Medalioane (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

 

Marius Mitran,

evocîndu-l pe Eugen Barbu

Începutul acestei veri a debutat cu o veste proastă, spre nemulţumirea iubitorilor de fotbal: îndrăgita emisiune „Replay”, de la TVR 2, consacrată fotbalului românesc de altădată şi moderată de Marius Mitran şi Marian Olaianos, a fost scoasă din grila de programe. Aşadar, va trebui să ne mulţumim cu reluările. După unele zvonuri, motivul ar fi că Marius Mitran nu a rezistat ,,sirenelor” şi a acceptat un post mai bine plătit la Liga Profesionistă de Fotbal, acolo unde se fac atîtea afaceri murdare, de milioane de euro, dar la care DNA se face că plouă. În legătură cu acest subiect, se spune că şi-ar fi activat clauza de incompatibilitate, un termen la modă acum, care desemnează antagonismul dintre două ocupaţii umane, aflate în imposibilitatea de a se înfrăţi pe termen mai lung. Una-i una, şi alta-i alta, zice legea, aşa că s-a dus, şi el, unde-i mai bine – ubi bene ibi patria -, că o avea copii acasă. Marius Mitran este singurul nostru ziarist sportiv care nu şi-a bătut joc de Limba Română. Nu l-a auzit nimeni pronunţînd, la televizor, enormităţi precum locaţie, ca şi sportiv, a pierdut posesia, personal best, ecart, trasă (traiectorie), cum fac alţii. Mai mult ca sigur că, pe lîngă demnitate, are şi o pregătire filologică serioasă şi dă dovadă şi de bun-simţ. Într-o emisiune din primăvara aceasta, el l-a evocat pe Eugen Barbu, prozator român de după 1944, care a făcut parte, alături de Marin Preda, Petru Dumitriu şi Fănuş Neagu, din elita scriitorilor români. Într-o vreme cînd toţi aşa-zişii elitişti care se perindă pe la TV, neavînd altceva mai bun de făcut decît să-i batjocorească pe marii noştri creatori, iată, acest jurnalist îşi pune în pericol cariera şi rosteşte un adevăr: da, Eugen Barbu – romancier, critic literar, conducător de reviste („Luceafărul”, „Săptămîna” şi „România Mare”), patron de cenaclu literar („Nicolae Labiş”), scenarist de filme, sau cronicar de fotbal – este un mare scriitor. Evocarea lui Eugen Barbu s-a făcut în contextul invocării altor oameni de litere, care au publicat, şi ei, cronici sportive: Fănuş Neagu, Adrian Păunescu, Teodor Mazilu, Ion Băieşu, Dan Deşliu, Dumitru Radu Popescu, Corneliu Vadim Tudor, Radu Cosaşu, Dan Claudiu Tănăsescu, Mircea Radu Iacoban ş.a. Tot Marius Mitran, vorbind despre Eugen Barbu, nu s-a sfiit să pronunţe şi numele lui Corneliu Vadim Tudor, poate cel mai strălucit discipol al lui Nea Jenică. Pentru gestul său de înaltă nobleţe, ne aşteptăm ca toţi cronicarii din ţara asta să-şi dea mîna şi să-i tipărească eroului nostru numele în ferpar. De aceea, avansarea lui la LPF este doar un aconto, ea mascînd, mai degrabă, îndepărtarea sa brutală din TVR.

Portretul lui Oscar Steinhardt

Răsfoind monumentala lucrare „Jurnalul fericirii”, de Nicolae Steinhardt, am remarcat portretul pe care acesta i-l face părintelui său, inginerul Oscar Steinhardt, un vizionar şi una dintre cele mai luminoase figuri ale jurnalului. Acest portret este la fel de remarcabil ca mai cunoscutele medalioane făcute părinţilor de Ion Creangă, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Marin Preda şi alţii. Iată ce consemnează Nicolae Steinhardt în dreptul datei de 1 Decembrie 1959: „Ovreiul de peste 82 de ani, micul pensionar din Bucureşti, mi s-a dovedit, dintr-o dată, şi în chipul cel mai simplu, capabil de simţăminte autentic senatoriale”. Întorcîndu-se acasă de la prima convocare la Securitate, unde refuzase să compare ca martor al acuzării în procesul „mistico-legionar” Noica-Pillat, cărturarul Nicolae Steinhardt a fost certat de părintele său: „Ce-ai mai venit acasă, nenorocitule? Le-ai dat impresia că şovăi, că poate să încapă şi posibilitatea să-ţi trădezi prietenii. (…) Pentru nimic în lume să nu primeşti a fi martor al acuzării…”. Acest Oscar Steinhardt fusese un om fudul, care se întorcea seara acasă pe scara trăsurii – marţial. Îi plăcea să braveze. În primul război mondial, fusese rănit la Mărăşeşti. În timpul mişcărilor din 1919, mergea prin fabrica de cherestea din comuna Pantelimon, unde lucra ca inginer, în uniformă şi cu sabia scoasă din teacă. Revenind la momentul arestării sale de către Securitate, Nicolae Steinhardt consemnează: „E adevărat, zice tata, că vei avea zile foarte grele. Dar nopţile le vei avea liniştite (trebuie să repet ce mi-a spus, trebuie; de nu, m-ar bate Dumnezeu) – vei dormi bine. Pe cînd dacă accepţi să devii martor al acuzării, vei avea, ce-i drept, zile destul de bune, dar nopţile vor fi îngrozitoare. N-o să mai poţi închide un ochi. O să trebuiască să trăieşti numai cu somnifere şi calmante; abrutizat şi moţăind ziua toată, iar noaptea chinuitor de treaz. O să te perpeleşti, ca un nebun. Cată-ţi de treabă. Hai, nu mai ezita. Trebuie să faci închisoare. Mi se rupe şi mie inima, dar n-ai încotro. De altfel, chiar dacă apari acum ca martor al acuzării, nu fi prost, după şase luni tot te ia. E sigur”. (Lotul Noica – Pillat era format din: Al. Paleologu, Al.O. Teodoreanu, S.Al. George, Vl. Streinu, Marietta Sadova ş.a. De remarcat este tonul sentenţios al bătrînului, care aminteşte de o cunoscută poezie a lui Dimitrie Bolintineanu. Însă, el îşi încurajează fiul la plecarea la închisoare: „Nu te întrista, pleci dintr-o închisoare largă într-una mai strîmtă, iar la ieşire nu te bucura prea tare, vei trece dintr-o închisoare strîmtă într-una mai largă”. Acelaşi părinte îşi surprinde fiul căscînd gura la intrarea tancurilor sovietice în Bucureşti (septembrie 1944): „Dobitocule, stai şi te uiţi, tîmpitule, staţi şi vă uitaţi cu toţii şi nu ştiţi ce vă aşteaptă; uite-i cum rîd, or să plîngă cu lacrimi amare, şi tu la fel…”. Tatăl său i-a dat un sfat părintesc atunci cînd a plecat la Securitate, unde îl aşteptau anchete lungi şi chinuitoare: „Să nu mă faci de rîs. Să nu fi jidan fricos şi să nu te c… în pantaloni!”.

(va urma)

PAUL SUDITU

COMENTARII DE LA CITITORI