Meditaţie senină

in Poeme

N-am întîlnit bărbat care să nu fi iubit
Ardent o femeie,
N-am cunoscut nici o femeie care să nu se fi dăruit
Cu inimă curată
Unui bărbat
Cu însuşiri alese,
În a cărui ambianţă sufletească
Să simtă ,,că-nfloresc veşnicii“…

Dar cînd profundele iubiri,
Învăluite-n eufonia altruismului,
Se desfăşoară în climatul incandescent
Al creatorului de artă,
Ele relevă ,,acel ceva“
Din freamătul cosmic
Al mărilor şi al oceanelor,
Dizolvînd vremelnicia
Şi omagiind eternitatea binelui,
A frumosului
Şi adevărului.

Aşa ne apar, nouă,
Celor din Secolul douăzeci,
Iubirea platonică dintre Beatrice şi Dante,
Dragostea purificată dintre Laura şi Petrarca,
Pasiunea dureroasă dintre
Feciorelnicul Chopin
Şi generatoarea de „amor valpurg“,
George Sand,
Întristătoarea adoraţie,
Cu ecouri tristaneşti,
Dintre Mathilde Wesendonck
Şi Pann-ul de la Bayreuth,
Straniul magician al artei sunetelor
– Richard Wagner –
Sau răscolitorul poem al amorului fremătător
Cu rezonanţe pînă departe, foarte departe,
La lumea Luceafărului,
Dintre Veronica Micle,
Femeia cu ochii atît de limpezi
De parcă ne-ar privi din alte constelaţii,
Şi cel nemuritor de popor:
Astralul Eminescu.

Şi cît de plin de semnificaţii,
Trecînd dincolo de spaţiu şi timp,
Ni se înfăţişează
Sensul tulburător
Al metaforei călinescene:
– „Fiecare creator
A încercat să citească,
În ochii femeii adorate,
Judecata posterităţii“…

DORU POPOVICI

COMENTARII DE LA CITITORI