germanistică, a călătorit mult prin Europa, la un moment dat, lucrînd chiar ca guvernantă în familia unui ofițer superior, care activa la oficiul Șambelanului Curții din Viena. (Aidoma româncei Maria Economu, angajată ca profesoară particulară în casa diplomatului Vasile Grigorcea, pentru tînăra Anna Maria Grigorcea, căsătorită Messeri, strănepoata Veronicăi Micle, pe care a convins-o să predea Academiei Române corespondența dintre Veronica Micle și Mihai Eminescu.) Așa se face că, auzind vorbindu-se laudativ despre România și fiind foarte curioasă din fire, Maude Rea Parkinson și-a propus să cunoască direct locurile unde se îmbinau confortul Occidentului cu farmecul Orientului. Așa că, fără prea multe ezitări, în 1889 s-a stabilit, pentru 22 de ani, în București, devenind o apropiată a multor familii din high-life-ul Capitalei, care se bucura din plin de perioada numită ,,belle époque”. Momentul de vîrf al acestei perioade a fost anul 1916, cînd ,,nefericita și brava Românie” s-a implicat activ în evenimentele tragice ale primului război mondial.

Romanțioasă și senti­mentală, curioasă și doritoare de petreceri, micuța și voluptoasa irlandeză se lasă cucerită de Micul Paris, agitat și mereu pus pe distracții, dar se și cutremură cînd vede mizeria cruntă de la periferie, corupția sălbatică a administrației, pre-­
cum și batalioanele de cer­șetori în zdrențe și sălbăticiți de foame. Dincolo de toate acestea, cititorul va reține deta­lii surprinzătoare pe care privirea atentă a memorialistei le-a adus la lumină, impunînd cititorilor de pretutindeni un București aflat la începutul procesului de modernizare. Primii pași în această direcție îi făcuse domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prin reformele sale, urmat de regele Carol I, în perioada dintre 1866 și 1914.

Cartea a fost concepută în 1916, cînd România a intrat în război, de partea Antantei, și a apărut la Londra în 1921. Era momentul cînd Cabinetele de la Londra și București puseseră la cale – prin conferințe, întruniri, tipărirea de cărți și publicații – propaganda privind popularizarea cauzei românești și ajutorarea ,,nefericitei și bravei aliate din Orient”, aflată într-un greu impas economic și militar. Iar succesul ei a depășit așteptările, căci autoarea s-a mai impus și printr-un stil cald, firesc și agreabil. În plus, au interesat-o, în egală măsură, și viața patriarhală a românilor, cu tradițiile și obiceiurile lor specifice, și burghezia din agitatul București: distracțiile, plimbările, străzile și bătăile cu flori de la Șosea, viața culturală. Pentru occidentali, România de la sfîrșitul Secolului al XIX-lea era un loc prea îndepărtat și confundată adesea cu Ungaria și Turcia. Nu exista tren pînă acolo. ,,Cînd am ajuns la granița cu România, își începe autoarea însemnările de călătorie, m-a cuprins o mare îngrijorare. Era dimineața devreme, cînd te părăsește curajul, iar mulțimile de făpturi din gară, înveșmîntați în piei de oaie, îmi păreau ființe din altă lume, una demult apusă”. Într-adevăr, pe măsură ce-i cunoaște mai bine pe români, are impresia că sînt o națiune de primitivi importați din Africa: needucați, nu se spală și umblă în zdrențe, bolnavii mor cu zile. Între ei și țiganii care cerșesc, adună chiștoace și merg cu ursul nu-i nici o deosebire. Și unii, și alții își aparțin reciproc. Da, aceasta este o realitate a populației de la periferie și de la sate. Dar, cunoscîndu-i mai bine, călătoarea își schimbă impresia. Și asupra lor, și asupra țării. La fel ca O’Brien cu cîteva decenii în urmă, memorialista începe să cutreiere orașul și să-i studieze pe locuitorii din clasa mijlocie și de sus, care, educați și bine îmbrăcați, i se par mai aproape de Apusul Europei. Cutreieră străzile, magazinele și bisericile, se urcă în tramvaiele cu cai și electrice, sfidîndu-i pe acei bucureșteni care se tem să nu fie electrocutați, se minunează de sărbătorile, obiceiurile și tradițiile oamenilor. Pînă și țiganii, excelenți muzicanți, i se par mai simpatici. Face dese incursiuni la țară, unde este fermecată de sărbătorile rustice, costumele tinerilor, cîntecele și dansurile lor. Duminica la horă-n sat. Sîrba și Brîulețul. Acum înțelege că țăranul român nu înseamnă doar mizerie și boli endemice, răscoale și violențe. Satul românesc constituie o lume aparte, o civilizație necunoscută europenilor, într-adevăr, un univers strîns legat de natură și de Dumnezeu.

Primul aspect al progresului și civilizației la români este apariția capitalismului: fabrici și ateliere, puțuri petrolifere, industrie și comerț, magazine. Mișcarea socialistă. Comerțul cu amănuntul e în mîinile evreilor. Dar au apărut și magazine ale aristocraților: prințul Știrbei, prințul Brâncoveanu, Brătienii. Se puneau la vînzare produse agro-alimentare ieftine și de bună calitate, sticle, butoaie și unelte de muncă, obținute pe moșiile lor. (Peste cîteva decenii, intră în joc magazinele și cîrciumile legionarilor: ,,Vom scăpa de concurența evreilor cînd vom pune la vînzare doar marfă ieftină, curată și bună”, suna un slogan al vremii – n.n.) ,,Era păcat că nu se deschiseseră încă magazine englezești și nu se încuraja comerțul cu Anglia!” – exclamă Parkinson. Dar se pare că în calea acestei inițiative se găsea o cauză obiectivă: sistemul monetar britanic cu shillingi, precum și ciudatul sistem de măsuri și greutăți cu mile maritime și terestre, yarzi, pounds. Și încă un aspect valabil și astăzi: după război, un britanic a deschis prima fabrică în România. Buun. Dar românii, dînd de bani, au vrut mai multe ore libere, să se distreze, că o viață avem…

Întreg capitolul al IX-lea (65 de pagini) este consacrat evreilor. Dar, fiindcă autoarea manifestă unele accente antisemite, ne rezumăm la un singur aspect al chestiunii: cică pe vremea turcilor (sic), a fost ales un domnitor evreu care a domnit doar 3 zile. (L-a depășit un maghiar, Csupor, devenit în românește nebunul Ciubăr și pomenit de Creangă, Eminescu și Alecsandri. Se zice că Csupor-Vodă a domnit doar o zi în Moldova, fiindcă, de bucuria numirii, s-a îmbătat așa de rău, încît a căzut lat și l-au mîncat șobolanii.)

Privitor la educația națională, miss Parkinson scoate în evidență reformele aplicate de Take Ionescu, o vreme, titularul ministerului. El venise cu cîteva idei care, din păcate, n-au prins la un popor atipic: în toate școlile, copiii să facă o baie zilnic; de asemenea, cîte 3 mese pe zi. La baia zilnică s-a renunțat imediat, copiii fiind mai familiarizați cu murdăria. La hrana zilnică, ceva mai tîrziu, cînd autoritățile s-au speriat văzînd cît puteau fura din mîncarea copiilor directorii de școală și bucătăresele.

Alte aspecte ale societății românești din Secolul al XIX-lea: ● ,,Jockey Clubul”, înființat de englezi, organiza curse duminicale la hipodrom. Regina Maria se număra printre puținele femei care practicau călăria. ● Cum se distra protipendada bucureșteană: vara, făcea înot, tenis, călărie și plimbări cu bicicleta. Iarna – patinaj în Cișmigiu. ● Serbările de Bobotează, Paparudele, Caloianul și alte obiceiuri care, pentru unii simbolizează primitivismul nostru, iar pentru alții, aspirația spre lumea bună a Europei, scoțînd în evidență înțelepciunea noastră ancestrală. ● Femei frumoase, haine și încălțăminte de la Paris, trăsuri elegante. Seară de seară, înghesuială la Teatrul Național și la Teatrul Liric. ● Bone englezoaice, nemțoaice, franțuzoaice. ● Nunți, botezuri și zile onomastice, fiindcă românii nu știu de aniversări. Și nici de Revelioane. ● Regele Carol I se ostenea să șteargă impresia greșită a străinilor despre România: o țară bogată și frumoasă, dar cu o populație primitivă, sălbatică și murdară. Pentru occidentali, România era marginea Europei și începutul Asiei.

PAUL SUDITU

Păreri și opinii